Treceți la conținutul principal

Hațegul în vremea salcâmilor (1)

Am început călătoria în parfum de liliac, pe Valea Oltului. Asta dupa ce am trecut de parfumul de mici de la Dedulești, desigur.

Liliacul ne-a însoțit peste tot, de prin toate curțile oamenilor, în diverse forme și nuanțe, daaar... surpriză, a fost clar depășit numeric și olfactiv de către salcâm. Salcâmii nebuni de alb sunt peste tot. Și în această călătorie chiar au fost la putere maximă.

A fost o excursie foarte plină de obiective interesante, frumoase, variate. Și multe. Foarte multe. De asta n-o să scriu pe larg despre ele, decât dacă mă apucă inspirația, care deocamdată îmi cam lipsește.





Prima pe ordinea de zi a fost Sarmisegetusa Regia. A fost a doua oară când am ajuns acolo, și în urmă cu doi ani (cred) introduseseră audiobookuri. Nenea administratorul nu ne-a ghidat de astă dată, dar a fost ok și așa. La fel de frumos și de relaxant mi s-a părut locul, și data trecută am observat ce bine mă simțeam în special în zona sacră, pe lângă ruinele fostelor temple.





Ne-am adunat cu greu la autocar şi am pornit mai departe. Hunedoara, Castelul Corvinilor. Aici au fost oarece peripeții cu primitul ghidajului, dar şi când l-am primit! Nenea e fantastic. Ne- a plimbat prin tot castelul, ne-a povestit o grămadă de chestii, unele istorice, altele legate de filmări în castel, altele legate de zonă... Am depăşit cu mult estimarea inițiala pentru vizitare, dar zău că nu ne-a părut rău. Doar celor care au ales să nu viziteze şi li s-au lungit urechile aşteptând nu le-a picat bine.


În fine, am oprit în Streisângeorgiu la biserica de piatră, aici ne aştepta un nene să ne povestească un pic despre ea. Ar fi trebuit să o vizităm şi pe cea de la Strei, dar acolo preotul nu a mai răspuns la telefon aşa că am sărit la ultimul obiectiv, conacul părasit de la Nalatzi-Fay. Am trecut pe o cărăruie printre copaci şi tufe abundente, în lumina muribundă a apusului, prin fostul parc dendrologic al conacului, şi am ajuns la ruină. Dezolantă. Unul dintre multele conace naționalizate şi aduse la ruină post-revoluție.

În jur de 9 seara am ajuns la cazarea din Hațeg, unde gazdele primitoare ne aşteptau cu bucatele pregătite. Totul era gustos, noi eram flămânzi, aşa că am halit ca sparții.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...