Hațegul în vremea salcâmilor (1)

Am început călătoria în parfum de liliac, pe Valea Oltului. Asta dupa ce am trecut de parfumul de mici de la Dedulești, desigur.

Liliacul ne-a însoțit peste tot, de prin toate curțile oamenilor, în diverse forme și nuanțe, daaar... surpriză, a fost clar depășit numeric și olfactiv de către salcâm. Salcâmii nebuni de alb sunt peste tot. Și în această călătorie chiar au fost la putere maximă.

A fost o excursie foarte plină de obiective interesante, frumoase, variate. Și multe. Foarte multe. De asta n-o să scriu pe larg despre ele, decât dacă mă apucă inspirația, care deocamdată îmi cam lipsește.

Prima pe ordinea de zi a fost Sarmisegetusa Regia. A fost a doua oară când am ajuns acolo, și în urmă cu doi ani (cred) introduseseră audiobookuri. Nenea administratorul nu ne-a ghidat de astă dată, dar a fost ok și așa. La fel de frumos și de relaxant mi s-a părut locul, și data trecută am observat ce bine mă simțeam în special în zona sacră, pe lângă ruinele fostelor temple.

Ne-am adunat cu greu la autocar şi am pornit mai departe. Hunedoara, Castelul Corvinilor. Aici au fost oarece peripeții cu primitul ghidajului, dar şi când l-am primit! Nenea e fantastic. Ne- a plimbat prin tot castelul, ne-a povestit o grămadă de chestii, unele istorice, altele legate de filmări în castel, altele legate de zonă... Am depăşit cu mult estimarea inițiala pentru vizitare, dar zău că nu ne-a părut rău. Doar celor care au ales să nu viziteze şi li s-au lungit urechile aşteptând nu le-a picat bine.

În fine, am oprit în Streisângeorgiu la biserica de piatră, aici ne aştepta un nene să ne povestească un pic despre ea. Ar fi trebuit să o vizităm şi pe cea de la Strei, dar acolo preotul nu a mai răspuns la telefon aşa că am sărit la ultimul obiectiv, conacul părasit de la Nalatzi-Fay. Am trecut pe o cărăruie printre copaci şi tufe abundente, în lumina muribundă a apusului, prin fostul parc dendrologic al conacului, şi am ajuns la ruină. Dezolantă. Unul dintre multele conace naționalizate şi aduse la ruină post-revoluție.

În jur de 9 seara am ajuns la cazarea din Hațeg, unde gazdele primitoare ne aşteptau cu bucatele pregătite. Totul era gustos, noi eram flămânzi, aşa că am halit ca sparții.