Salina Turda și Rimetea de seară - Concediu 2017 ep.4

După noaptea furtunoasă am făcut greu ochi dimineața. Ne-am mocăit cu halitul, cu îmbrăcatul și cu strânsul bagajelor, am mai stat să ne luăm la revedere de la gazdă, care ne-a mai povestit despre cuptorul de pământ - pornind discuția de la vasul de lut cu gomboți, pe care un câine de stână reușise să-l spargă, pe când încerca să fure din el vreun gomboț.

Apoi în fine pornirăm. Am pornit către Turda, la salină. Am ajuns după ceva vreme. Era full! Parcarea plină ochi, cu greu am găsit loc. În cele din urmă am reușit să ne luăm bilete de intrare șiiii.... tadam! am intrat. Mi-au plăcut galeriile-culoar până la mina în adâncime, m-a impresionat și adâncimea, și... tot. Cu toate că era răcoare bine - afară mureai de cald - a fost mișto. Am renunțat la lift că era o coadă de te lua amețeala, am preferat coborârea pe scări, care și alea erau super aglomerate, dar în cele din urmă am ajuns jos, la zona de distracție. Coadă la toate alea, nu m-a tentat nimic, am preferat să mai coborâm încă și mai jos, la lacul din salină să ne dăm cu bărcuțele. Și aici coadă, cum altfel, dar o făcurăm și pe asta. Și chiar a fost distractiv.

 

 În cele din urmă, după sesiunea de bărcuțe, am decis să urcăm. Aici s-a cam rupt filmul, în sensul că marea majoritate nu au mai vrut pe scări. Doar eu și Șox am urcat pe scări, ceilalți s-au oprit la coadă la lift. Noi am ajuns sus, ne-am învârtit pe la capătul treptelor, la intrarea cu scările de lemn năpădite de sare, foarte fotogenice, apoi ne-am întors la nivelul de sus să vedem unde e grupul leneșilor. Și mai aveau hăăăăt destul până să ajungă la lift. Șox a zis că are imptresia că dacă coboară pe trepte îi mai prinde stând la coadă, așa că a trecut la fapte. Și da, a ajuns jos, a stat puțin cu ei să le facă în ciudă, apoi a urcat pe scări înapoi iar ei tot nu ajunseseră la lift. Abia după încă 10-15 minute au ajuns și ei cu liftul.

 Odată ieșiți din zona respectivă am ieșit din nou pe coridoarele tăiate în sare și din fericire ne-am luat după Șox în patrea dinspre intrarea veche. Aici am găsit un mic muzeu cu exponate de utilaje vechi din mină, și apoi un balcon de galerie cu un ecou formidabil (restul galeriei nu era vizitabil, accesul era interzis). Apoi, de aici, unii au ținut să iasă pe intrarea veche, alții ne-am întors la intrarea nouă. Și așteptându-i pe ceilalți ne-am oprit la tarabele de pe marginea parcării, la coadă la niște chestii între clătite și langoși cu umplutură (am uitat denumirea). Și cred că am avut cel mai mare ghinion, pentru că era coada cea mai mare de la toate tarabele.Așa că cei ce au vrut să iasă pe vechea intrare au ajuns la ieșire, și-au dat deama că au de ocolit mult prea mult ca să ajungă la noua ieșire așa că s-au întors prin galerie și au ieșit tot pe intrarea nouă. Și au ieșit cam pe când ne-a venit și nouă rândul la tarabă.

 A, și o chestie amuzantă. Când intraserăm în salină, era cald și senin. Când am ieșit, era soare, dar ud pe jos și niște nori negri urâți tomai se retrăgeau de pe cer.

După ce ne-am adunat laolaltă și am terminat de ros ce ne luaserăm ca să ne astâmpărăm foamea am pornit-o către Rimetea.Am mers multișor. Și cum mergeam noi așa la șes, tot cerul era curat și doar într-un loc erau nori și părea că plouă. Ei, și ce credeți? Pe măsură ce ne apropiam mi-am dat deama că noi fix acolo unde ploua voinicește mergeam. Pe măsură ce urcam dealul sau podișul sau ce-o fi fost către zona cu Rimetea am plonjat în ploaie. Turna de nu se poate, ploua cu găleata într-una. Atât cât vedeam prin ploaie părea a fi absolut minunat. Am ajuns la pensiune, pe care la început am ratat-o, pentru că nu se vedea prea bine. Am nimerit intrarea din a doua, am coborât spre pensiune - Gyopar sau Floare de colț. O curte-grădină absolut superbă, verde, dichisită și îngrijită, căsuțe de lemn frumoase și o mulțime de detalii drăguțe, inedite. Pentru că ploua torențial și ne-am temut că așa o să plouă până cine știe când, am decis să nu punem corturile și să ne cazăm o noapte la căsuțe.

Zis și făcut. Căsuțele erau tare drăguțe și pe interior, și parcă ceva mai mari decat cele de la Silva (singurul meu termen de comparație în materie de căsuțe). O parte am mers în Rimetea să luăm de la magazin câte ceva de-ale gurii, ocazie cu care ne-am învârtit puțin prin centru, pe la magazinașele cu suveniruri, pe la magazin. Ploaia se cam oprise, mai bura uşor. Am apucat să vedem că totul e frumos şi cam atât.

Seara ne-am pus la taclale... ne-am făcut planuri pentru zilele următoare... Că dacă să mergem sau nu pe Piatra Secuiului sau la cetatea Colțeşti... la sfatul gazdei noastre, cum că e prea ud ca să urcăm, am optat pentru ceva mai light, asta în caz că ar fi fost accesibile: Cheile Râmețului. Liniştiți ne-am dus la somn.