BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 21 decembrie 2016

Zărnești, Curmătura, Prăpăstiile Zărneștiului, Stâna Regală, schitul sf. Ana

Și iată că până la urmă am ajuns din nou la munte. Avusesem probleme cu genunchiul agravate după Mălăiești și mi-era teamă de un traseu mai solicitant, așa că am mers pe varianta Curmătura. Inițial nu voiam, pentru că era de două zile iar eu as fi vrut de o zi, că aveam multe de făcut acasă și timp ioc, dar până la urmă am amânat iar toată treaba și... am fugit la munte.
M-am străduit să adun mai multă lume, ca să obțin reducere (la 3 persoane 50%, la 5, 100%), dar nu s-a putut, fiecare avea altele.
Cu Greenventure nu mai fusesem. Dar măcar dintre participanți știam doi, pe Sever și pe Flori - cu care de fapt complotasem pentru a merge în excursia asta și să obținem reducere dar nu ne ieșise.
Inedit era faptul că pentru prima oară de când am fost la Curmătura, nu aveam cazarea la cabana Curmătura. Ci la Gura râului, la marginea Zărneștiului, de unde începe drumul forestier  către prăpăstiile zărneștilor. Mi-era că o să dârdâim, că de câte ori trecuserăm în drum spre fântâna lui Botorog, lăsam mașinile în parcarea de la cabana Gura râului aveam senzația că e un loc cam geros și poțin populat. O dată țin minte că la întoarcerea de pe traseu am intrat la bar, să ne încălzim cu un vin fiert și ne-am înghesuit toți la o masă lângă un radiator.


Deci am pornit din București pe la 7 și ceva, pe frig umed, bucureștean, cu 3 mașini (eram 14 inși și nu meritase bătaia de cap a închirierii unui microbuz). Pe parcurs s-a făcut frumos, soare, chiar am avut noroc de o vreme superbă în ambele zile.Am ajuns la Zărnești, ne-am cazat la Gura Râului - trebuie să spun că am fost plăcut surprinsă că era curată, în camere era cald, cele două băi de pe hol (una pt femei, una pt bărbați) erau și ele curate, cu două chiuvete, un duș și o toaletă. Camerele erau de 2 paturi, micuțe, dar nici nu ne trebuia mai mult.


Abia în jur de ora 12 am început drumeția. Am mers cu mașinile până la Fântâna lui Botorog și de acolo per pedes pe traseul arhicunoscut mie. Era frumos tare, cu multă zăpadă,  iar la un moment dat a și nins de pe copaci. S-a urcat încetișor, ca sa fie ok pentru toată lumea, inclusiv pentru cei neantrenați. Am ajuns la poiană. Pe moment o ceață deasă, nu se vedea nimic împrejur. Dar pe măsură ce ne-am adunat și am pornit mai departe, valurile de ceață s-au dat la o parte, ca o perdea trasă de cineva și ne-a dezvăluit priveliștea crestelor Pietrei Craiului. După pozele de rigoare ne-am continuat drumul spre cabană.





Aici era aglomerație, lume multă în trecere, am văzut că a mai apărut o pisică, una roșcovană, blănoasă. O ciorbă, un vin fiert, un ceai, astea au fost alimentele perfecte pentru mine.
Spre ora 3 și ceva am ridicat ancora, și după pozele de grup, am pornit să coborâm pe Prăpăstiile zărneștiului, pe marcajul bulină galbenă, care ne-a dus la un moment dat pe niște costișe înzăpezite, superbe, ca din poveste. Și am tot coborât prin pădure până s-a lăsat înserarea, iar când am ajuns la drumul forestier prin Prăpăstii era deja beznă. Am mers pentru prima dată prin prăpăstii pe noapte, pe zăpadă. Foarte frumos și așa! Pe drumul ăsta ne-a dovedit frigul, am ajuns la mașini ușor înghețați.

Am votat să mâncăm în Zărnești, nu la cabană, așa că n-am mai oprit la cabană ci am mers direct spre centru. Am ajuns la Jimmy's Corner, un bistro-pizzerie recomandată de unul dintre ghizi pentru pizza cu ciuperci de pădure.

Tocmai când să ne ia comanda, a picat curentul în tot cartierul. Ospătărița ne-a spus că pe parcursul zilei mai picase curentul în alt cartier. Cuptorul era electric, așa că am început să ne gândim la variante alternative. Tocmai când eram gata să ne încercăm norocul în altă parte hop! se făcu lumină! Așa că nu am mai plecat, am comandat pizze și ceaiuri (nu aveau nimic alcoolic). Pizza a fost super, și ceaiul de fructe Sweet November fantastic. Ciocolata caldă n-a strălucit prin nimic, era de plic.
Sătui și mulțumiți ne-am îndreptat cu mașinile către cabană, unde-a rămas că după ce ne schimbăm, ne vedem cu toții în sala de mese, la un vin și o cântare - aveam o chitară, o mandolină și o vioară.
Seara de cântare a pornit mai greu, până s-a dezmorțit lumea. Combinația celor trei instrumente suna nu chiar impecabil, uneori mai bine, alteori fiecare separat deși laolaltă. Ușor-ușor s-a rodat treaba, vocile au mai prins ceva putere și, cu ajutorul alcoolului, s-a cântat destul de mult. La pauză a avut loc um moment tensionat, sub influența alcoolului, dar care s-a dezamorsat până la revenirea publicului. S-a cântat mai departe până spre ora 1 și ceva cred, apoi ne-am retras cu toții.


Dimineața am luat micul dejun în sala de mese, și am suplimentat oferta cu ce mai aveam prin desagi.
Apoi se pare că la un moment dat s-a discutat despre alegerea între surprizele 1 și 2. Se pare că varianta 1 era sa mergem să ne bălăcim, iar a doua, să facem un traseu scurt. Se pare că s-a votat drumeția, că mulți nu-și luaseră costumul de baie deși fusese menționat. Eu am aflat tardiv. Ei, asta e, am rămas fără bălăceala la care sperasem.
Ne-am adunat de prin camere și am pornit spre Sinaia. Obiectivul nostru erau stâncile lui Franz Josef. Am oprit în parcarea de la Penny și au apărut iar discuții, dacă să mergem la stânci sau cu telecabina până pe platou - era cineva pe care-l durea genunchiul. S-a ales să mergem spre Stâna Regală și stâncile lui Franz Josef.




Am pornit pe poteca pietruită acoperită de zăpadă, luminați de soarele amiezei - un peisaj mirific, o potecă pitorească, zăpadă multă... A fost foarte frumos. Și iată că așa am ajuns și eu la Stâna Regală, despre care tot auzisem de mai bine de-un an dar habar nu aveam unde anume era.
Am ajuns în poiană, la Stâna Regală, ne-am oprit pentru odihnă undeva aproape de căsuța paznicului și de țarcul căprițelor. Soare, zăpadă de un alb orbitor, Bucegii cu crucea Caraiman - vedere de pe cealaltă parte decât cea clasică, de la șosea, un cer albastru...




Apoi am urcat până la punctul de belvedere construit pentru împăratul Franz Josef pe stâncile pitorești și ne-am putut arunca privirea până hăăăăt departe. Se vedea în toată splendoarea Sinaia, Valea Prahovei și apoi Munții Baiului, ca un zid de piatră sprijinind bolta cerească în fundal. Domnul Lucian, cu vioara sa ne-a încântat cu câteva melodii ce au sunat minunat în acest loc.



După ce ne-am săturat de frumusețea priveliștii am pornit înapoi spre poiana stanii regale, dar un câine mare și blănos, foarte prietenos, ne-a deturnat, căci era musai să ne jucăm cu el sau să îl pozăm.
După o mică pauză de sandwich am pornit ănapoi spre Sinaia, dar de astă dată pe partea cu drumul, ca să ajungem și la Schitul Sf. Ana. Pe partea asta nu mai aveam soare, deci ne-a fost mai răcoare. Poate și de asta drumul mi-a părut lung. Schitul Sf. Ana e foarte pitoresc și, conform ghidului nostru, este primul așezământ monahal de pe Valea Prahovei, de la 1453.


Am mers apoi mai departe pe șosea până am dat de locul unde lăsaserăm mașinile când începuserăm urcarea pe Poteca Regală. De aici nu mai sunt multe de spus, ne era foame și frig, așa că am mers puțin mai în jos și am luat masa la Popasul Haiducilor, unde mâncarea era bună, vinul fiert de asemenea, aveam și brad și decorațiuni drăguțe de crăciun, deci totul a fost minunat.





0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails