Treceți la conținutul principal

Uneori lucrurile merg șnur

După cum sunt zile în care tot ce îți propui se duce naibii din diverse motive care mai de care mai neașteptate, sunt și zile în care deși nu ți-ai propus musai să faci cutare și cutare, lucrurile, dacă le pui în mișcare, curg de la sine.
Așa a fost duminica trecută. Vorbisem de principiu cu Livia, mă întrebase daca vreau să merg la expoziția de ii de la MȚR, ca vorbise cu Dani și Elena și de principiu ar fi mers. Am zis da, vin și eu, se stabilește să ne vedem la ora 4. Apoi îmi zice că tot duminica, seara de la 7:30, ar fi un concert de colinde cu intrare liberă la catedrala Sf. Iosif. Mai zic și eu că la MȚR, de la 5, e și seară de teatru, primisem invitație pe facebook de la Cristian Fofirca ca joacă chiar el în piesa respectivă. Livia zice ok, depinde cât durează, ca să aibă timp să ajungă la concert. Apoi tot restul săptămânii a fost liniște, ne-am văzut fiecare de treburile sale, abia vineri am mai dat cu întrebarea, am întrebat-o și pe Elena dacă vine, a zis că vine la ii, dar la teareu și la colinde parcă nu, dar poate stăm în loc de asta la o cafea la o parolă. Ok zic, hai că vedem acolo.
Și s-a făcut duminică, zi și de votare pentru alegerile parlamentare. Știind că am activități, m-am trezit mai devreme decât m-aș fi trezit în mod normal într-o duminică casnică. Am ieșit târzior din casă, cam fix cât să ajungem la votare și de la secția de votare în pas de plimbare mai vioi până la intrarea în Herăstrău. Aici maică-mea și-a continuat plimbarea în parc, iar eu m-am îndreptat per pedes către MȚR pe Kiseleff. Am mers destul de relaxat, că aveam timp, m-am bucurat de razele soarelui, chiar cu dințișori cum erau. Am ajuns prima, apoi Dani, apoi Livia. Între timp mă sunase și Flori, îi povestisem și ei de planul nostru și a rămas că sosește și ea după ce termină cu preumblările prin Decathlon.
Noi, cele trei care ne adunaserăm am pornit să căutăm expoziția. Întâi era să intrăm pe la cinema, apoi ne-am întors spre intrare și am intrat la clubul țăranului. Băieții de la bar ne-au spus că nu-s siguri, dar s-ar putea să fie pe ușa din stânga, cea mai spre geam. Am văzut și afișul, deci suntem ok, pe drumul cel bun. Urcăm scări, vreo două etaje. Ne învârtim prin expoziție - foarte, foarte frumoasă și interesantă, mai trăncănim, între timp sună și Elena că ea abia atunci terminase de votat și urma să ajungă în vreo jumătate de oră... Flori apare direct, pozăm tot ce ne place, ne pozăm și pe noi, ne mai învârtim puțin apoi coborâm să căutăm sala unde se joacă piesa.





Din nou ne arată băieții de la bar direcția - acum era fix în direcția opusă expoziției, în capătul culoarului din dreapta barului. Găsim, găsim și locuri, ne așezăm mai la margine, în caz că durează să poată pleca fetele fără să deranjeze.

Avem timp chiar și să bem un vin fiert (scump, dom'le, scump! 10 lei!). Apoi începe piesa. Care era de fapt două. O scenetă mică prima, apoi piesulica propriu-zisă. Prima, jucată slăbuț, deh, de amatori. Dar onorabil. Apoi, după o scurtă pauză, a început ce-a de-a doua, Insomnia. Cum a început mi-am dat seama că am mai văzut piesa. Într-un iulie, cred, la BackYard, când s-a nimerit să fie și ziua Anei Ureche. Doamna care juca rolul nevestei cam exagera, Cristi era destul de natural. A fost plăcută piesa, ne-am amuzat, nici nu a durat prea mult, astfel încât ne-a mai rămas și timp să mâncăm ceva înainte să pornim spre concerul de colinde. Trăiască MBS-ul!
La masă s-a vorbit mult, toate despre tot, apoi s-a făcut vremea să plecăm. Ne-am îmbarcat în mașini (Livia și Flori erau șoferițele noastre) și am ajuns rapid la catedrală. Dar a durat o grămadă găsitul locului de parcare. Cât le așteptam pe fetele din mașina 2, am tras și o fugă la expoziția de lucrușoare handmade de la palatul Știrbei și să ne întoarcem. Fetele intraseră deja, ceea ce am făcut și noi. Am reperat-o pe Elena și apoi am mai înaintat. Concertul a fost frumos, unele colinde mi-au plăcut mai mult decât altele, dar statul în picioare și-a făcut treaba și au început să ne doară una-alta, să obosim, așa că am decis să mergem undeva să bem un ceai cald, ceva. Le-am sms-uit pe Dani și Livia, care prinseseră cumva loc pe scaune că mergem la ceai.





Noi am luat-o pe Calea Victoriei, și am mers până mi-a picat fisa că am fi aproape de Camera din Față. Am luat-o înspre ea, și, mare surpriză, am găsit și o masă liberă (cineva făcuse rezervare dar nu mai venise). Am luat loc în colțișor și ne-am delecat cu atmosfera și cu ceaiurile. Apoi ne anunță feltele că vin și ele. Am reîntregit gașca și am petrecut încă vreo oră și ceva tihnit, cu delicioasele ceaiuri, cu trăncăneli plăcute despre câte în lună și în stele. O seară foarte, foarte reușită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...