Am avut un weekend mai dinamic, sort of, dar nu foarte.
Sâmbătă, conform celor stabilite cu mult înainte, ne-am văzut în gară cu Cristina și Maria & kids (Maria mică și David) pentru o călătorie cu trenul (regiotrans) până la Sinaia, apoi plimbăreală prin Sinaia, o telegondolă, cotă, un prânz apoi iar tren spre casă. Am fost plăcut impresionată de trenul regiotrans - nu am nimic de obiectat în afară de viteza de deplasare, deh, de tren personal.Iar la întoarcere ne-am copt de la atâta căldură câtă au băgat.
Am ajuns pe peronul de la Sinaia pe la 11:20. Nu foarte frig, cer acoperit și un pic de vânt. O pornirăm în sus, prin parc, către mănăstirea Sinaia. Am găsit castane fără număr, copii au fost fericiți, au făcut concurs de adunat castane... Apoi o luarăm în sus pe străduțe către telegondolă. Cum Cristina își printase harta Sinaia mare și frumoasă dar o uitase la birou... am luat-o mai la ghici, mai la amintire. Și am urcat, am urcat, copiii obosiseră, se plictisiseră, și se văicăreau. Când mai aveam puțin până la telegondolă... întâlnim o mașină care cobora de acolo, o dubă verzuie cu un nene care ne zice că e închisă tegondola, cică e în revizie de două-trei săptămâni. Dar se oferea el să ne ducă până sus cu „doar” 60 de lei. Nu mersi. Și apoi ne-am socotit pe unde-ar fi logic s-o luăm ca să ajungem la cabana Schiorilor, unde ne gândeam să poposim pentru prânz. Din cât ne aminteam din schema la care ne uitaserăm la urcare, o luarăm în dreapta, în ușoară coborâre. Copiii se plictisiseră grav. Noroc c-am ajuns repede la cabana respectivă. Foarte drăguță, și curtea, și interiorul. Ne-am așezat la o masă sus. Urma să vină un grup de 50 de peroane, așa că n-am putut obține un loc la geam, dar și al nostru, spre scară, a fost ok, mai ales că aveam și o fereastră de mansardă fix deasupra noastră. Am comandat. Mâncarea foarte, foarte bună! Ciorba de burtă - bestială. Chiar bună de tot. Și papanașul! Nota 10.
Între timp s-a ridicat ceața /norul și a ieșit soarele. Așa că am coborât în oraș pe soare, lumină... Peisajul arăta și mai frumos așa, în bătaia razelor de soare și pe fundalul albastru al cerului. Au cules frunze colorate, au țopăit... Prin parcul cu castane am făcut poze tare frumoase, inclusiv cu cazino-ul.
Am poposit pe lângă fântâna arteziană cât copiii au aruncat toată prade de castane în apă.
Apoi hop-țop la tren, în așteptarea căruia cei doi năzdrăvani au fugărit doi porumbei de i-au ameșit, până respectivii s-au săturat și au zburat aiurea. Drumul de întors sa fost foarte călduros, mergea încălzirea de ne-am fiert, în rest toate bune.
A doua zi, duminică, m-am trezit târziu, în fine, am ieșit la plimbare cu madre spre Herăstrău, dar când eram pe la Agronomie a pornit ploaia, întâi mai ca o bură-ceață, apoi tot mai deasă și mai insistentă. Când am ajuns acasă eram cam fleașcă pe geci.
Am avut timp să fac o megaomletă și s-o mănânc până să plec spre Quantic, unde era programată seara de folk cu gașca de drumeți terraniein-haihui. Mare noroc că vorbisem cu Claudia să ne întâlnim la gura metroului și să mergem împreună. Cât mă aștepta, apăruse și Cosmin, așa că am fost trei umblăreți rătăcitori prin ploaie. Eu eram sigură că Quantic era ăla unde am fost la concertul lui Elie, chiar lână gura de metrou de la Grozăvești. Doar că ăla era închis. Șoc și groază! Îi las pe ei să meargă, că ei măcar se uitaseră pe hartă. Am mers întâi pe cheiul Dâmboviței, spre Grădina Botanică, că așa era pe hartă, lângă Botanică. Cam prin dreptul intrării la CET Grozăvești zicem hai să ne uităm pe GPS. Oroare, ne arată că trebuie să ne întoarcem. Cum mă uitam, mi s-a părut că ar fi pe la Shorley. Ajungem pe străduța către încolo, sub streașina unui hotel. Cosmin se duce să întrebe. Ploua tare, eram deja uzi la șoșoni. Tipa de la recepție îi printează și o hartă. Mă chiombesc pe aia, încerc să îmi dau seama... Ți apoi pricep. Mai aveam de mers, și anume aveam iar de traversat, să ajungem pe Șoseaua Grozăvești și să mai mergem înainte naiba știe cât. Zis și făcut. La un moment dat ajungem în dreptul furnalelor sau ce-or fi ele de la CET Grozăvești și Cosmin îl întreabă pe nea paznicul, care însă ne îndrumă în bălării, cică s-o luăm înapoi, iar pe splai... Nu, nu îl vom asculta și vom merge înainte. Decizie inspirată, pentru că deodată, pe cealaltă parte a șoselei se vede scris mare Quantic. Victorie! Traversăm ilegal și gata suntem ajunși. O șandrama probabil fostă cantină sau casă de cultură, ceva. Intrarea 25 de lei, aia e. Concertul n-a început la 7 cum fusese anunțat inițial, ci la 8. Berea era scumpă, vin fiert n-aveau... Nota 5 pentru amplasament. Tot 5 pentru amabilitatea fetei de la barul din sala de concert, 8-9 pentru băieții de la barul de pe hol. La 8 a început concertul, primii, trupa Calendar, au fost antrenanți. După ei nenea Vasile Mardare, cam la tristesse, nouă nu ne-a prea plăcut, cu toate că voce avea. Magda Pușkas și Vali Moldovan au cântat super, mi-au plăcut și vocile, și cântecele. Andrei Păunescu ok, drăguț, el a cântat cu chitari electrice, deci a fost vorba de un alt sound. Emeric Imre a fost ultimul, a cântat tare frumos. Ei, și în concluzie cred că pe la vreo 12 s-a terminat concertul...
Sâmbătă, conform celor stabilite cu mult înainte, ne-am văzut în gară cu Cristina și Maria & kids (Maria mică și David) pentru o călătorie cu trenul (regiotrans) până la Sinaia, apoi plimbăreală prin Sinaia, o telegondolă, cotă, un prânz apoi iar tren spre casă. Am fost plăcut impresionată de trenul regiotrans - nu am nimic de obiectat în afară de viteza de deplasare, deh, de tren personal.Iar la întoarcere ne-am copt de la atâta căldură câtă au băgat.
Între timp s-a ridicat ceața /norul și a ieșit soarele. Așa că am coborât în oraș pe soare, lumină... Peisajul arăta și mai frumos așa, în bătaia razelor de soare și pe fundalul albastru al cerului. Au cules frunze colorate, au țopăit... Prin parcul cu castane am făcut poze tare frumoase, inclusiv cu cazino-ul.
Am poposit pe lângă fântâna arteziană cât copiii au aruncat toată prade de castane în apă.
Apoi hop-țop la tren, în așteptarea căruia cei doi năzdrăvani au fugărit doi porumbei de i-au ameșit, până respectivii s-au săturat și au zburat aiurea. Drumul de întors sa fost foarte călduros, mergea încălzirea de ne-am fiert, în rest toate bune.
A doua zi, duminică, m-am trezit târziu, în fine, am ieșit la plimbare cu madre spre Herăstrău, dar când eram pe la Agronomie a pornit ploaia, întâi mai ca o bură-ceață, apoi tot mai deasă și mai insistentă. Când am ajuns acasă eram cam fleașcă pe geci.
Am avut timp să fac o megaomletă și s-o mănânc până să plec spre Quantic, unde era programată seara de folk cu gașca de drumeți terraniein-haihui. Mare noroc că vorbisem cu Claudia să ne întâlnim la gura metroului și să mergem împreună. Cât mă aștepta, apăruse și Cosmin, așa că am fost trei umblăreți rătăcitori prin ploaie. Eu eram sigură că Quantic era ăla unde am fost la concertul lui Elie, chiar lână gura de metrou de la Grozăvești. Doar că ăla era închis. Șoc și groază! Îi las pe ei să meargă, că ei măcar se uitaseră pe hartă. Am mers întâi pe cheiul Dâmboviței, spre Grădina Botanică, că așa era pe hartă, lângă Botanică. Cam prin dreptul intrării la CET Grozăvești zicem hai să ne uităm pe GPS. Oroare, ne arată că trebuie să ne întoarcem. Cum mă uitam, mi s-a părut că ar fi pe la Shorley. Ajungem pe străduța către încolo, sub streașina unui hotel. Cosmin se duce să întrebe. Ploua tare, eram deja uzi la șoșoni. Tipa de la recepție îi printează și o hartă. Mă chiombesc pe aia, încerc să îmi dau seama... Ți apoi pricep. Mai aveam de mers, și anume aveam iar de traversat, să ajungem pe Șoseaua Grozăvești și să mai mergem înainte naiba știe cât. Zis și făcut. La un moment dat ajungem în dreptul furnalelor sau ce-or fi ele de la CET Grozăvești și Cosmin îl întreabă pe nea paznicul, care însă ne îndrumă în bălării, cică s-o luăm înapoi, iar pe splai... Nu, nu îl vom asculta și vom merge înainte. Decizie inspirată, pentru că deodată, pe cealaltă parte a șoselei se vede scris mare Quantic. Victorie! Traversăm ilegal și gata suntem ajunși. O șandrama probabil fostă cantină sau casă de cultură, ceva. Intrarea 25 de lei, aia e. Concertul n-a început la 7 cum fusese anunțat inițial, ci la 8. Berea era scumpă, vin fiert n-aveau... Nota 5 pentru amplasament. Tot 5 pentru amabilitatea fetei de la barul din sala de concert, 8-9 pentru băieții de la barul de pe hol. La 8 a început concertul, primii, trupa Calendar, au fost antrenanți. După ei nenea Vasile Mardare, cam la tristesse, nouă nu ne-a prea plăcut, cu toate că voce avea. Magda Pușkas și Vali Moldovan au cântat super, mi-au plăcut și vocile, și cântecele. Andrei Păunescu ok, drăguț, el a cântat cu chitari electrice, deci a fost vorba de un alt sound. Emeric Imre a fost ultimul, a cântat tare frumos. Ei, și în concluzie cred că pe la vreo 12 s-a terminat concertul...
Comentarii