micutze aberatzii

Mă enervează review-urile elogioase false. Da, înțeleg, blogger-ii scot bani din asta, nu dă bine să zică și partea nașpa a produsului/serviciului căruia-i fac review, că nu le mai dă nimeni nici apă la moară, nici produse, nici banuți, eventual. Dar să lămuresc de ce arunc acum cu vorbe grele în review-urile plătite într-un fel sau altul. De vreun an citisem niște review-uri excelente pe Diva în bocanci, parcă, la S-Karp Feline. M-am bucurat enorm că există și o firmă românească care face bocanci de munte și ghete de alergare montană de calitate. Și am gândit ca tot românul, ia să văd și cât costă. Am intrat pe site-ul producătorului - frumoși, frumoși, dar scumpi. La fel de scumpi ca salomonii și alții. Îmi zic lasă, nu-i musai acu, mai vedem altădată. Între timp, lupta de guerillă pentru imagine a celor de la S-Karp dădea roade, pe grupurile de alergare începea să se vorbească despre ei, Restivan le-a făcut și el un video review în engleză, toată lumea avea numai lucruri bune de s...

Pentru că weekendul ăsta mă înscrisesem de ceva vreme la After 9 cross nu m-am mai dus pe coclauri, am petrecut un weekend călduros în București. Asta cu cross-ul de vineri seara a fost ușor peste mână. Socotisem eu că nu prea am timp să plec de la muncă, să ajung asacă, să mă schimb și să ajung la timp pentru start. Așa că mi-am luat echipamentul și cele necesare pe/cu mine. Bineînțeles că nu știu cum s-a întâmplat că de astă dată aș fi putut pleca mai devreme, dar cine putea ști dinainte?! Ei, deci pe la un 18:30 m-am pornit încet spre parcul IOR. Am descoperit că exista un autobuz și încă și un troleibuz care mă duceau fix acolo. Am așteptat ceva, dar nu mult și a venit ze troleu. Am făcut o lungă călătorie prin zone necunoscute, pe străzi de care mai auzisem dar pe care nu fusesem niciodată, precum Delea Veche și Delea Nouă, mă rog, am vizitat Bucureștiul pe arșiță. Am ajuns la intrarea în parc dinspre Câmpia Libertății - aici toate fix ca-n google maps. Surpriza a fost că de f...

Desigur, am făcut ce-am făcut și n-am apucat să țin pasul scrisului cu evenimentele. E drept că am și fost bombardată cu munci de nu știam pe unde să scot cămașa, pe toți îi apucaseră urgențele și doleanțele. Așa, deci să revenim la escaladele noastre. Mă tenta să merg la escaladă. Și cum cei de la TED Adventure (am aflat. TED = Ture, Escalade, Drumeții) anunțaseră o tură de escaladă și relaxare în Cheile Râșnoavei, cu cortul, m-am băgat în seamă, le-am zis că pot să vin cu cortul meu, că escaladă am mai făcut o singură dată acum 10 ani (teambuildingul cu McCann), mi-au zis că am loc și că să vin. Zis și făcut. Așa că pe 16-17 iulie am ajuns în Cheile Râșnoavei. S-a mers cu mașinile personale - mare noroc c-au fost destui șoferi - și am ajuns la pensiune, după un pit-stop la Mega Image din Bușteni. Ne-am lăsat la pensiune proviziile de haleală, bagajele nu, și ne-am pornit spre zona pentru escaladă. Am recunoscut locul - era fix aceeași stâncă de acum 10 ani. În plus, acum era constr...

La un moment dat, într-o zi oarecare, când deja era cam cald, nu știu ce m-a apucat, aveam chef să merg pe jos, așa că am pornit de la muncă pe jos, pe străduțe. Inițial mă gândisem să ajung până la Romană, apoi la Victoriei, după care am zis dacă tot sunt aici ia să merg până acasă, dar trecând prin Herăstrău. Era după 18:30, soarele lumina încă cu putere, dar străduțele lăturalnice - am evitat bulevardele - mă acopereau cu umbrele caselor vechi și frumoase. Am mers pe mai des circulata de mine zonă Tudor Arghezi - Dionisie Lupu - Lahovary - și am ajuns pe la ASE, unde am tăiat-o neinspirat prin spatele ASE-ului, unde-am dat de o străduță înfundată care m-a îndepărat de intrarea în Căderea Bastiliei, dar după un mic ocol am găsit Căderea Bastiliei și am intersectat Iancu de Hunedoara/Ștefan cel Mare și-am cotit-o pe Londra. Mergând eu pe străduțele alea umbroase cu nume de capitale mă gândeam că uite, pot spune, dacă mă sună careva, „unde ești” „la Londra/Paris/Roma/Washington etc” ...

Știam de la geografie că Dobrogea așa și pe dincolo, nu mare lucru. Considerasem că doar Delta e pe-acolo mișto și musai de vizitat, restul îmi imaginam că-i o mare de pietroaie și praf plicticoasă și deșertică. Și nu mică mi-a fost surpriza când, după prima tură în Măcin cu TED Adventure, în loc de tărâmul deșertic din imaginația mea am găsit niște dealuri și munți pline de vegetație, flori, păsări, insecte, niște locuri neașteptat de pitorești și apropiate sufletului meu. Sigur, căldura e căldură și te cam topește, dar merită oricând efortul. Așa că, după prima excursie în zonă, mi-am propus foarte serios să mai merg cel puțin încă o dată. Și iată că n-a fost nevoie să aștept prea mult. Weekendul ăsta s-au organizat, în grupurile prin care mă învârt eu, două (2)!. Prima, cu cortul, cu Andrei Ionel geograful cu Arhiva de geografie, a doua cu Andrei Cătălin Călător prin România. Prima propunea campare cu cortul la Fântâna de leac și multă hoinăreală prin zonă și informații de tip geog...

Cum munții Cozia mi-au plăcut tare de la prima întâlnire (un 1 decembrie acum ceva ani, să fi fost 2007, cred), am făcut și-am dres de-am mai ajuns pe acolo când s-a mai ivit ocazia și aveam cum să merg și eu. Gașca noastră a mai mers de câteva ori la cabana Cozia de vreo 3-4 ori, din care eu am reușit odata sau maxim de două ori să merg cu ei. Dar iată, în compensație, am mers weekendul trecut fără ei. Am mers cu o agenție-asociație despre care mai auzisem, am văzut c-au mai fost cu ei câțiva din grupul călător. Asociația Oxigen. Florina și Cristian au fost de nota 10. Așa, deci am plecat la 6 din București, pe răcoare. În ciuda codurilor de tot soiul am avut vreme bună, perfectă pentru drumeții pe munte, adică soare cu nori. Am inaugurat pe drumul spre Pitești o benzinărie care abia se instala, dar era deja funcțională. Apoi la benzinăria de Căciulata, pe valea Oltului am făcut un popas sănătos înainte de a porni pe traseu. Autocarul ne-a mai dus nițel apoi, până în parcarea de la m...