Viața reală. Fb. Să alergi pe malul lacului într-o zi fierbinte, simțindu-te cam ca un rac la fiert în aburi. Să dai click-uri pe fb. Să înceapă televizorul să scoată pârâieli ciudate gata să explodeze. Să citești părerile unora sau altora pe mail. Să faci ceva ce-ți place. Să stai la serviciu cu ochii în monitor 8-9 ore pe zi. Să cauți soluții la probleme reale când vezi că procrastinarea nu mai are rost. Să zaci pur și simplu.
Weekendul ăsta prelungit a fost... pașnic, casnic. Pentru că era ziua maică-mi. Care însă n-a avut niciun chef să fie sărbătorită, nici s-oscot la o prajitura sau cafea sau suc. Foarte recalcitrantă. Da, și nici să plec pe-aiurea (erau multe excursii interesante weekendul ăla prelungit cu rusaliile) n-a vrut să mă lase. Și am avut parte de căldură mare, monșer, toate zilele alea. Dar cel mai nașpa a fost chiar sâmbătă. Căldură mare - prima zi infernal de caldă - dublată de aer aburos și vânt lipsă. Dimineață am tras o alergare prin Herăstrău - dar n-am reușit să ies pe ușă înainte de 10 jumate. Ofticată pe RunKeeper care mi-a tot făcut figuri la înregistrarea track-ului prin gps, am trecut la Endomondo, dar am depistat că și ăsta e bou. Și în plus nici nu mai poți modifica ce s-a înregistrat. Acum practic mi-a „uitat” vreo 2 km de alergare de la mine până la cele două foste Expoflora din parc. Asta e, în viziunea lui am alergat 5 km într-o oră și ceva - că de, timpul l-a ținut mine, dar distanța nu. Am alergat greu, din cauza aburului din aer respiram greu. Transpiram dar nu puteam să mă răcoresc ca de obicei pentru că era atâta umezeală încât transpirația nu se evapora ci staționa bine mersi pe piele. Am tras o tură obosită și apoi am recuperat-o pe maică-mea care venise și ea în parc. Am stat pe bancă pe-o alee umbroasă și m-am hidratat, am mâncat o banană... Ba am luat și o frigăruie de la tarabele pregătite pentru serbările de Rusalii. Apoi go home cu metroul. Acasă cald. Aprind televizorul, ne uitam la știri sau ceva de genul când trosc, pleosc, pâr pâr face ăsta niște figuri de am înghețat de spaimă. Ceva în tinterior a făcut scurtcircuit, scântei. M-am repezit la priză, am apăsat întrerupătorul și pe urmă am și scos totul din priză, și TV și mediabox. Televizorul mortus est. După faza asta am mai băut un ceai și m-am dus la culacre - total ămpotriva obiceiului, că de mică eram dintr-ăia care nu dorm la prânz. Și chiar am dormit vreo două ore. Când am făcut ochi am decis cu maică-mea ca după 8 încolo când s-o mai răcori să ieșim iar la o plimbare în parc. Și vorbind noi așa, decidem să scoatem de la naftalină (adică din dormitor unde devenise suport de haine) televizorul moștenit de la Alex. Ditamai hardughia de 60 de kile noroc că e pus pe o măsuță pe rotile și putem să îl manevrom. Deci planul e așa - o să folosim acest big tv cu măsuța aferentă. Dar va trebui să aruncăm vechea vitrină din sufragerie, pe care stă răposatul televizor. În locul ei, pentru depozitarea țoalelor și lenjeriilor de pat care se aflau în lateralele vitrinei, ne vor trebui două comode cu sertare. Cum maică-mea văzuse într-o vreme la Cora ceva în genul ăla, zicem că mergem pe la 8 cu metroul la Lujerului, intrăm la Cora, ne uităm la mobilă și pe urmă luăm 41 până în Herăstrău. Planul de-acasă se schimbă nițel pe parcurs, în sensul că am plecat mai târziu, pe la 9 eram de-abia în drum spre Cora. În fine, ajungem, deși noapte deja era cald oribil, la cora bineînțeles că nu găsim ce căutam, era o comodă dar scumpă și într-o culoare ca nuca-n perete printre ce mai avem noi prin casă. Și vedem că nici nu se oferă servicii de montaj. Așa că ne luăm rapid tălpășița. Luna se vedea ușor împâclită. Ajungem cu 41 la Cașin, unde era o mare de lumină de la nocturnă, stadionul de rugby plin, meci în desfășurare. Căscăm gura în trecere, ajungem în parc, ne învârtim puțin, mai bem apă de la cișmea - era tot foarte cald și irespirabil. Trecem din nou pe lângă stadion, meciul tocmai se terminase, lumea pleca valuri-valuri... și deodată încep artificiile. Cu ocazia asta am avut parte de un spectacol de artificii gratis. Și foarte frumos și neașteptat. Am căscat ceva vreme gura apoi ne-am reluat mersul spre casă. Luna era deja abia vizibilă, de unde concluzionăm că au apărut oarece nori. Și pe alocuri se simșea și bâte un pic de briză prin aerul gros și neclintit, irespirabil. Ajunse pe la Domenii devine clar că undeva departe, în spatele norilor, erau fulgere. Din când în când câte un nor îndepărtat, cam pe direcția casei noastre, se lumina de parcă-i aprindea careva un bec în burtă. Tunete - nu. Ne-a fugit de sub nas un tramvai, așa că insist să mergem pe jos până acasă. Mergem. A fost mai plăcut, cu câte o briză adiind câteodată, cam când ajungeam la vreo intersecție... Norii sclipeau tot mai des. La un moment dat ne întrebam dacă nu cumva ne-o prinde ploaia sau furtuna. Pe stradă era liniște și nici țipenie. Din când în când trecea câte o mașină să mai tulbure liniștea. Și câte un tunet - da începuseră să se audă și tunete. Dar eram deja aproape. Și nu ne-a prins nicio ploaie. E drept că a plouat ceva mai târziu, dar asta după ce au trecut norii cu fulgere și tunete, care au făcut un spectacol magnific.
A doua zi, duminică, am respectat programul de plimbare dimineața și plimbare seara, de data asta fără alergat și fără Cora. În pauza de după-amiază am ciugulit câte ceva apoi maică-mea a tras un pui de somn. De astă dată nu m-a luat somnul, eram vioaie, așa că am citit țn continuare Eleganța ariciului. După plimbarea de seară am târât televizorul din dormitor în sufragerie ca să văd dacă funcționează. Funcționează. În concluzie am avut de șmotruit - șters praf, reorganizat haine prin dormitor etc.
Luni am început iar cu o alergare - de data asta mi-am băgat picioarele în endomondo și-n toți gipieșii măsii și am alergat pur și simplu. A mers mai bine, pentru că aerul nu era atât de irespirabil ca sâmbătă. Apoi iar am făcut joncțiunea cu traseul maică-mi iar la întoarcere am trecut prin Lidl de unde ne-am întors destul de încărcate cu prostii. Eu am fost foarte fericită c-am găsit o pereche de nădragi de alergare trei sferturi, că taman constatasem sâmbătă că vechea și credincioasa mea pereche de nădragi de sport luați acum 3 ani a cedat fizic pe ici pe colo fibra elastică s-a dus de râpă și în concluzie se răriseră rău de tot. Seara iar plimbare și asta a fost vacanța.
Cert e că m-am cam odihnit, am recuperat ceva din deficitul cronic de somn. Apoi mi-am dat seama cât timp îți fură inutil televizorul. Caști ochii, te captivează ceva și hop, gata ziua s-a terminat și tu n-ai făcut nimic.
Ieri și azi am dat pe net peste niște gândiri ale unor altor oameni. Unul e despre procrastinare, altul despre diferența dintre sport și „sport”, care mi-au remintit niște adevăruri, mai bine zis mi le-au adus în față. Da, o viață avem dar ne tot chimuim să uităm că doar atât avem, o trăim de parcă am avea cel puțin 100 de vieți...
Weekendul ăsta prelungit a fost... pașnic, casnic. Pentru că era ziua maică-mi. Care însă n-a avut niciun chef să fie sărbătorită, nici s-oscot la o prajitura sau cafea sau suc. Foarte recalcitrantă. Da, și nici să plec pe-aiurea (erau multe excursii interesante weekendul ăla prelungit cu rusaliile) n-a vrut să mă lase. Și am avut parte de căldură mare, monșer, toate zilele alea. Dar cel mai nașpa a fost chiar sâmbătă. Căldură mare - prima zi infernal de caldă - dublată de aer aburos și vânt lipsă. Dimineață am tras o alergare prin Herăstrău - dar n-am reușit să ies pe ușă înainte de 10 jumate. Ofticată pe RunKeeper care mi-a tot făcut figuri la înregistrarea track-ului prin gps, am trecut la Endomondo, dar am depistat că și ăsta e bou. Și în plus nici nu mai poți modifica ce s-a înregistrat. Acum practic mi-a „uitat” vreo 2 km de alergare de la mine până la cele două foste Expoflora din parc. Asta e, în viziunea lui am alergat 5 km într-o oră și ceva - că de, timpul l-a ținut mine, dar distanța nu. Am alergat greu, din cauza aburului din aer respiram greu. Transpiram dar nu puteam să mă răcoresc ca de obicei pentru că era atâta umezeală încât transpirația nu se evapora ci staționa bine mersi pe piele. Am tras o tură obosită și apoi am recuperat-o pe maică-mea care venise și ea în parc. Am stat pe bancă pe-o alee umbroasă și m-am hidratat, am mâncat o banană... Ba am luat și o frigăruie de la tarabele pregătite pentru serbările de Rusalii. Apoi go home cu metroul. Acasă cald. Aprind televizorul, ne uitam la știri sau ceva de genul când trosc, pleosc, pâr pâr face ăsta niște figuri de am înghețat de spaimă. Ceva în tinterior a făcut scurtcircuit, scântei. M-am repezit la priză, am apăsat întrerupătorul și pe urmă am și scos totul din priză, și TV și mediabox. Televizorul mortus est. După faza asta am mai băut un ceai și m-am dus la culacre - total ămpotriva obiceiului, că de mică eram dintr-ăia care nu dorm la prânz. Și chiar am dormit vreo două ore. Când am făcut ochi am decis cu maică-mea ca după 8 încolo când s-o mai răcori să ieșim iar la o plimbare în parc. Și vorbind noi așa, decidem să scoatem de la naftalină (adică din dormitor unde devenise suport de haine) televizorul moștenit de la Alex. Ditamai hardughia de 60 de kile noroc că e pus pe o măsuță pe rotile și putem să îl manevrom. Deci planul e așa - o să folosim acest big tv cu măsuța aferentă. Dar va trebui să aruncăm vechea vitrină din sufragerie, pe care stă răposatul televizor. În locul ei, pentru depozitarea țoalelor și lenjeriilor de pat care se aflau în lateralele vitrinei, ne vor trebui două comode cu sertare. Cum maică-mea văzuse într-o vreme la Cora ceva în genul ăla, zicem că mergem pe la 8 cu metroul la Lujerului, intrăm la Cora, ne uităm la mobilă și pe urmă luăm 41 până în Herăstrău. Planul de-acasă se schimbă nițel pe parcurs, în sensul că am plecat mai târziu, pe la 9 eram de-abia în drum spre Cora. În fine, ajungem, deși noapte deja era cald oribil, la cora bineînțeles că nu găsim ce căutam, era o comodă dar scumpă și într-o culoare ca nuca-n perete printre ce mai avem noi prin casă. Și vedem că nici nu se oferă servicii de montaj. Așa că ne luăm rapid tălpășița. Luna se vedea ușor împâclită. Ajungem cu 41 la Cașin, unde era o mare de lumină de la nocturnă, stadionul de rugby plin, meci în desfășurare. Căscăm gura în trecere, ajungem în parc, ne învârtim puțin, mai bem apă de la cișmea - era tot foarte cald și irespirabil. Trecem din nou pe lângă stadion, meciul tocmai se terminase, lumea pleca valuri-valuri... și deodată încep artificiile. Cu ocazia asta am avut parte de un spectacol de artificii gratis. Și foarte frumos și neașteptat. Am căscat ceva vreme gura apoi ne-am reluat mersul spre casă. Luna era deja abia vizibilă, de unde concluzionăm că au apărut oarece nori. Și pe alocuri se simșea și bâte un pic de briză prin aerul gros și neclintit, irespirabil. Ajunse pe la Domenii devine clar că undeva departe, în spatele norilor, erau fulgere. Din când în când câte un nor îndepărtat, cam pe direcția casei noastre, se lumina de parcă-i aprindea careva un bec în burtă. Tunete - nu. Ne-a fugit de sub nas un tramvai, așa că insist să mergem pe jos până acasă. Mergem. A fost mai plăcut, cu câte o briză adiind câteodată, cam când ajungeam la vreo intersecție... Norii sclipeau tot mai des. La un moment dat ne întrebam dacă nu cumva ne-o prinde ploaia sau furtuna. Pe stradă era liniște și nici țipenie. Din când în când trecea câte o mașină să mai tulbure liniștea. Și câte un tunet - da începuseră să se audă și tunete. Dar eram deja aproape. Și nu ne-a prins nicio ploaie. E drept că a plouat ceva mai târziu, dar asta după ce au trecut norii cu fulgere și tunete, care au făcut un spectacol magnific.
A doua zi, duminică, am respectat programul de plimbare dimineața și plimbare seara, de data asta fără alergat și fără Cora. În pauza de după-amiază am ciugulit câte ceva apoi maică-mea a tras un pui de somn. De astă dată nu m-a luat somnul, eram vioaie, așa că am citit țn continuare Eleganța ariciului. După plimbarea de seară am târât televizorul din dormitor în sufragerie ca să văd dacă funcționează. Funcționează. În concluzie am avut de șmotruit - șters praf, reorganizat haine prin dormitor etc.
Luni am început iar cu o alergare - de data asta mi-am băgat picioarele în endomondo și-n toți gipieșii măsii și am alergat pur și simplu. A mers mai bine, pentru că aerul nu era atât de irespirabil ca sâmbătă. Apoi iar am făcut joncțiunea cu traseul maică-mi iar la întoarcere am trecut prin Lidl de unde ne-am întors destul de încărcate cu prostii. Eu am fost foarte fericită c-am găsit o pereche de nădragi de alergare trei sferturi, că taman constatasem sâmbătă că vechea și credincioasa mea pereche de nădragi de sport luați acum 3 ani a cedat fizic pe ici pe colo fibra elastică s-a dus de râpă și în concluzie se răriseră rău de tot. Seara iar plimbare și asta a fost vacanța.
Cert e că m-am cam odihnit, am recuperat ceva din deficitul cronic de somn. Apoi mi-am dat seama cât timp îți fură inutil televizorul. Caști ochii, te captivează ceva și hop, gata ziua s-a terminat și tu n-ai făcut nimic.
Ieri și azi am dat pe net peste niște gândiri ale unor altor oameni. Unul e despre procrastinare, altul despre diferența dintre sport și „sport”, care mi-au remintit niște adevăruri, mai bine zis mi le-au adus în față. Da, o viață avem dar ne tot chimuim să uităm că doar atât avem, o trăim de parcă am avea cel puțin 100 de vieți...
Comentarii