micutze aberatzii

Viața reală. Fb. Să alergi pe malul lacului într-o zi fierbinte, simțindu-te cam ca un rac la fiert în aburi. Să dai click-uri pe fb. Să înceapă televizorul să scoată pârâieli ciudate gata să explodeze. Să citești părerile unora sau altora pe mail. Să faci ceva ce-ți place. Să stai la serviciu cu ochii în monitor 8-9 ore pe zi. Să cauți soluții la probleme reale când vezi că procrastinarea nu mai are rost. Să zaci pur și simplu. Weekendul ăsta prelungit a fost... pașnic, casnic. Pentru că era ziua maică-mi. Care însă n-a avut niciun chef să fie sărbătorită, nici s-oscot la o prajitura sau cafea sau suc. Foarte recalcitrantă. Da, și nici să plec pe-aiurea (erau multe excursii interesante weekendul ăla prelungit cu rusaliile) n-a vrut să mă lase. Și am avut parte de căldură mare, monșer, toate zilele alea. Dar cel mai nașpa a fost chiar sâmbătă. Căldură mare - prima zi infernal de caldă - dublată de aer aburos și vânt lipsă. Dimineață am tras o alergare prin Herăstrău - dar n-am reușit ...

La locul ăsta de muncă, la un an (fără câteva zile) de când m-am angajat pot spune că e primul meu job unde n-am reușit să stabilesc o conexiune cu restul colectivului. Mai vorbesc câte ceva cu câte unul sau altul, dar dincolo de asta nu e nimic. Parcă n-aș face parte dintr-un colectiv. Sunt a stranger. Nimănui nu-i pasă că sunt acolo sau nu, decât în momentele când arde ceva ce trebuie dat în tipar. În rest, sunt un fel de omul invizibil. M-am ofticat o vreme, pe urmă nu mi-a mai prea păsat. O vreme am încercat să go with the flow, să ies cu ei la țigară, să merg la masă la vreo cantină indigestă cu ei... Să fiu și eu acolo. Dar dijaba. Atunci i-am lăsat în plata domnului, mereți voi pe drumul vostru, că oricum eu nu fumez iarbă ca să-mi fac viața suportabilă, prefer în loc de asta să merg în excursii, în drumeții pe munte, să beau beri cu prietenii. Trist e însă faptul că acest timp alocat muncii la birou e un timp lipsit de empatie, de prietenie, e un timp sec și alienant. E drept, ...

La vârsta asta venerabilă l-am descoperit și eu pe Somerset Maugham. Mă rog, multe lipsuri am eu la capitolul cultură generală, ăsta fuse doar unul mic, mic. A fost o surpriză plăcută. Am citit „Ploaia și alte povestiri”. Majoritatea povestirilor sunt plasate în zona colonială engleză din Asia sau au o legătură colaterală cu coloniile. Sunt povestiri cu final neașteptat, fiecare are un ceva aparte, o situație, o întâmplare care erupe (sau a izbucnit la un moment dat) din banalul și monotomia vieții lipsite de evenimente neașteptate. Oameni aparent banali, placizi, fac la câte un moment dat, neașteptat pentru toți ceilalți, un ceva care rupe grav obișnuitul și normalitatea. Acest ceva poate fi de la crimă până la deveni cineva complet nou. Vieți, destine aparent previzibile și plicticoase, se dovedesc ieșite din comun. Mi-a plăcut și scriitura, mi-a plăcut tot. Acum am trecut la „Eleganța ariciului” de Muriel Barbery care promite mult.

La 'jdemii de ani de la bătăliile de la Nicopole cu turcii, iată că, într-o pașnică zi de sâmbătă, un grup pașnic de călători, 100 de suflete, am invadat Nicopole-ul. We took over Nicopole. Am venit pe Dunăre, cu bac-ul (denumit pompos și fals ferry boat) - dificil, mă gândesc că în orice năvălire cu scopul de cotropire pot oricând apărea obstacole nebănuite... Din nou Bulgaria m-a uimit cu zonele ei calcaroase, spectaculoase. Ne-am cocoțat până în vârful răposatei cetăți Nicopole, acolo unde pe vremuri s-au dat bătălii sângeroase. Acum se mai vede o poartă, rămășițe ale zidurilor exterioare și din loc în loc câte o mică bucățică de zid interior. Multă vegetație, flori multicolore de câmp, gâze, niște cai pășteau liberi până să invadăm noi cetatea, după care au fugit. Se vedea frumos malul românesc, de unde veneau amenințători nori de ploaie, și la fel de frumos se vedea în ansamblu orașul Nicopole, amplasat în terase, vale-deal, înșirat pe versanții dealurilor. De departe ch...

Seara de marți ar fi fost o seară banală, cu o alergare în jurul Herăstrăului pe înserat. Dar mulțumită Elenei, a fost o seară plină de evenimente frumoase. Văzusem de ceva timp că Sori Țigăeru, amică de călătorii cu Terra, fusese în Maroc. Și posta câte o poză de pe-acolo, aducând aproape zilnic o infuzie de exotism și de călătorie în zilele mele de job și de rutină. Apoi s-a întors și a făcut event la Journey Pub unde, ca și data trecută, urma să povestească, să arate poze, să ne transmită impresii de călător. Inițial voiam să merg, pe urmă mă răzgândisem pe principiul că mai bine mă duc eu în Maroc decât să ma oftic văzând ce mișto a fost la alții. Dar dacă Elena a tras de mine și deși parcă aveam un pic mai mult chef să alerg, am zis hai să merg. Și nu mi-a părut rău. Am ajuns tocmai când soseau și Elena și Claudia la Romană și am făcut cei 20 de pași până la Journey Pub împreună. Aici frumos, mi-a plăcut și terasa, și partea închisă. Prezentarea lui Sori era la etaj. Decor plăcu...

Și a venit duminica de 29 mai. Când luasem bilet la Scott Bradlee's Postmodern Jukebox (PMJ) îmi părea că e hăăt departe peste juma' de an. Și nici nu visam că Răzvan și Corina or să facă nuntă fix în aceeași zi. Și nici că toate astea se întâmplă duminică. Dar iată că așa s-a potrivit. Când, într-un târziu, m-am prins că există o astfel de suprapunere de evenimente, am început să mă gândesc cum fac și dreg să le îmbin și să nu ratez niciunul dintre evenimente. După multe răzgândiri, formula optimă a fost: biserică, restaurant, fuga la concert, fuga înapoi la restaurant, party, go home and sleep quick că a doua zi e luni. Și am și anunțat că o să întârzii. Nunta, frumoasă. După o săptămână ploioasă, weekendul a sost însorit și cald. Foarte cald.  Am ajuns la biserică mergând pe jos pe niște străduțe pe care n-am mai fost niciodată, cu copaci umbroși, trotuare mici și case frumoase. Biserica Vatra Luminoasă era în plin soare, cu tufe de trandafiri cățărători la intrar...