După cum băteam câmpii data trecută, boala secolului, în afară de lipsa cronică de timp, e bulversarea produsă de multitudinea de oferte, de informații, de orice. Și oricum cele două sunt inseparabil legate.
Citeam în câteva studii legate de trenduri în comportamentul consumatorilor în țările avansate o chestie care oarecum m-a uimit. Deși... Un trend în creștere e ca oamenii, ca să nu își mai piardă prețiosul timp (dedicat muncii, desigur) și energia umblând prin magazine (fie ele reale sau online) ca să își cumpere ce le trebuie, inclusiv haine, să apeleze la un soft/soft dublat de o persoana care să le aleaga ceva conform celor câteva criterii specificate în profilul de user, să le cumpere și să le trimită respectivului, fără ca acel cumpărător să-și facă vreo grijă. Revoluționar. Dar și trist. Revoluțonar, pentru că acela căruia nu-i place absolut deloc să facă cumpărături, să probeze, să se gândească, va fi salvat de marea bătaie de cap. Trist, pentru că încep să îți pierzi individualitatea. Altcineva gândește pentru tine, alege pentru tine iar tu... te concentrezi doar pe ce e considerat ca fiind important. În 99% din cazuri, munca. Nu propriul tău eu, ci munca. Și ăn speța munca pentru alții. Nu în folosul comunității, ci al unei companii, al unei entități care decide pentru tine ce e bine și ce e rău.
Știu, am trecut de la o extremă la alta. Am avut acum vreun an o discuție legată de tehnologie și de progres, și de informații la Daneș, la o bere de seară târzie. Eu susțineam că doar bogăția de informații și progresul tehnologic nu sunt suficiente pentru progresul real al umanității, băieții (Andrei, Nicu și Tudor) susțineau că plusul de informații, tehnologia și timpul eficientizat aduc progresul omenirii în mod inevitabil. La vremea respectivă m-am enervat în cele din urmă, pentru că se pare că pentru ei, noțiunea de progres se aplică numai pentru tehnologie și știință, pur și simplu nu concepeau că ppți profresa ca ființă umană de la statutul imperfect actual la o ființă mai bună, mai puțin egoistă, mai puțin ancorată în concret, în acumulare de avuții...
Și iată că se dovedește că e o temă recurentă. Deci este un subiect important. Impalpabil, în lumea conceptelor și ideilor, legat până la urmă tot de semnificația pe care o dăm fiecare cuvintelor. Progres. Pentru fiecare asta înseamnă altceva. Ca, de altfel, orice cuvânt. Dar, dincolo de diferența de percepție asupra înțelesului fiecărui cuvânt, mai există acele multe diferențe de construcție mentală a fiecăruia dintre noi. Așa, pentru unii tehnologia, informația înseamnă dezvoltare, putere, mijloc și scop în egală măsură. Pentru alții, să devii mai bun (nu doar ăn send profesional sau de competiție cu ceva sau cineva) este scopul, iar tehnologia, informația, pot deveni instrumente care să te ajute. Deci și o diferență de scop. Avem atât diferențe de exprimare, dar și diferențe de scop în viață. Și diferențele astea nu de limitează doar la exemplu ăsta. O multitudine de scopuri, de expresii, de moduri de înțelegere, de... orice. Și ajunsă aici, îmi dau seama, precum nu mai știu ce filosof din vechime, că... cu cât știu mai multe, cu cât înțeleg mai multe... cu atât știu mai puțin, cu atât înțeleg mai puțin. O ramificare fractală, în miliarde de variațiuni variate.
Și așa mă întorc la cazul minor actual, al softului eventual dublat și de o persoană, care îți face cumpărăturile. A cumpăra a devenit, din cauza excesului de opțiuni între care diferența a devenit insesizabilă, o corvoadă, un chin. Ai un milion de mărci care fac același lucru. Au, mai mult sau mai puțin același tip de comunicare, de reclamă, de prezentare. Fac cam același lucru, diferențele cunt mici. Toți se bat să îți capteze atenția, să te convingă să îl cumperi pe-al lui. Nu e de mirare că nu mai există clienți fideli mărcii, că situația se schimbă tot mai des în funcție de care reușește pe moment să fie mai convingător, mai interesant. Deci, progresul mamii lui, avem PREA multe oferte, PREA multe produse. Surplus de ofertă. Ceea ce se traduce și în enorm de multe produse care ajung la gunoi fără a fi fost cumpărate, fără a fi fost vreodată folosite de cineva. Timp în care mai mult de jumătate din populația globului n-are ce mânca, n-are cu ce se ămbrăca, cu ce se acoperi, nu are un nivel minim, decent de trai. De ce? Pentru că nu au bani, deci nu prezintă interes, nu reprezintă un target pentru marketing. N-ai bani? Nu exiști.
Acum, sub influența băuturilor alcoolice, lansez o teorie economicoidă. Cum actualul marketing se luptă tot mai acerb pentru atenția și banii unui același număr limitat de oameni - cu tot mai mulți concurenți... Dacă, prin aceleași resurse și aceeași energie de lobby ar reuși să ridice nivelul de trai al acelei mai mult de jumătate din populația globului... suficient cât ăia să poată deveni cumpărători?! Oare nu ar avea, pe termen mediu și lung, mai mult de câștigat?
Sigur, asta ar avea inclusă și o componentă morală. Ar include și ideea să nu mai existe produse toxice, care ucid, care... etc. Or realitatea demonstrează prin fapte (nu vorbe) că nu există preocupare pentru binele omului celălalt în cursa pentru bani. Lăcomia exclude omenia.
Și, revenind la multitudine, la prea multe opțiuni. E rău? E bine? E și bine e și rău. E bine pentru că, având multe opțiuni, ai de unde alege. Trebuie să alegi. Nu ai cum să nu faci alegeri. Trebuie să îți asumi o alegere. Nu aia, nu aia, aleg aialaltă. O să îmi pară rău că n-am putut și aia, dar parcă vreau mai mult aia. Un pic frustrant, dar... e o alegere. E rău, pentru că ai multe tentații și de multe ori de intensități similare.
Citeam în câteva studii legate de trenduri în comportamentul consumatorilor în țările avansate o chestie care oarecum m-a uimit. Deși... Un trend în creștere e ca oamenii, ca să nu își mai piardă prețiosul timp (dedicat muncii, desigur) și energia umblând prin magazine (fie ele reale sau online) ca să își cumpere ce le trebuie, inclusiv haine, să apeleze la un soft/soft dublat de o persoana care să le aleaga ceva conform celor câteva criterii specificate în profilul de user, să le cumpere și să le trimită respectivului, fără ca acel cumpărător să-și facă vreo grijă. Revoluționar. Dar și trist. Revoluțonar, pentru că acela căruia nu-i place absolut deloc să facă cumpărături, să probeze, să se gândească, va fi salvat de marea bătaie de cap. Trist, pentru că încep să îți pierzi individualitatea. Altcineva gândește pentru tine, alege pentru tine iar tu... te concentrezi doar pe ce e considerat ca fiind important. În 99% din cazuri, munca. Nu propriul tău eu, ci munca. Și ăn speța munca pentru alții. Nu în folosul comunității, ci al unei companii, al unei entități care decide pentru tine ce e bine și ce e rău.
Știu, am trecut de la o extremă la alta. Am avut acum vreun an o discuție legată de tehnologie și de progres, și de informații la Daneș, la o bere de seară târzie. Eu susțineam că doar bogăția de informații și progresul tehnologic nu sunt suficiente pentru progresul real al umanității, băieții (Andrei, Nicu și Tudor) susțineau că plusul de informații, tehnologia și timpul eficientizat aduc progresul omenirii în mod inevitabil. La vremea respectivă m-am enervat în cele din urmă, pentru că se pare că pentru ei, noțiunea de progres se aplică numai pentru tehnologie și știință, pur și simplu nu concepeau că ppți profresa ca ființă umană de la statutul imperfect actual la o ființă mai bună, mai puțin egoistă, mai puțin ancorată în concret, în acumulare de avuții...
Și iată că se dovedește că e o temă recurentă. Deci este un subiect important. Impalpabil, în lumea conceptelor și ideilor, legat până la urmă tot de semnificația pe care o dăm fiecare cuvintelor. Progres. Pentru fiecare asta înseamnă altceva. Ca, de altfel, orice cuvânt. Dar, dincolo de diferența de percepție asupra înțelesului fiecărui cuvânt, mai există acele multe diferențe de construcție mentală a fiecăruia dintre noi. Așa, pentru unii tehnologia, informația înseamnă dezvoltare, putere, mijloc și scop în egală măsură. Pentru alții, să devii mai bun (nu doar ăn send profesional sau de competiție cu ceva sau cineva) este scopul, iar tehnologia, informația, pot deveni instrumente care să te ajute. Deci și o diferență de scop. Avem atât diferențe de exprimare, dar și diferențe de scop în viață. Și diferențele astea nu de limitează doar la exemplu ăsta. O multitudine de scopuri, de expresii, de moduri de înțelegere, de... orice. Și ajunsă aici, îmi dau seama, precum nu mai știu ce filosof din vechime, că... cu cât știu mai multe, cu cât înțeleg mai multe... cu atât știu mai puțin, cu atât înțeleg mai puțin. O ramificare fractală, în miliarde de variațiuni variate.
Și așa mă întorc la cazul minor actual, al softului eventual dublat și de o persoană, care îți face cumpărăturile. A cumpăra a devenit, din cauza excesului de opțiuni între care diferența a devenit insesizabilă, o corvoadă, un chin. Ai un milion de mărci care fac același lucru. Au, mai mult sau mai puțin același tip de comunicare, de reclamă, de prezentare. Fac cam același lucru, diferențele cunt mici. Toți se bat să îți capteze atenția, să te convingă să îl cumperi pe-al lui. Nu e de mirare că nu mai există clienți fideli mărcii, că situația se schimbă tot mai des în funcție de care reușește pe moment să fie mai convingător, mai interesant. Deci, progresul mamii lui, avem PREA multe oferte, PREA multe produse. Surplus de ofertă. Ceea ce se traduce și în enorm de multe produse care ajung la gunoi fără a fi fost cumpărate, fără a fi fost vreodată folosite de cineva. Timp în care mai mult de jumătate din populația globului n-are ce mânca, n-are cu ce se ămbrăca, cu ce se acoperi, nu are un nivel minim, decent de trai. De ce? Pentru că nu au bani, deci nu prezintă interes, nu reprezintă un target pentru marketing. N-ai bani? Nu exiști.
Acum, sub influența băuturilor alcoolice, lansez o teorie economicoidă. Cum actualul marketing se luptă tot mai acerb pentru atenția și banii unui același număr limitat de oameni - cu tot mai mulți concurenți... Dacă, prin aceleași resurse și aceeași energie de lobby ar reuși să ridice nivelul de trai al acelei mai mult de jumătate din populația globului... suficient cât ăia să poată deveni cumpărători?! Oare nu ar avea, pe termen mediu și lung, mai mult de câștigat?
Sigur, asta ar avea inclusă și o componentă morală. Ar include și ideea să nu mai existe produse toxice, care ucid, care... etc. Or realitatea demonstrează prin fapte (nu vorbe) că nu există preocupare pentru binele omului celălalt în cursa pentru bani. Lăcomia exclude omenia.
Și, revenind la multitudine, la prea multe opțiuni. E rău? E bine? E și bine e și rău. E bine pentru că, având multe opțiuni, ai de unde alege. Trebuie să alegi. Nu ai cum să nu faci alegeri. Trebuie să îți asumi o alegere. Nu aia, nu aia, aleg aialaltă. O să îmi pară rău că n-am putut și aia, dar parcă vreau mai mult aia. Un pic frustrant, dar... e o alegere. E rău, pentru că ai multe tentații și de multe ori de intensități similare.
Comentarii