De când a venit gerul, versiunea 2.0, dimineața, în soare, de cum ies pe ușa blocului, mă iau în primire razele soarelui, mușcătoare, și săgețile strălucitoare, mici și nenumărate ale cristalelor ce se cern din soare. O feerie strălucitoare. Strălucire rece, alb, gheață și un cer albastru implacabil. Gerul își face de cap, ne mușcă de nas, obraji, mâini, orice părticică neacoperită. Așchii din oglinda Crăiesei zăpezii. Frigul se cerne prin soare peste orașul înghețat. Furnicuțele umane mișună grăbindu-se spre treburile lor, împinse și de frigul mușcător. Până azi m-am descurcat minunat cu frigul. Azi am fost însă complet neinspirată, renunțând la pantalonii de iarnă neaspectuoși (seamănă cu niște pantaloni de trening d-ăla ieftin, dar căptușiți cu polar) cu niște jeanși dublați de niște leggings de lână, foarte buni de altfel. Și taman azi e dublu frig față de ieri, și am de colindat taman până lângă pastel, la adunarea cu foștii colegi. D-aia am zis să nu apar așa ca un copchil de cartier... biiig mistake. Oricum, posibil să mă iluzionez și să-mi fi fost frig și așa - dimineața asta, pentru prima dată de nu știu când mi-au înghețat mâinile (în mănușile de polar fiind). A ajutat desigur și faptul că am așteptat vreo 15-20 de minute 300-le care n-avea chef să plece de la capăt.
Sub lumina strălucitoare și necruțătoare, azi m-am trezit cu o lipsă totala de chef de orice. Am și un început de răceală care contribuie, cu mare siguranță, și ea la treaba asta.
Acum ne aflăm în sezonul adunărilor de ianuarie, post-sărbători. Sâmbătă dimineața m-am întâlnit la o cafea cu fetele pastelate, sâmbătă seara cu gașca de la dansuri, azi cu foștii colegi pastelați... E drept, am reușit și pentru că aramișii trag de timp și caietul cu care m-a amenințat Ana n-a sosit. Fac planuri, planoare, mi-e oarecum teamă de tenta călătoare a acestui an, cu barcelonele si veliko târnovo-urile... și de ce o mai fi. Am vagi tristeți că nu m-am decis și eu să trec cu arme și bagaje la pastel, am tot soiul de îndoieli... Tristeți reci.
Sub lumina strălucitoare și necruțătoare, azi m-am trezit cu o lipsă totala de chef de orice. Am și un început de răceală care contribuie, cu mare siguranță, și ea la treaba asta.
Acum ne aflăm în sezonul adunărilor de ianuarie, post-sărbători. Sâmbătă dimineața m-am întâlnit la o cafea cu fetele pastelate, sâmbătă seara cu gașca de la dansuri, azi cu foștii colegi pastelați... E drept, am reușit și pentru că aramișii trag de timp și caietul cu care m-a amenințat Ana n-a sosit. Fac planuri, planoare, mi-e oarecum teamă de tenta călătoare a acestui an, cu barcelonele si veliko târnovo-urile... și de ce o mai fi. Am vagi tristeți că nu m-am decis și eu să trec cu arme și bagaje la pastel, am tot soiul de îndoieli... Tristeți reci.
Comentarii