BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 21 iulie 2015

De vară

În seria „lejer, de vară” dacă încerc să îmi aduc aminte, am tot fost în diverse mici călătorii. Și e foarte bine, nimic de zis.

Cu atâtea schimbări de job m-am luat cu treburile de zi cu zi și iacătă că n-am mai scris nimic pe blog. Am scris e-mailuri, sms-uri, bullshit și p-aici nici c-am mai dat. Și bănuiesc că tot cam așa o sa fie toată vara, prefer să fac lucruri decât doar să scriu despre ele...

Cum memoria mea e cam ciuruită și mâncată de molii pe alocuri, mă trezesc că uit chestii. Că deh, îmi și propun o tonă de lucruri din care reușesc să fac sub 10%, dar tot sunt multe... Așa că încerc s-o iau din aproape spre departe...

Cea mai recentă chestie a fost excursia la Cheia cu gașca dansatoare featuring the kids. Frumos, tare frumos, copiii cuminți (față de ce știu și am văzut la alții că se poate întâmpla), peisaj minunat, relaxare, bere bună. Am pornit din București pe la 8 dimineața, cu mașinile familionului Marie&Muff, Marie cu titlu de practică la șofat - apropo, s-a descurcat foarte bine. Am luat-o pe autostrada spre Ploiești, prin Văleni către Cheia. În Văleni popas pentru cumpărat bere Zăganul, cu peripețiile aferente găsirii locului împricinat. A fost amuzant, locul respectiv era un bar, iar la ora 10:30 era plin de mușterii locali, stâlpi ai societății. Și hop! și noi, o gașcă de 5 gagici, un bărbat și trei copii am năvălit înăuntru, gata să cumpărăm tot stocul lor de bere Zăganu.

Am ajuns degrabă în Cheia. Mai greu a fost găsitul pensiunii, dar, după telefoane date gazdei, am găsit locul. Pensiunea drăguță, cu multă verdeață în curte, balansoare, cai, interior stil rustic. Cu un aer ușor de lăsat în paragină, sau, mă rog, de lipsă de întreținere constantă. Ca impresie generală, Cheia însăși pare exact așa: frumoasă, cu potențial, dar lăsată așa, mai în dorul lelii. Străzi nu foarte semnalizate, să găsești ceva e greu dacă nu știi deja, locuri unde să mănânci (dacă n-ai ideea deșteaptă să vii de-acasă cu cele necesare făcutului de grătare) sunt foarte puține (recomandare: La butuci - mâncare bună, dar foarte aglomerat tot timpul și personal care nu e din cale afară de customer friendly), harta cu trasee și pensiuni e plouată și degradată, nu prea ai cum să vezi ce și pe unde e.

Așadar am ajuns în Cheia, ne-am cazat, ne-am liniștit (a se citi am băut câte o bere) apoi foamea ne-a dat ghes să căutăm loc de halit. Vis-a-vis de pensiune era Hotel Zăganu. Deci, hai să mâncăm acolo, zicem noi. Frumos, în curte... dar nu știu de ce, dădea impresia de sanatoriu. Apoi vedem și destul de multă lume care stătea pe băncuțe și se holba la noi. Printre ei, destul de mulți oameni în cărucioare cu rotile. Simțim că e oarecum nu prea avem ce căuta acolo. Ajungem în fața intrării, acolo un rollup ce anunța ceva gen tabăra sau whatever a persoanelor cu dizabilități. Bun, e clar. Facem dreapta împrejur și purcedem să căutăm alt loc. Și mergem în jos pe strada principală, și mergem... și nimic. Pensiuni, case, piață... noroc că vine cineva cu ideea hai să sunăm gazda să ne recomande... omul zice să mergem mai departe, până găsim „La butuci“. Mergem, mergem, depășim holtel Cheia și găsim butucii. Acolo, la terasă full, înăuntru locuri libere dar miros închis, zăpușeală, nu vrem înăuntru. Era o masă liberă afară, dar fără scaune. Întrebăm dacă pot să ne pună scaune afară, nici nu refuză, dar nici nu ne încurajează, ar prefera să o lăsăm moartă. Ni se sugerează că sunt două mese care ar fi pe final cu mâncatul și ar putea pleca în curând. O parte pleacă în recunoaștere la hotel Cheia, o parte rămânem să pândim loc. E miezul amiezei, soarele sus pe cer ne topește. Ne înghesuim la un stop de umbră și așteptăm. Într-un final chiar se eliberează o masă și ne aruncăm fericiți asupra ei. Stingem cu bere, cu haleala, totul e bine când se termină cu bine. Cei trimiși la Hotel Cheia se întorc plouați, acolo erau în pregătiri pentru o nuntă și nu serveau nimic. Aici, La butuci, mâncarea chiar era bună, măcar, ne-am felicitat că am avut răbdare. Apoi, plini și somnoroși ne-am întors la pensiune. Înăuntru chiar răcoare, foarte plăcut. Am tras un puișor de somn și ne-am trezit taman bine ca să pornim spre masa de seară. Oamenii mai puțin somnoroși căutaseră pe net variante alternative pentru masa de seară, găsiseră pensiunea Nicos. Purcedem (cu mașinile, nu neapărat cea mai bună idee) ne fâțâim în sus și în nos prin stațiune, nu găsim, șoferii se nevrozează, până la urmă o lăsăm baltă și ajungem tot La butuci, unde stăm până se înnoptează. S-a lăsat chiar răcoare bine de tot, un vis în comparație cu căldura nocturnă din București.
La întoarcere lumea s-a îmbarcat în mașini, iar Denisa și cu mine o pornirăm per pedes. Am avut oarece emoții cu câinii din Cheia, care acum pe noapte se învioraseră, ieșiseră din curți și care lătra, car venea direct la noi mai mult sau mai puțin prietenos.

La pensiune ne-am instalat în sala de mese-living, am ras o bere, am trăncănit îndelung, am jucat un joc cu nume complicat, am ronțăit crănțănele până spre ora 1 noaptea. Am dormit tun până dimineața.

Dimineața o văd pe Denisa că iese echipată, gata de plimbare și cu chef de ducă, vorbim și rămâne că vin și eu. Până sunt eu gata, ea o și luase în sus undeva prin pădure pe o potecă. Mergem în continuare și brusc îmi dau seama că era traseul spre Muntele Roșu. Aici avem brusc o dilemă: nu știam exact cât facem până sus și dacă avem timp să urcăm și să coborâm până la ora de de-cazare. O sun pe Cristina, care era și ea ieșită deja pe un traseuaș cu Maria mică. Ne dă curaj că nu facem mult, așa că anunțăm și restul lumii că urcăm și ne întoarcem în jur de 12 și pornim. Am făcut vreo oră și un pic până pe platou, acolo poze, poze, aer, soare, lume multă, multe mașini. Vizităm cabana Muntele roșu, mă rog, parterul, găsim pe holul dinspre salonul de nefumători niște flori minunate așa că le pozăm mult. Ne uităm pe unde putem să bem o apă, o cafea - vin eu cu ideea să mergem nițel mai încolo, la Silva. Acolo loc la terasă, frumos, luăm câte o bere și o omletă. Apoi ne desprindem cu greu și o pornim înapoi. Facem mai puțin, evident, dar nu chiar așa optimist cum credea Denisa.

Ajunse înapoi vedem poze cu ce-au făcut restul - au mers cu căluții, lucru pentru care-i invidiem nițeluș. Apoi bagaj, împachetare și țuști spre București. Mașina cu copilăretul a pornit spre București fără popas, noi ne-am oprit în Vălenii de munte să mai cumpere Rali niște beri Zăganu pentru pofticioși din București și să mănânce ceva Maria și Rali. Aici întrebăm o localnică unde putem să mâncăm ceva prin zonă și ne recomandă călduros ștrandul BBC. Pornim după indicații, facem mai mult de cei 300 de metri aproximați de respectiva doamnă, deja credeam că ne-am rătăcit, mai întrebăm o femeie, uite colea după pod, la umbrelele roșii care se văd. Intrăm, ștrandul respectiv avea poziționarea bizară fix lângă o stație de betoane, în fine, intrăm, aglomerație, deh, căldură mare, monșer. Ocupăm o masă undeva mai retras sub o copertină. Meniul - dezamăgitor, chelnerii nu prea dădeau prin colțul ăla, a fost cu așteptare și aia cam degeaba. Ne orientaserăm spre hamsii, care evident tocmai se terminaseră. Noroc că Marie își luase pulpe de pui cu cartofi prăjiți, a mâncat șie ea ceva, cât să aibă putere să ne ducă până la București. După această peripeție cu localizarea ștrandului din Văleni, informație care nu se știe dacă și când o să ne folosească vreodată în viață ne-am reluat drumul fără alte peripeții.


Ei cam asta fu excursia la Cheia.

Alte chestii de vară recente. Săptămâna trecută cu toată căldura, am avut așa un chef de umblat pe străduțe. Mă rog, aveam și o stare aiurea, și ca s-o calmez, am mers pe jos nu chiar până acasă dar oricum, mult. O dată la ieșirea de la serviciu, când ar fi trebuit să mă văd cu fetele foste pastelate, când n-am reușit să ajung, pe la un 8:20, am pornit-o pe străduțe înspre Romană. Așa, oarecum la nimereală. Am descoperit o grămadă de case frumoase, străduțe, blocuri, mă rog, peisaje și locuri pe care nu le mai văzusem. La nici câțiva zeci de metri de bulevardele mari, străzi tihnite, case din epoci vechi, amalgamate, povești neștiute poate doar bănuite sau imaginate.
În ziua următoare am reușit să ajung la adunarea cu fosta creație pastelată - doar Irina mai e acolo, Panda tocmai pleacă. Cum locul era la Pe Baricade, am luat-o tot per pedes, cu ajutorul hărților din aplicația Here. Am luat-o direct pe Mântuleasa, am rămas surprinsă ce case mișto sunt pe-acolo, mi s-a părut mult mai mișto ca Moșilor, care-i mai dărăpănată. Am ieșit la intersecția din apropierea fostului Oaia Neagră, am traversat și de-acolo am pers printre clădiri noi, peisaje moderne, până spre Splai. Am găsit Baricadele, care erau tot așa miștocuțe ca ultima dată acum 3 ani, ne-am bețivit și am râs cu și fără motiv până s-a lăsat ănserarea când ne-am cărat pe la casele noastre.
Iar vineri cum toată lumea era agitată cu marele (hm) concert și fiecare cu ale lui, lumea s-a tirat de la muncă mai devreme. Ceea ce am făcut și eu. Tot așa m-a lovit dorul de preumblat, că mă cam durea capul, mă simșeam cam ruginită, așa că am luat-o tot așa, pe străduțe, apelând din când în când la Here când aveam dubii privind direcția de urmat. Am luat-o pe Armand Călinescu, Vasile Lascăr, Dacia, am trecut prin părculețul Ioanid, și nefiind decisă dacă mă urc în autobuz la Romană, am ieșit spre Dorobanți. Acolo am virat în ultima clipă spre Perla. Am cam regretat alegerea de a merge pe Dorobanți, din cauza căldurii și traficului, am decis ca la prima ocazie s-o iau iar pe străduțe. Abia după Perla am luat-o pe-o străduță car m-a depărtat de trafic, am ajuns pe Brazilia, Roma până în rondul de la piața Dorobanți și de acolo am ieșit pe altă străduță fix la statiua Aviatorilor, de acolo pe Aviatorilor până la Herăstrău, unde la prima cișmea am băut o tonă de apă apoi am tăiat-o prin parc spre Cașin și de acolo Domenii. Diatmai plimbarea.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails