da, sunt în toane nu foarte optimist-mulţumite, aceste două săptămâni m-au purtat printr-o largă paletă de stări sufleteşti de toate culorile. Cert e că per total nu e chiar de bine. Dar măcar, şi aici vorbesc foarte serios, am scăpat de făţărniciile portocalii, de zâmbetele false, de râsul falsificat, de oamenii auto-falsificaţi, de paranoile cu tentă psihologică folosite de psihopaţii care vor să-ţi intre în minte, sperând să găsească acolo... ce vor ei. Cum e să fii văzut ca o jucărie de care şeful-copil care e nemulţumit că jucărica nu face ce are el chef şi ba te dă cu capul de pereţi, ba te ameţeşte cu cică laude, ba te face de căcat, şi asta cel mai des... Mi-e greu să exprim starea de teroare psihologică ce domneşte la p.... Şi nu te prinzi foarte repede, poate doar dacă nimereşti într-o criză de isterie a doamnei. Şi, din ce îmi amintesc din toţi cei 20 de ani de când lucrez ca angajat... cel mai nasol e acolo unde un şef sau un sistem de şefi folosesc diverse mecanisme de teroare psihologică. Bine că n-am avut prea mulţi astfel de şefi. Dar am impresia că nebunia asta propagată la nivel de ţară (dar şi global) îi favorizează tocmai pe ăştia. E bine văzut doar cine se zbate, se bate cu pumnii în piept, promite pe spinarea altora şi îi manipulează pe ceilalţi ca să iasă el bine... Atâta vreme cât se iau în seamă doar rezultatele pe termen scurt... efectele pe termen lung sunt ignorate... cei care ies ca păduchii în faţă... sunt oamenii lipsiţi de umanitate, maipulatorii, dictatorii. Şi oamenii îi admiră, îi iau drept exemplu, vor să îi copieze.
Mă rog, nici nu mai ştiu ce voiam să spun când m-am apucat de scris. Sunt haotică încercând să-mi găsesc calea mea proprie, în vreme ce toate cele par să-mi pună beţe-n roate. Mă şi întreb ce să fac, cum să dreg să-mi fie bine. mai bine. M-am săturat să muncesc de dau în brânci şi să nu mă aleg cu nimic în afară de epuizare şi nervi. Da, simt c-am obosit, că m-am plictisit să trag la căruţele altora, mai ales când văd că le place să şi le bage în toate şanţurile şi gropile lumii.
Triumful mârlăniei. Odă tiraniei. Imnuri dedicate psihopaţilor mari şi mici. O lume cu valori răsturnate, cu polii inversaţi, cu albul devenit noul negru... Epocă dezumanizantă, epocă în care oamenii percep alţi oameni ca pe nişte obiecte, cu uz de obiecte... Paradoxuri moderne: toată lumea vrea să simplifice viaţa transformând oamenii în obiecte, dar nimeni, absolut nimeni nu vrea să fie tratat ca obiect. Şi totuşi, acceptă situaţia, devenind, în propria percepţie, simple obiecte, ascunzând frustrări, depresii, angoase imense sub măştile care li s-au lipit organic de feţe.
Oameni debusolaţi, care nu prea mai ştiu cine sunt, ce sunt, ce vor, minţindu-se constant pe ei şi pe ceilalţi, ignorându-se, aruncându-se în diverse dependenţe, manii, fobii, ticuri, droguri pentru a nu se gândi la ei înşişi, la toate cele care nu-s în regulă cu ei, cu lumea, care devin tot mai egoişti, mai egocentrici, mai lipsiţi de compasiune şi empatie...
O lume suferindă, fără speranţă, o lume opacă sub un lustru de cristale swarovski, cu bling-blinguri ameţitoare, putredă, viermuind de vicii şi boli mortale, cu spiritul decăzut până la nivel subanimalic...
Mă rog, nici nu mai ştiu ce voiam să spun când m-am apucat de scris. Sunt haotică încercând să-mi găsesc calea mea proprie, în vreme ce toate cele par să-mi pună beţe-n roate. Mă şi întreb ce să fac, cum să dreg să-mi fie bine. mai bine. M-am săturat să muncesc de dau în brânci şi să nu mă aleg cu nimic în afară de epuizare şi nervi. Da, simt c-am obosit, că m-am plictisit să trag la căruţele altora, mai ales când văd că le place să şi le bage în toate şanţurile şi gropile lumii.
Triumful mârlăniei. Odă tiraniei. Imnuri dedicate psihopaţilor mari şi mici. O lume cu valori răsturnate, cu polii inversaţi, cu albul devenit noul negru... Epocă dezumanizantă, epocă în care oamenii percep alţi oameni ca pe nişte obiecte, cu uz de obiecte... Paradoxuri moderne: toată lumea vrea să simplifice viaţa transformând oamenii în obiecte, dar nimeni, absolut nimeni nu vrea să fie tratat ca obiect. Şi totuşi, acceptă situaţia, devenind, în propria percepţie, simple obiecte, ascunzând frustrări, depresii, angoase imense sub măştile care li s-au lipit organic de feţe.
Oameni debusolaţi, care nu prea mai ştiu cine sunt, ce sunt, ce vor, minţindu-se constant pe ei şi pe ceilalţi, ignorându-se, aruncându-se în diverse dependenţe, manii, fobii, ticuri, droguri pentru a nu se gândi la ei înşişi, la toate cele care nu-s în regulă cu ei, cu lumea, care devin tot mai egoişti, mai egocentrici, mai lipsiţi de compasiune şi empatie...
O lume suferindă, fără speranţă, o lume opacă sub un lustru de cristale swarovski, cu bling-blinguri ameţitoare, putredă, viermuind de vicii şi boli mortale, cu spiritul decăzut până la nivel subanimalic...
Comentarii