Sau licitația de manuale după o pauză de 8 sau chiar 10 ani, dracu știe.
Simptomul cel mai des întâlnit de mine referitor la a se înfăptui ceva de către oarece autorități sau șefi, cu putere de decizie tip dumnezeu în ograda lui pare a fi impunerea voinței cu orice preț.
Să explic. Bunăoară, una bucată minister. Zice ia să facem licitație de manuale. Că trebuie, după x ani de pauză să mai actualizăm programa, să modernizăm ceva. Anul trecut a fost un mare scandal cu manualiada. Adică, față de acum x ani când se făceau licitații în fiecare an, e clar c-au ajuns în posturi și poziții unii care habar n-aveau, nu mai mâncaseră manualiade, nu știau ce cât durează, cum se face etc. Și așa că anul trecut s-a anunțat târziu programa, s-a început lucrul la manuale târziu, s-au făcut în goana calului, s-au tot revizuit și rectificat prevederile programei, cauză din care s-a prelungit cu vreo lună termenul de predare, apoi n-a mai fost timp fizic pentru producere și distribuție, și bieții copii s-au trezit la începutul anului că tot nu au manuale.
S-a învățat ceva din asta? Evident, nu. Drept care, anul ăsta, între anunțarea programei și termenul de predare a manualelor e timp de o lună și jumătate în care autorii să scrie, redactorii să redacteze și să caute/comande ilustrații de la graficieni, tehnoredactorii să pagineze și corecteze toate manualele, apoi, grație milostivului minister, manualele trebuie să fie gata cu două săptămâni înainte de termen ca sa poată fi și digitalizate, că așa s-a vrut, la licitație să prezinți totul gata, final.
Ei și după aia e cântec mare și cu tiparul, și cu distribuția, și cu perioada în care profesorii trebuie să aleagă dintre manualele câștigătoare. Deci un hei-rup de la cap la coadă, hai să facem totul pe grabă, în goana mare, ca să bifăm că le-am făcut și să ne bifăm încă un succes pe ordinea de zi.
Deci ministerul, alcătuit dintr-o șleahtă incompetentă dar care vrea rezultate, indiferent de termen, indiferent că se poate sau nu, indiferent că unii trebuie să crape ca să se poată face ce vor ei. Aceeași mentalitate ca în publicitate. Că și clienții de la Pastel, că și patronii, că și oamenii lor de „management”, fiecare dintre ei atâta știe. Să vrea și să facă presiuni, chiar de-ar fi să crape toți, dă-i dracului, dar să facă ce vreau eu, când vreau eu.
Adicătelea, de la mic la mai mare, societatea românească a devenit din ce în ce mai lipsită de simțul realității și de elementarul bun simț. Acum toată lumea vrea să obțină imposibilul pe spinarea altora.
Sunt scârbită, revoltată și i-aș ciomăgi pe toți. Sau mai bine să pună ei mâna și să facă ce spun că trebuie făcut deși ăia care chiar știu ce zic spun că nu se poate. Să vadă, idioții naibii, ce înseamnă să lucrezi într-un haos nemăsurat 24, 48 sau câte ore e necesar ca să obții rezultatul impus de ei. Să vadă cum e să nu apuci să te duci nici la budă, că trebuie să termini nu știu ce manual ca să intre la timp la digitalizat, că altfel ai lucrat degeaba tot, nu e primit manualul în licitație.
Pe urmă, ca să nu arunc tot rahatul doar spre minister, nici editurile nu-s mai breze. Ăștia la care m-a pus dracu să mă duc sunt un alt exponent al nesimțirii față de oameni și de viața acestora. Mă rog, fără vopseaua de „drăguțenie” pastelată, aici e pe față. Bă, nu-mi pasă de tine, tu trebuie să crăpi, treaba ta, dar să faci ce zic eu. Chiar dacă gândirea inițială a fost proastă, lăcomia mare și s-au năpustit să facă 10-12 manuale știind termenul scurt, iar când s-au prins că nu au cum să intre și la digitalizare cu ele, abia atunci au selectat 5 pe care să le finalizăm. Și evident, alea 5 erau cele în cel mai prost stadiu, alea la care au renunțat erau mai avansate, se terminau mai ușor. Dar nu, noi pe alea trebuie să le facem, ce dacă n-au încă text, dacă autorii se ceartă și se sabotează reciproc, ce dacă vor repaginare când ele deja trebuie predate?! Rahat, ce mare lucru!
Sunt foc și pară de ofticată pe ei, sau și pe ei, pe toți ștăbanii mari și mici care nu dau doi bani pe viața, sănătatea și identitatea angajaților sau subalternilor lor.
În concluzie, weekendul ăsta, din cauza lor, vineri spre sâmbătă am muncit într-un ritm infernal 27 de ore neîntrerupte ca să trimitem un manual care nici măcar nu era al meu, care era și făcut în Corel (hate Corel! Fuck it!). Din care cauză se duseră dracului și Rusalii, și weekend, și ieșire cu Dree cu cortul, și orice. Sâmbătă am dormit toată ziua iar azi am lucrat - măcar de-acasă! - pentru volumul 2 al aceluiași fantastic manual. Deci luni-marti voi avea din nou același program dement de terminare totală.
Și iată, toată lumea pe facebook, pe whatsApp, pe toate canalele, pune poze de vacanță, de distracție, de relaxare, cu care nu rezonez deloc, eu deh, sunt în tranșee și port războaie idioate pentru gloria unor cretini incompetenți care nu știu altceva decât să vrea, să impună și fie neoameni.
Sarabanda asta a idioțeniei fără limite ar trebui să se ducă la un moment dat de râpă, dar deocamdată nu văd deloc semne de stingere, dimpotrivă, incompetenții promovează alți incompetenți, toți fac presiuni pe alții ca să dea ei bine, totul e de fațadă, în timp ce structura e de o putreziciune înfiorătoare, totul e găunos, fals, calp, fără nimic uman, și toată lumea, sau imensa majoritate, se gândește de ce să mă pun cu sistemul, de ce să încerc să schimb ceva și să mi-o iau, mai bine fac ca ei, devin ca ei ca să îmi fie bine. Și așa crește impostura, incompetența, hoția și toate minunățiile de acest fel, sufocând normalitatea, umanul și răsturnând valorile, înlocuindu-le cu defectele ridicate la rang de valoare. La dracu' o să ne ducem de râpă complet, râzând, cântând și dansând inconștienți, mințindu-ne că suntem liberi.
Simptomul cel mai des întâlnit de mine referitor la a se înfăptui ceva de către oarece autorități sau șefi, cu putere de decizie tip dumnezeu în ograda lui pare a fi impunerea voinței cu orice preț.
Să explic. Bunăoară, una bucată minister. Zice ia să facem licitație de manuale. Că trebuie, după x ani de pauză să mai actualizăm programa, să modernizăm ceva. Anul trecut a fost un mare scandal cu manualiada. Adică, față de acum x ani când se făceau licitații în fiecare an, e clar c-au ajuns în posturi și poziții unii care habar n-aveau, nu mai mâncaseră manualiade, nu știau ce cât durează, cum se face etc. Și așa că anul trecut s-a anunțat târziu programa, s-a început lucrul la manuale târziu, s-au făcut în goana calului, s-au tot revizuit și rectificat prevederile programei, cauză din care s-a prelungit cu vreo lună termenul de predare, apoi n-a mai fost timp fizic pentru producere și distribuție, și bieții copii s-au trezit la începutul anului că tot nu au manuale.
S-a învățat ceva din asta? Evident, nu. Drept care, anul ăsta, între anunțarea programei și termenul de predare a manualelor e timp de o lună și jumătate în care autorii să scrie, redactorii să redacteze și să caute/comande ilustrații de la graficieni, tehnoredactorii să pagineze și corecteze toate manualele, apoi, grație milostivului minister, manualele trebuie să fie gata cu două săptămâni înainte de termen ca sa poată fi și digitalizate, că așa s-a vrut, la licitație să prezinți totul gata, final.
Ei și după aia e cântec mare și cu tiparul, și cu distribuția, și cu perioada în care profesorii trebuie să aleagă dintre manualele câștigătoare. Deci un hei-rup de la cap la coadă, hai să facem totul pe grabă, în goana mare, ca să bifăm că le-am făcut și să ne bifăm încă un succes pe ordinea de zi.
Deci ministerul, alcătuit dintr-o șleahtă incompetentă dar care vrea rezultate, indiferent de termen, indiferent că se poate sau nu, indiferent că unii trebuie să crape ca să se poată face ce vor ei. Aceeași mentalitate ca în publicitate. Că și clienții de la Pastel, că și patronii, că și oamenii lor de „management”, fiecare dintre ei atâta știe. Să vrea și să facă presiuni, chiar de-ar fi să crape toți, dă-i dracului, dar să facă ce vreau eu, când vreau eu.
Adicătelea, de la mic la mai mare, societatea românească a devenit din ce în ce mai lipsită de simțul realității și de elementarul bun simț. Acum toată lumea vrea să obțină imposibilul pe spinarea altora.
Sunt scârbită, revoltată și i-aș ciomăgi pe toți. Sau mai bine să pună ei mâna și să facă ce spun că trebuie făcut deși ăia care chiar știu ce zic spun că nu se poate. Să vadă, idioții naibii, ce înseamnă să lucrezi într-un haos nemăsurat 24, 48 sau câte ore e necesar ca să obții rezultatul impus de ei. Să vadă cum e să nu apuci să te duci nici la budă, că trebuie să termini nu știu ce manual ca să intre la timp la digitalizat, că altfel ai lucrat degeaba tot, nu e primit manualul în licitație.
Pe urmă, ca să nu arunc tot rahatul doar spre minister, nici editurile nu-s mai breze. Ăștia la care m-a pus dracu să mă duc sunt un alt exponent al nesimțirii față de oameni și de viața acestora. Mă rog, fără vopseaua de „drăguțenie” pastelată, aici e pe față. Bă, nu-mi pasă de tine, tu trebuie să crăpi, treaba ta, dar să faci ce zic eu. Chiar dacă gândirea inițială a fost proastă, lăcomia mare și s-au năpustit să facă 10-12 manuale știind termenul scurt, iar când s-au prins că nu au cum să intre și la digitalizare cu ele, abia atunci au selectat 5 pe care să le finalizăm. Și evident, alea 5 erau cele în cel mai prost stadiu, alea la care au renunțat erau mai avansate, se terminau mai ușor. Dar nu, noi pe alea trebuie să le facem, ce dacă n-au încă text, dacă autorii se ceartă și se sabotează reciproc, ce dacă vor repaginare când ele deja trebuie predate?! Rahat, ce mare lucru!
Sunt foc și pară de ofticată pe ei, sau și pe ei, pe toți ștăbanii mari și mici care nu dau doi bani pe viața, sănătatea și identitatea angajaților sau subalternilor lor.
În concluzie, weekendul ăsta, din cauza lor, vineri spre sâmbătă am muncit într-un ritm infernal 27 de ore neîntrerupte ca să trimitem un manual care nici măcar nu era al meu, care era și făcut în Corel (hate Corel! Fuck it!). Din care cauză se duseră dracului și Rusalii, și weekend, și ieșire cu Dree cu cortul, și orice. Sâmbătă am dormit toată ziua iar azi am lucrat - măcar de-acasă! - pentru volumul 2 al aceluiași fantastic manual. Deci luni-marti voi avea din nou același program dement de terminare totală.
Și iată, toată lumea pe facebook, pe whatsApp, pe toate canalele, pune poze de vacanță, de distracție, de relaxare, cu care nu rezonez deloc, eu deh, sunt în tranșee și port războaie idioate pentru gloria unor cretini incompetenți care nu știu altceva decât să vrea, să impună și fie neoameni.
Sarabanda asta a idioțeniei fără limite ar trebui să se ducă la un moment dat de râpă, dar deocamdată nu văd deloc semne de stingere, dimpotrivă, incompetenții promovează alți incompetenți, toți fac presiuni pe alții ca să dea ei bine, totul e de fațadă, în timp ce structura e de o putreziciune înfiorătoare, totul e găunos, fals, calp, fără nimic uman, și toată lumea, sau imensa majoritate, se gândește de ce să mă pun cu sistemul, de ce să încerc să schimb ceva și să mi-o iau, mai bine fac ca ei, devin ca ei ca să îmi fie bine. Și așa crește impostura, incompetența, hoția și toate minunățiile de acest fel, sufocând normalitatea, umanul și răsturnând valorile, înlocuindu-le cu defectele ridicate la rang de valoare. La dracu' o să ne ducem de râpă complet, râzând, cântând și dansând inconștienți, mințindu-ne că suntem liberi.
Comentarii