Amestecate. intermezzo între joburi

Am încercat să fac o grămadă de lucruri săptămâna trecută. Să mă relaxez, să alerg, să mă odihnesc. Am reușit doR parțial. Am avut niște afișe pentru târg, oricum suficient cât să nu stau liniștită. Am fost stresată fără un motiv real, în fine.
Am ajuns să alerg ștafetă, la Petrom Halfmarathon, convinsă de Denisa...


Am profitat de Ziua Eroilor și am fost la castelul Țepeș din parcul Carol - a fost mai frumoasă manifestarea în sine, cu fanfara militară, cu copilași cântând cântece patriotice, pe mai târziu cred că urmau să apară și mai mulți soldați în uniforme de epocă - văzusem două pâlcuri stând la umbră pe stadă...
La plecare m-am gândit să văd și monumentul eroilor din parcul Carol, că doar era colea, la doi pași de castelul Țepeș. Zis și făcut. Și, norocul prostului, am prins momentul schimbării gărzii de la flacăra aprinsă probabil tot cu ocazia Zilei Eroilor. Mi-a plăcut mausoleul, e impresionant. Am coborât apoi multele trepte și am mers pe aleea centrală până la ieșire, ocazie cu care am identificat și muzeul tehnic, pe care mi-am propus să îl vizitez în curând.

Apoi după amiază am mers în Herăstrău, și profitând de programul de noaptea muzeelor și de Thailanda fest, am intrat în Muzeul Satului. Era buluc de lume, dar tot frumos. Am văzut și tailandezele, am plecat repejor. În Herăstrău - o surpriză plăcută. Concerta Horia Mihail cu Pianul Călător - anul trecut știam când a concertat, mi-am făcut planuri și mă duc și bineînțeles că nu știu ce a fost de n-am ajuns. Ei, anul ăsta am ajuns, fără să știu măcar că urma să fie. Parcă mai bine așa.

Am ajuns, aici e meritul lui Terra Incognita aka Răzvan, la cimitirul Bellu de Noaptea Muzeelor. Turul ghidat n-a fost mare brânză, bieții copilași cu jobene nici nu aveau voci să se audă, nici textele nu erau altceva decât ce scria și pe cele câteva plăci care indicau poveștile mai interesante... Dar erau interesante în sine anumite edificii - că nu le-aș zice morminte. Un fapt interesant - poeții mari, scriitorii, actorii au morminte destul de modeste, de bun gust, nu ies în evidență. Dar piramidele, căsoaiele, palatele și pălățelele unor industriași, bogătani și ce-or mai fi fost ei... epatau prin lux, mărime și/sau arhitectură. Dorința de a ieși în evidență, de a fi mai cu moț decât toți ceilalți se vede și după moarte. Și culmea, pe un mausoleu de marmură neagră, opulent, mare, modern... scria memento mori (sau cam așa ceva). Multe erau opere de artă... multe erau monumente de... ego exacerbat, fără cine știe ce gust. Și foarte multe, normale, obișnuite, doar cu câte un semn distinctiv nederanjant. La concerul de seară n-am rămas, m-am luat după cei din grupul adunat de Terra care au mers în parcul Carol, la festivalul lampioanelor și apoi la pensionul de fete.

Așa că am ajuns, a doua oară în aceeași zi, în parcul Carol. Era lume ca la concert, plin-plin de abia aveai pe unde merge. Am pozat lampionașele, ne-am lălăit ca să-i găsim pe cei din mașina Celianei, ei erau sus la mausoleu iar noi jos, câr-mâr ne-am urcat la eu, acolo nu se vedea deloc mai bine... Până la urmă ne-am cărat - după ce-am băut o bere - spre Grădina Icoanei, la Școala Centrală. Auziserăm că era ditamai coada... dar când am și văzut-o... am calculat că n-am cum să stau o oră la coadă, să și dorm destul cât să fiu fresh dimineața pentru alergatul la ștafetă... așa că m-am dus acasă.


Acum, tot din categoria ce mai face omul în preaviz... weekendul trecut am mers, tot cu Terra, în Piatra Craiului. A fost cu hotărât în ultima clipă, l-am întrebat pe Răzvan dacă mai sunt locuri undeva vineri spre ora 4-5, evident nu avea, între timp a apărut un băiat care era dispus să meargă cu mașina, dacă se adunau măcar 3, ca să renteze... Ca să fac rost de al treilea am sunat-o întâi pe Mitzi, apoi pe Mimi... Mitzi nu putea, la Mimi nu putea Conu, dar ea era foarte tentată... bun, sun să anunț că am găsit om, între timp găsise și Răzvan, prietena unuia din microbuz se hotărâse să vină și ea, dar era ciudat ca el să meargă în autocar și ea în mașină... a rămas să văd dacă Mimi acceptă să meargă în mașină, fără mine, care aș fi mers în autocar... Mimi a fost de acord, atâta vreme cât ieșea mai ieftin. Zis și făcut, după atâta agitație ne-am stabilit, sâmbătă cu noaptea-n cap eram în fața Gării la punctul de întâlnire, ne-am repartizat și hai la drum. Ghidul nostru a fost Gabi, Răzvan a tras chiulul. Cât despre drumeția propriu-zisă, a fost lunguță, destul de solicitantă pe alocuri, dar extrem de frumoasă. Nu mai văzusem niciodată Piatra Craiului dinspre partea aceea, cu Cerdacul Stanciului și Marele Grohotiș. Extrem de spectaculos!