A trecut ceva vreme de când n-am mai apucat să scriu pe-aici. Prea multe întâmplări și lucruri care au luat-o razna, prea mult tumult interior, nehotărâre și agitație. Și nu s-a terminat, sunt în plină fază de nesiguranță acută.
Carevasăzică, cea mai notabilă chestie - mi-am dat demisia. Da, am făcut-o și pe asta. De mai bine de un an tot visam la asta, tot cochetam cu ideea, refugiul meu secret era că am demisia nescrisă în buzunar și dacă mă mai calcă pe bătături o dat, gata, o trântesc. Ei, și ca un făcut, chestia asta nu s-a întâmplat. Dar atmosfera generală se tot împuțea de la zi la zi, treptat treptat. E greu de zis cum și de ce se întâmplă asta, adică e o situație măsutabilă, nu doar că mi s-a luat mie.... Cum era acum doi ani jumate în firmă și cum e acum... incomparabil mai rău. Dar deja nu mai e treaba mea, fiecare își conduce afacerea cum consideră, iar eu nu mai fac parte nicicum din traeba asta.
Dar euforia a fost scurtă... Am găsit ceva, un loc care părea mai bun... dar de mai puțin de-o săptămână, colaborând cu ei, mi-au făcut o fază de-am rămas mască și mi s-a făcut părul măciucă: unde mama dracului mă duc?! din lac în puț?!
Așa că.... situațiunea e albastră, mov chiar, dar aia e. Ce-o fi o fi, mă agit, poate-poate oi descurca ițele încâlcite.
trecând peste rahaturile astea și revenind la lucruri mai plăcute... am mai fost într-o excursie, în Dobrogea, tot cu Terra Incognita și gașca veselă... Am făcut un efort fe voință și-am decis că trebuie să mențin legătura cu oamenii la care țin... așa că am ănceput să mă văd cu oamenii care mi-as dragi... am început cu Dree și Ione, apoi și cu Oana - Mădă, trebuie să-mi mai dau șuturi în cur ca să fac același lucru și cu alte persoane care la vemea lor mi-au spus ceva ca oameni... Pentru că, în definitiv, ăn viața asta oamenii contează... și când găsești oameni faini, e bine să te ții de ei.
Am fost la festivalul luminii, Spotlight festival - alt efort de voință, că nu s-a lipit deloc să merg cu mai mulți, ar fi trebuit să merg cu Elena care mi-a tras clapa în ultimul moment.... așa că am ajuns pe-acolo singură.... dar întâmplarea a făcut ca acolo să dau peste Cipricuț și Andra, de dare m-am lipit... am stat pe-o băncuță ascultând concertul până s-a lăsat seara și a sosit si Radu, pe care-l așteptau ei... după care am colindat Calea Victoriei de-a lungul exponatelor din festival... A fost frumos, interesant, și chiar o experianță interesantă când, deși târziu, au oprit circulația auto pe Calea Victoriei și valurile de oameni de pa trotuare s-au revărsat ocupând toată Calea Victoriei. Cea mai reușită proiecție mi s-a părut cea de pe Odeon, iar cea mai de efect șmecherie, baloanele luminoase cântătoare din parcul Crețulescu.
A mai fost adunarea dată în premieră de Denisa și ieșirea în afara Bucureștiului la Belciugatele sau cam așa ceva, unde gașca veselă s-a distrat copios, ne-am simțit bine, am halit pește privind pe geam cu afară, pe lac, cădeau averse, torente la 45 de grade înclinație....
Or mai fi fost și altele, dar cine să le mai știe.... au fost unele zile când, din cauza întâmplărilor neverosimile, parcă trăiam un an într-o singură zi, sau când parcă săream într-un timp paralel dintr-o lume absurdă, imposibilă și incredibilă.
Sunt haotică și indecisă, vreau să fac multe și nu-mi ajunge timpul, sau vreau să fac chestii și brusc îmi piere curajul, mă simt aiurea câteodată iar alteori ca un soi de Xena... simt că trebuie să iau niște decizii la fel de drastice și lipsite de vreo siguranță ca și demisia, dar... oh!
Carevasăzică, cea mai notabilă chestie - mi-am dat demisia. Da, am făcut-o și pe asta. De mai bine de un an tot visam la asta, tot cochetam cu ideea, refugiul meu secret era că am demisia nescrisă în buzunar și dacă mă mai calcă pe bătături o dat, gata, o trântesc. Ei, și ca un făcut, chestia asta nu s-a întâmplat. Dar atmosfera generală se tot împuțea de la zi la zi, treptat treptat. E greu de zis cum și de ce se întâmplă asta, adică e o situație măsutabilă, nu doar că mi s-a luat mie.... Cum era acum doi ani jumate în firmă și cum e acum... incomparabil mai rău. Dar deja nu mai e treaba mea, fiecare își conduce afacerea cum consideră, iar eu nu mai fac parte nicicum din traeba asta.
Dar euforia a fost scurtă... Am găsit ceva, un loc care părea mai bun... dar de mai puțin de-o săptămână, colaborând cu ei, mi-au făcut o fază de-am rămas mască și mi s-a făcut părul măciucă: unde mama dracului mă duc?! din lac în puț?!
Așa că.... situațiunea e albastră, mov chiar, dar aia e. Ce-o fi o fi, mă agit, poate-poate oi descurca ițele încâlcite.
trecând peste rahaturile astea și revenind la lucruri mai plăcute... am mai fost într-o excursie, în Dobrogea, tot cu Terra Incognita și gașca veselă... Am făcut un efort fe voință și-am decis că trebuie să mențin legătura cu oamenii la care țin... așa că am ănceput să mă văd cu oamenii care mi-as dragi... am început cu Dree și Ione, apoi și cu Oana - Mădă, trebuie să-mi mai dau șuturi în cur ca să fac același lucru și cu alte persoane care la vemea lor mi-au spus ceva ca oameni... Pentru că, în definitiv, ăn viața asta oamenii contează... și când găsești oameni faini, e bine să te ții de ei.
Am fost la festivalul luminii, Spotlight festival - alt efort de voință, că nu s-a lipit deloc să merg cu mai mulți, ar fi trebuit să merg cu Elena care mi-a tras clapa în ultimul moment.... așa că am ajuns pe-acolo singură.... dar întâmplarea a făcut ca acolo să dau peste Cipricuț și Andra, de dare m-am lipit... am stat pe-o băncuță ascultând concertul până s-a lăsat seara și a sosit si Radu, pe care-l așteptau ei... după care am colindat Calea Victoriei de-a lungul exponatelor din festival... A fost frumos, interesant, și chiar o experianță interesantă când, deși târziu, au oprit circulația auto pe Calea Victoriei și valurile de oameni de pa trotuare s-au revărsat ocupând toată Calea Victoriei. Cea mai reușită proiecție mi s-a părut cea de pe Odeon, iar cea mai de efect șmecherie, baloanele luminoase cântătoare din parcul Crețulescu.
A mai fost adunarea dată în premieră de Denisa și ieșirea în afara Bucureștiului la Belciugatele sau cam așa ceva, unde gașca veselă s-a distrat copios, ne-am simțit bine, am halit pește privind pe geam cu afară, pe lac, cădeau averse, torente la 45 de grade înclinație....
Or mai fi fost și altele, dar cine să le mai știe.... au fost unele zile când, din cauza întâmplărilor neverosimile, parcă trăiam un an într-o singură zi, sau când parcă săream într-un timp paralel dintr-o lume absurdă, imposibilă și incredibilă.
Sunt haotică și indecisă, vreau să fac multe și nu-mi ajunge timpul, sau vreau să fac chestii și brusc îmi piere curajul, mă simt aiurea câteodată iar alteori ca un soi de Xena... simt că trebuie să iau niște decizii la fel de drastice și lipsite de vreo siguranță ca și demisia, dar... oh!
Comentarii