BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Iluzia unei insule (tematic iz de halloween)

Ziua de azi m-a inspirat:


După ce că e una din preferatele mele melodia asta cu versuri ciudate, din când în când vine și-mi sună în urechi. Nu știu cum, nu știu de ce. Acum poate și prosteala cu halloweenul ăsta sau cum naiba i s-o zice poate m-a dus cu gândul încolo. Spre macabrul iluzii a unei insule din ziua de nicicând.
De fapt gânduri tenebroase sunt prezente mereu... unde e viață e și moarte... Și ar trebui să ne obișnuim cu această normalitate... Dar noi nu, batman, batman! Ne considerăm infailibil și nemuritori. Și când apare o umbră ceva ne grăbim să întoarcem capul, să-l băgăm în nisip, să nu auzim să nu vedem să nu ne gândim...
"Zadarnic te sperii că ninge mereu / Că străjile drumului fumegă mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-aștept cu făclii 4600" Nu știu de ce, nu pot spune că înțeleg, dar versurile cântecului ăsta mi se par geniale.
Mai e și cartea pe care o citesc, "Iarna decanului" de Saul Bellow... pe ici pe colo tot către moarte mă duce cu gândul. Și la viață. Și la trecut. Și la realitățile diferite ale diferiților oameni. La umbre ale umbrelor în umbre, oamenii ca umbre în umbre.
Și ceața de astă seară de pe străzile cam pustii. Și un câine care lătra și țopăia. Și din nou cartea, cu trimiterile ei către vremea de după cutremur. Și gândul că, atunci când brusc, pe firul continuu și previzibil al vieții intervine un cutremur mare, devastator, totul se dă peste cap, o ia razna și nimic nu mai e ce-a fost. Un cutremur, un război, un dezastru major, un cataclism. Mai zi atunci că ești în control al propriei vieți!

Ascult Sterian și cuget indefinit făcând surfing pe ceață la schimbare. Îmi trebuie curaj, mult curaj să fac ceea ce se conturează, se încheagă ușor-ușor în sufletul meu. Să arunc pe fereastră siguranța zilei de azi și să îmi asum neantul, nesiguranța la modul absolut... Practic, metaforic, să sar din avion fără parașută. Deși bănuiesc că aș putea încerca să-mi confecționez niște aripi. batman, batman, sigur. Eh. Poate oi găsi o soluție mai puțin radicală. Cert e că mi-e din ce în ce mai greu să fiu unde sunt, mi se pare că atmosfera devine tot mai grea, mai irespirabilă, otrăvitoare, matrixantă. Și da, there is no spoon. Sunt lucruri care ți se impun, și pe care, dacă refuzi să le accepți așa cum ți se bagă pe gât, își pierd realitatea. Pentru că închisoarea ne-o construim singuri. Sigur, sunt unii care îți spun: aici sunt gratii, dar, dacă nu pui botul, și vezi că acolo nu e nicio gratie... poți să pleci, pentru că... închisoarea modernă există doar dacă ești convins de existența ei și de faptul că meriță să te afli în ea, închis. Și mă gândeam la martirii închisorilor comuniste, la Jurnalul fericirii... oamenii care, închiși cu adevărat, fizic (nu ca noi, fraierii) în cele mai groaznice condiții, s-au eliberat în spirit. Au găsit singura evadare posibilă. Și noi, retardați spiritual, ne împotmolim în niște vorbe, fițe și crize ale unora și altora? Liberi fiind, ne închidem singuri în temnițe iluzorii, dar la fel de terifiante. E bizar. Prefer iluzia unei insule.

PS. Și mai e ceva, acum mi-am dat seama. Am aflat (de pe facebook, culmea!) că o persoană care mi-era tare graga, doamna Marie Jeanne Nițescu nu mai este. Și ca de fiecare dată când un om bun și interesant dispare din această lume, brusc lumea îmi pare mai săracă. Tot așa cum de fiecare dată când cunosc un om frumos (definiția mea de om frumos ar fi ceva de genul un om bun, un suflet mare, care e frumos prin ceea ce radiază din interior) lumea îmi pare mai bogată și mai frumoasă.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails