fulgi de gând

Cum spuneam şi ieri, gândurile ba se-ncheagă într-o cugetare deep shit, ba se spulberă în toate zările ca nişte fulgi răzleţiţi de vânt. Ieri, citind pe sărite ce mai scria un prieten, mi se conturau nişte cugetări care azi s-au înceţoşat... Încerc să le readuc la viaţă.

Observ că mulţi oameni tind să ia ştiinţa, diversele domenii ale ştiinţei, drept reper absolut. Orice chestie demonstrată ştiinţific este THE TRUTH. Ei bine, mă îndoiesc. În primul rând pentru că sasta deja sună a dogmă, a religie. S-a demonstrat ştiinţific, bun, gata, crede şi nu cerceta. Ei, nu zău!?
De ce ar trebui să-mi construiesc zei în care să cred nestrămutat? De ce trebuie să iau ceva demonstrat ca fiind 100% corect şi adevărat?
Cum pot crede că ceva creat de oameni - care-s imperfecţi - ar putea fi perfect? Că o teorie, teoremă, definiţie reprezintă un adevăr absolut? Când în fiecare zi văd că ceea ce părea adevărat se dovedeşte după un timp ca fiind nu neapărat fals, ci incomplet?
Da, cam asta ar fi concluzia mea din acest moment. Teoriile omeneşti, oricât de ştiinţifice sunt, sunt supuse erorii - pentru că suntem oameni, suntem imperfecţi şi pentru că pur şi simplu nu putem lua în calcul absolut toate variabilele existente pentru a obţine ADEVĂRUL dintr-o situaţie, ipoteză, teorie...

Şi, uneori constat că ale noastre căi, ale oamenilor, deşi diferite ca mod de abordare - care empirică, care poetică, care ştiinţifică... duc spre acelaşi lucru. doar că nu observăm asta. Şi fiecare se zbate ca peştele pe uscat pentru a înţelege ceea ce-i de neînţeles...