micutze aberatzii

Unul dintre subiectele fascinante pentru curiozitatea mea e reprezentat de oameni. Cum sunt, cum gândesc, ce fac, de ce. Toată gândirea am pornit-o din nevoia de autocunoaștere, în relație cu cunoașterea (cu-cu! da, știu!) celorlalți, a interacțiunilor etc. Sinceră să fiu, nici acum nu pot spune că mă cunosc 100%. Dar mă cunosc destul de bine. Și am reușit și să-i înțeleg (măcar în mare parte) și pe cei care îmi sunt cât de cât apropiați. Poate și din cauză că aceștia sunt tipul meu de oameni. Adică în multe privințe, pe aceeași lungime de undă. Oameni cu care mă înțeleg tocmai pentru că ne aflăm în aceeași oală. Marea provocare s-a dovedit să înțeleg că oamenii sunt chiar atât de diferiți încât pentru unul ceva e alb, iar pentru altcineva e negru. Același lucru poate fi pentru cineva o valoare iar pentru altcineva un lucru rău sau o prostie. Există oameni care sunt cu totul altfel. Nu știu dacă așa s-au născut, cu mintea funcționând pe alte circuite sau și-au dezvoltat singuri nișt...

Și-am plecat iar pe coclauri. Fix când se dădea cu cod multicolor de ploi, vijelii și alte cele. Și când colo - pe unde ne-am preumbat a fost vreme bună, uneori chiar soare - mărturie stau pozele, sutele de poze . Și chiar în timpul ăsta, acasă la București era furtună de zăpadă, nenorocire. Se pare că am luat cu noi vremea bună, și la întoarcere am adus-o cu noi. Iar azi dimineață am ieșit din casă într-o atmosferă de primăvară - aer rece, curat, urme de zăpadă... A fost o excursie minunată, am vizitat obiective interesante în sine, iar cu poveștile ghizilor locali, completate de ale lui Răzvan, au fost de-a dreptul fascinante: castelul Iulia Hașdeu, prima școală românească din Șcheii Brașovului, cetatea Făgăraș, muzeul de artă bisericească de la Sâmbăta de Sus, izvorul tămăduitor al lui Arsenie Boca... iar a doua zi mănăstirea Sâmbăta de sus, satul Drăguș cu meșteșugarii săi fantastici, templul ursitelor și schitul de la Șinca Veche, Branul și cetatea Râșnov în cea de-a doua...

Să revenim la amintirile de vacanţă... Ajungem la ziua în care am făcut Cheile Nerei. Ştiind că va fi un traseu lung, ne-am trezit devreme, am plecat pe nemâncate, urma să luăm micul dejun pe drum, la Cantonul Damian. Am mers cu maşinile până la podu Bei. Acolo ne+am luat rucsacii în spinare şi dă-i înainte. Am mers mult pe răcoare prin pădure pe un drum forestier, dar pe măsură ce mergeam şi se înălţa soarele începea să fie mai cald. Climat tropical. Şi teamă abstractă de şerpi. Şi multe gâze înţepătoare. Mult Autan. şi chestii de după muşcăturile de ţânţari. Ajungem la Cantonul Damian cel plin de verdeaţă. Frumos loc! Erau acolo unii cu un jeep, un cort şi un câine husky, străini. Am întins masă mare pe o băncuţă, lângă nişte gropi săpate de câinele respectiv - avea temperament de explorator-săpător, se pare. Când strângem masa şi mai stăm niţel să facem poze ţuşti! ne pomenim cu un limax imens cu model de leopard bio pe băncuţa pe care adineauri mâncaserăm. Vrând nevrând ne-am gând...

Cum mai am de scris amintiri pentru încă 4-5 zile din concediu, văd că n-apuc să mai scriu nimic din zilele noastre. Și au tot fost, chestii, trestii de povestit. Și dacă nu le-am scris, s-au dus, s-au cam uitat... praf și pulbere pe blog. Ce naiba să fac dacă tot n-apuc să revin în actualitate?! Hai pe repede înainte până nu se face anul 3000 și iar eu cu scrisul tot pe la 2014-15. Păi ia să vedem, chestiile notabile de la concediu încoace: bun, deci ziua Cristinei la Giurgiu am ratat-o; apoi a fost ziua lui Dominic, nu ne-a ieșit petrecerea surpriză, că ne-a luat-o înainte și ne-a invitat el; apoi a fost o întâlnire cu parte de gașcă dansatoare în septembrie, în centrul Vechi; apoi m-am înhăitat cu Elena la excursii cu Terra Incognita - excursia din Ciucaş şi Braşov; cum-necum m-am pomenit cu dorința arzătoare să particip la semimaratonul din octombie, ba m-am și înscris; m-am apucat de antrenamente, repede dă-i și lungește turele de parc, 2, 3, hai, hai că altfel e vai de mine; ad...

Ne-am trezit dimineață dar nu chiar cu noapte-an cap, știam ca azi nu aveam traseu greu sau lung, așa că ne-am întins la mic-dejun și la taclale. A intrat cu noi în vorbă un nene dintrei cei veniți cu de toatele la camping, ditamai cortul, dusterul de care era foarte mândru și despre care ne-a împuiat capul, ne-a dat și el niște indicații despre cascadele Beușniței și nu știu ce izvor, care evident s-au dovedit eronate, l-am bănuit noi puțin că le cam înflorea... În fine, n-am pus în mișcare și-o luarăm pe potecă, pe marcaj, de-a lungul Beușniței, în amonte, către lacul Ochiul Beiului și spre cascadele Beușniței. Traseu frumos, prin pădure, iar Beușnița sau Bei sau cum s-o chema, de un albastru turcoaz incredibil șopotea în dreapta noastră. Pe traseu ne-am întâlnit cu vecinii de camping, moldovenii, care se întorceau - mai vrednici, plecaseră dis de dimineață pe traseu - ne-au spus că de la prima cascadă putem să mai urcăm și că o să dăm de-un loc unde putem sta pe un copac semicăzut d...

Dimineața a venit cu soare și căldură, ne-a dat repede afară din corturi. N-am moșcăit primprejurul corturilor, am halit, ne-au bâzâit tăunii din răsputeri, am mâncat fabulosul pepene cadou de la vecinii de pe pajiște, ei s-au strâns ceva mai repede ca noi. Ne-am adunat și noi toate cele, ne-am aruncat iar claie peste grămadă în mașină și-am pornit. Cum mergeam noi prin sat, duminică fiind, vedem mare aglomerație în centru. Lume, cucoani înțolite ca de nuntă, multe mașini, muzică și dans... ne oprim să căscăm gura. Chiar era o nuntă, și mireasa, mirele și nuntașii încinseseră o horă în piața mare. Acolo am văgut ți o inscripție din care am dedus că în acest orășel există o super tare comunitate croată. De unde și anumite accente din costumația tănticilor vârstnice - niște bonete apretare care stăteau pe cap cumva într-un fel aparte. Oricum, era frumos, interesant să vezi tradițiile zonei. Cert e că oamenii erau clar înstăriți, toți veniseră la marea nuntă cu mașini, cu țoale festive de...