fără nicio ordine.
adineauri, pe fereastra biroului, o forfotă ciudată. la început credeam că-f fulgi de prin plopii de peste drum, de vizavi de cimitir. Dar prea zburau agitat în toate părțile. Erau albine. Am asistat la o roire! S-au așezat în curtea vecină, la care ne uitam de pe geam. Na c-am văzut-o și pe asta! De unde or fi roit, nebunele, de-au ajuns până aici?! Nu cred sa fie ale mele, (fostele mele, mai exact), de la Galați e drum lung.
o Noapte a Muzeelor ratată ca noapte a muzeelor, dar câștigată ca noapte a berilor și a descoperirilor de noi bodegi - în spatele palatului Știrbei, o terasă vamaiotă, loc de pierzanie. În general, și bietul palat jefuit, și pivnițele transformate în club, și terasa pe două bolgii - nivelul normal, hippie-vamaiot-hipsteresc, și the last legel, în groapa. Am reușit, dintre toți cu care am vorbit de mers la noaptea muzeelor, sa ma vad doar cu Maria si Tudor, Mimi și Conu, Aura și Dominic, și, la spartul târgului, cu Diana și Sox. Cum debutul serii a avut loc în Piranha, am ratat lampioanele din parcul Carol, și până ne-am adunat, până ne-am gândit unde să mergem se terminase programul la muzeul hărților vechi, unde îl tenta pe Tudor să meargă. Aura și Domi au luat-o de la ei din Floreasca către Școala Centrală, la recomandarea mea. Era coadă și-au decis să rămână în Que Pasa. Noi am coborât la Victoriei și am luat-o pe jos pe Calea Victoriei către muzeul Enescu. Unde era, evident, ditamai coada. Am renunțat. Pe listă, tot pe Victoriei, era palatul Știrbei. L-am găsit cu greu, că nimeni nu știa unde e. Nici Tudor care toată copilăria s-a preumblat prin centru. Apoi l-am dibuit. Și nu era coadă! Expoziția Hotel Discret Atmosferă potrivită pentru exponate. Vremuri duse, părăginite, jaf și jale. Clădirea a fost, la vremea ei, ditai palatul, de și astăzi încă s-au mai păstrat rămășițe ale gloriei sale... fațada arată încă acceptabil , pivnițele, câteva șeminee albe de faianță (au rămas doar câteva, în rest au rămas pe parchet doar urme) și scara. Jaf! și căutând pe net, am aflat și de ce: http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009050727430/Actualitate/Palatul-Stirbei-distrus-de-nepasarea-autoritatilor-si-interesele-imobiliare-ale-proprietarului.html
Se pare că de anul trecut, de la expoziția Lurzer's Archive, și probabil de mai devreme, de când a apărut Eden, cineva s-a gândit să folosească hipstăreala la ceva bun: http://www.orasulm.eu/articole/stiri/stirbei,_noul_palat_hip_al_capitalei_1338
Festivalul turcesc... am trecut razant pe lângă, am văzut doi ieniceri călare pe cai albi, mi-au mirosit fumurile tuturor kebaburilor și al mâncărurulor. Plin de copilăret (și nu numai) care și-a cumpărat fesuri și basmale cu banuți de pus pe cap.
Vreme însorită, dar instabilă, ba nori, ba soare, ba doi stropi de ploaie.
Alergare prin Herăstrău pe răcoare, și soare, în același timp. Salcâmi semi-trecuți, abia mai miros nițel. Soc în floare.
Calup de pitch-uri, muncă, muncă.
După o pauză lungă, se anunță ieșiri cu prietenii.
Viața asta, cum e ea... ba totul băltește săptămâni sau chiar luni, ba se învârtejește brusc, o nebunie. Și eu, ca frunza.
A, încă una din ciclul "lumea e mică": în ziua aia în care s-a anunțat cod portocaliu de ploi în București, Ramon tot vorbea cu unu' Sile de o asigurare. Era Laurentiul Sile, cu stupii.
adineauri, pe fereastra biroului, o forfotă ciudată. la început credeam că-f fulgi de prin plopii de peste drum, de vizavi de cimitir. Dar prea zburau agitat în toate părțile. Erau albine. Am asistat la o roire! S-au așezat în curtea vecină, la care ne uitam de pe geam. Na c-am văzut-o și pe asta! De unde or fi roit, nebunele, de-au ajuns până aici?! Nu cred sa fie ale mele, (fostele mele, mai exact), de la Galați e drum lung.
o Noapte a Muzeelor ratată ca noapte a muzeelor, dar câștigată ca noapte a berilor și a descoperirilor de noi bodegi - în spatele palatului Știrbei, o terasă vamaiotă, loc de pierzanie. În general, și bietul palat jefuit, și pivnițele transformate în club, și terasa pe două bolgii - nivelul normal, hippie-vamaiot-hipsteresc, și the last legel, în groapa. Am reușit, dintre toți cu care am vorbit de mers la noaptea muzeelor, sa ma vad doar cu Maria si Tudor, Mimi și Conu, Aura și Dominic, și, la spartul târgului, cu Diana și Sox. Cum debutul serii a avut loc în Piranha, am ratat lampioanele din parcul Carol, și până ne-am adunat, până ne-am gândit unde să mergem se terminase programul la muzeul hărților vechi, unde îl tenta pe Tudor să meargă. Aura și Domi au luat-o de la ei din Floreasca către Școala Centrală, la recomandarea mea. Era coadă și-au decis să rămână în Que Pasa. Noi am coborât la Victoriei și am luat-o pe jos pe Calea Victoriei către muzeul Enescu. Unde era, evident, ditamai coada. Am renunțat. Pe listă, tot pe Victoriei, era palatul Știrbei. L-am găsit cu greu, că nimeni nu știa unde e. Nici Tudor care toată copilăria s-a preumblat prin centru. Apoi l-am dibuit. Și nu era coadă! Expoziția Hotel Discret Atmosferă potrivită pentru exponate. Vremuri duse, părăginite, jaf și jale. Clădirea a fost, la vremea ei, ditai palatul, de și astăzi încă s-au mai păstrat rămășițe ale gloriei sale... fațada arată încă acceptabil , pivnițele, câteva șeminee albe de faianță (au rămas doar câteva, în rest au rămas pe parchet doar urme) și scara. Jaf! și căutând pe net, am aflat și de ce: http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009050727430/Actualitate/Palatul-Stirbei-distrus-de-nepasarea-autoritatilor-si-interesele-imobiliare-ale-proprietarului.html
Se pare că de anul trecut, de la expoziția Lurzer's Archive, și probabil de mai devreme, de când a apărut Eden, cineva s-a gândit să folosească hipstăreala la ceva bun: http://www.orasulm.eu/articole/stiri/stirbei,_noul_palat_hip_al_capitalei_1338
Festivalul turcesc... am trecut razant pe lângă, am văzut doi ieniceri călare pe cai albi, mi-au mirosit fumurile tuturor kebaburilor și al mâncărurulor. Plin de copilăret (și nu numai) care și-a cumpărat fesuri și basmale cu banuți de pus pe cap.
Vreme însorită, dar instabilă, ba nori, ba soare, ba doi stropi de ploaie.
Alergare prin Herăstrău pe răcoare, și soare, în același timp. Salcâmi semi-trecuți, abia mai miros nițel. Soc în floare.
Calup de pitch-uri, muncă, muncă.
După o pauză lungă, se anunță ieșiri cu prietenii.
Viața asta, cum e ea... ba totul băltește săptămâni sau chiar luni, ba se învârtejește brusc, o nebunie. Și eu, ca frunza.
A, încă una din ciclul "lumea e mică": în ziua aia în care s-a anunțat cod portocaliu de ploi în București, Ramon tot vorbea cu unu' Sile de o asigurare. Era Laurentiul Sile, cu stupii.
Comentarii