nomazi

Graurii din dosul blocului scârțâie, sfârâie, strâng arcul timpului după bunul lor plac. Sau poate timpul îi folosește ca slujitori, să-i întoarcă mecanismul. Sigur, în ziua de azi mulți nici nu mai știu cum e ăla un ceas cu arc. Un ceas deșteptător. Pe care trebuia să-l întorci zilnic ca să funcționeze. Și scotea un sunet aparte când întorceai ceasul. De fapt cheița sau nici nu mai știu cum se cheamă. Ca un minitehnicus strică-tot ce mă aflam, în copilărie am distrus multe ceasuri deșteptătoare. Le desfăceam, le deșurubam toate cele, să văd eu cum funcționează. Și până să-l desfac de tot, mă fascina cum se învârteau acolo tot felul de chestii, se mișcau, clincăneau implacabil, ca timpul pe care-l măsurau. Iar arcul! Da arcul era ceva fenomenal. O știu cei care s-au apucat să-l scoată din locul lui. Și zbangggggg! Cu un fâșâit sau nu știu cum să-l descriu, sărea din loc desfăcându-se. Arcul de oțel. Cred că puzderia de ceasuri asasinate de micul strică-tot s-au răzbunat la un moment dat. Cred că d-aia am obsesia asta cu timpul. Sau poate invers? În orice caz, recitind Momo m-am gândit iar (oare a câta oară?) la timp, la oameni, la cronica păsării arc, la graurii care nu-s ei chiar păsări-arc, dar învârt și ei niște cheițe mici la mecanismul timpului, niște cheițe secundare, dar totuși! Cât de adevărat e ce spunea Michael Ende în povestea-parabolă Momo... "Se părea că nimeni nu observa că, economisindu-și timpul, în realitate economisea cu totul altceva. Nimeni nu voia să admită că propria viață îi devenea tot mai săracă, mai uniformă și mai rece. (...) Dar timpul este însăși viața. Iar viața sălășluiește în inmă. Cu cât oamenii economiseau mai mult, cu atât aveau mai puțin."
Și nomazii? Păi la graurii-slujitori ai timpului mă gândeam. Și la oameni. Și la timpul nomad. Cum trece, se trecen, ne trece, ne trecem și așa mai departe. Și? Atât. Tic-tac. Timpul e în noi. Și noi suntem timp. Cum îl trăim, aia e chestia. Graurii și păsările-arc doar încearcă să ne reamintească ce uităm. Să ne scârțăie în urechi scrâșnetul timpului, ca să nu uităm de el. Adică de noi înșine.