micutze aberatzii

Hei, tramvai... Așa începe un cântecel de Pasărea Colibri. Mă gândeam zilele astea cum s-au schimbat vremurile, oamenii, percepția despre normalitate... Am avut de făcut câteva filmulețe cu oameni "de pe vremuri"... am citit câteva interviuri... Și, inevitabil, m-am gândit cât de mult s-au schimbat și timpurile, și oamenii. E greu de zis daca oamenii au modelat timpurile sau timpurile i-au schimbat pe oameni - cauză și efect, oul sau găina. Cert e că ceea ce constituia "anormalitate" acum zeci de ani (de la 30 în sus) ajunga astăzi a fi "normal". Cu cât ne depărtăm în timp, cu atât mai mare e inversiunea. Nonvalori de odinioară, lucruri reprobabile, astăzi ajung să devină regulă. Citind în perioada asta Gide "Falsificatorii de bani" îmi dau seamaă că, într-o anumită măsură, și atunci, și probabil în orice alt timp, în decursul a 50-100 de ani se petreceau schimbări ale oamenilor, mentalităților, vremurilor. Poate doar că erau mai lente, mai puți...

Ăsta e ritmul vieții în perioada asta. Ba îmi iese câte ceva, ba brusc se dă totul peste cap și se anulează ce s-a început. De unde mă băgaseră în corzi cu munca de nu mai știam pe unde să scot cămașa, brusc marea firmă și-a schimbat responsabilul de proiect, așa ca n-a mai avut cine sa îmi mai dea de muncă. Organizare beton, frate! Ba hei-rup, haos, ba ciao și la revedere. Mă rog, nu-i treaba mea, habar n-am cum funcționează marea firmă de traduceri, așa că descurcă-se în ograda lor. Cert e că se pare că a fost un proiect manageriat în sistem de panică și urgență - deci supus unor mari riscuri. Bun, asta-i prima. Pe urmă, dansurile. Grupa de la hobbydance a suferit de lipsă de participanți, nu s-au ținut cursurile (mi-a fost o ciudă imensă că am plătit și pe urmă mai mult de jumătate din cursuri nu s-au ținut). În fine, ieri, în sfârșit, am putut să ajung și eu la curs, și, culmea! s-a ținut și cursul - samba am făcut, greu cu reamintitul, nici acum nu-mi ies pașii cum îmi ieșeau pe...

munca ai vrut? na, poftim, ia de-aici de nu poți duce! cine mă puse, cine mă puse să colaborez cu oamenii ăștia? o las mai moale că nu se mai poate-așa. ce fraiera eu să cred că ț-șpe pagini cu tabele traduse-n alte limbi se aranjeaza ușor? Și-mi mai și dau de lucu târziu și vor repede-repede. Am pierdut și jumătate de ora la o singura pagina tot tragând de tabele, strângând textul etc, doar-doar să încapă. oribil. deci la faza asta am cam luat țeapă. de unde îmi făcusem eu socoteala că o pagină o fac în 5 maxim 10 minute, la 1 euro pagina... în vreo 2-3 ore pe zi (că mai mult imp disponibin n-am) timp de-o lună se-adună ceva parale... nu mult, dar cât să mai rezolv câte ceva prin casă... se dovedește încă o dată vorba din bătrâni că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Am început un alt curs de dans, la școala lui Teo Chiliment. Școală de tango. Plănuisem împreună cu Dana B să mergem când pornesc un nou curs de începători, și, din fericire, am și reușit. La cursul de...

cum e să ai în minte mii de chestii, iar când zici, gata, ia sa le scriu, să nu le uit, toate astea dispar și îți rămâne brusc un soi de silă de-a scrie? ciudat, foarte ciudat.

Așa un ne-chef complet, total și absolut n-am mai avut de multă vreme. Astenii de primăvară? Poate, cine știe. Îmi place că i-a ivit soarele, că se topesc nămeții murdari de pe marginea drumurulor, că au început să ciripească vrăbii, guguștiuci, pițigoi, mierle și altel zburătoare cântătoare prin parc și la fereastră. Dar tot n-am chef de nimic. În perioada asta mai toate mi-au ieșit pe dos. Întâi - cursul de dans. M-am dus, pe 1 februarie, m-am înscris. Apoi au venit ninsori, vijelii etc și mai mult de jumătate din lecții nu s-au mai ținut. Așa că mi-a cam pierit cheful să mă duc degeaba și să pierd vremea. It sucks! Așa că o sa schimb, ori grupa, ori chiar și școala de dans. Mai văd. Deocamdată-s prea sictirită ca să iau o decizie bună. Apoi - jeanșii. Da, am două perechi de jeans, vechi amandouă, una răs-tocită de purtare, cusută pe ici pe colo prin părțile esențiale, oricum pe ducă. Așa că hai să-mi caut blugi. Și dă-i și caută și enervează-te. Pă da, majoritatea magazinelor au blu...

Vălătuci de ceață ascund și descoperă măști sau chipuri demascate. O clipă vezi lumea prin ochii unei măști străine. Și te-ngrozești. O lume străină, care-ți e visceral detestabilă, o lume de noroi și zoaie, o lume porcină. Bieții porci, n-au nicio vină pentru miile de comparații negative cu unele exemplare ale speciei din care uneori mi-e rușine că fac parte. Deci lumea cea hâdă, lumea oamenilor noroioși, e uneori mult mai aproape decât ne închipuim. Teoretic știu de multă vreme că acea lume există, din când în când îmi iese-n cale, ca un strigoi, otrăvind totul în jur, lăsând în urmă-i scârbă, bale, negură, tristețe, debusolare. De fiecare dată mă întreb: cum, lumea e și AȘA?! Cum poate fi adevărat? Oare lumea MEA, cea frumoasă, simplă, dreaptă, cu principii, luminoasă și fără ascunzișuri să fie doar o iluzie, iar realitatea să fie cealaltă lume, lumea de noroi? După clipa de derută și de îndoială, mereu îmi spun că, și de-ar fi cea reală lumea "lor", a celor-de-noroi, eu ...

Când am fost la Sâmbăta de Sus, la comemorare, cel mai electrizant discurs l-a avut un nene, îmbrăcat în costum național, bătrân, slab, într-un toiag... Alex era topit după el. Gavril Vatamaniuc se numea. Azi am aflat c-a plecat și dânsul dintre noi... Și-am dat peste discursul din iulie anul trecut... Ca orice înregistrare, răpește mult din ce-a fost, a decupat doar o bucățică, sonorul e cum e... Dar are valoare de amintire-document: Mulți oameni deosebiți are și a avut țara noastră... și tare puțin sunt cunoscuți...