Vineri mă bucuram că am scăpat de nebunia Top 300, că se termină zugrăvitul și reparațiile, da? Ei, sâmbătă m-am simtțit groaznic, am și umblat puțin prin oraș, întâi ca să plătesc ultima tranșă pentru zugrăvit, apoi ca să prospectez piața canapelelor ieftine. Mă durea oarecum capu' și aveam o stare minunată de abia mă tâtâiam. Abia spre seară m-am lămurit: era de vină răceala, sau gripa sau ce-o fi aia. Așa că azi am cap-de-câlți, nas înfundat dar curgător și un gât opărit de nu se poate. Deci totul e minunat.
Văzând la știri accidentul lui Huidu m-am trezit retrăind accidentul nostru. Și mă gândesc... câți dintre noi am trăit un accident? Am impresia că mulți. La parastas, cum stăteam la masă cu rudele lui Alex de la Veștem, venind vorba de asta, am descoperit că dintre toți (8-9 inși), doar doi au scăpat până acum fără să fi fost implicați în vreun accident. Apoi, acum vreo lună m-am întâlnit cu Mireluța, fosta noastră secretară de la Corint... îmi povestea că acum un an au pățit-o și ei... Am impresia (sper să fie greșită!) că deja numărul celor care au trecut printr-un accident tinde să egaleze dacă nu chiar să depășească numărul celor care n-au pățit-o. Și atunci mă-ntreb... n-o fi oare mai bine că nu m-a tentat niciodată să îmi iau carnet? Sigur, uite că n-am carnet și tot am trecut printr-un accident, din care am scăpat ca prin minune, adică, metaforic vorbind, mi-a șuierat glontul pe lângă tâmplă. Da' mă găndesc, dacă cumva aveam carnet, dacă aș fi fost eu la volan? Dacă totul ar fi decurs la fel, aș fi fost moartă. Dacă aș fi scăpat cumva și atunci ca prin urechile acului, oare cum m-aș fi simțit? Iar dacă aș fi scăpat iar oricine altcineva ar fi fost accidentat sau ar fi murit, eu cum m-aș fi simțit?! Ca o criminală, cu siguranță. Așa că n-aș vrea să fiu în pielea niciunui șofer care-a trecut printr-un accident, cu victime mai ales, accidentate mortal eventual. Brrr!
Văzând la știri accidentul lui Huidu m-am trezit retrăind accidentul nostru. Și mă gândesc... câți dintre noi am trăit un accident? Am impresia că mulți. La parastas, cum stăteam la masă cu rudele lui Alex de la Veștem, venind vorba de asta, am descoperit că dintre toți (8-9 inși), doar doi au scăpat până acum fără să fi fost implicați în vreun accident. Apoi, acum vreo lună m-am întâlnit cu Mireluța, fosta noastră secretară de la Corint... îmi povestea că acum un an au pățit-o și ei... Am impresia (sper să fie greșită!) că deja numărul celor care au trecut printr-un accident tinde să egaleze dacă nu chiar să depășească numărul celor care n-au pățit-o. Și atunci mă-ntreb... n-o fi oare mai bine că nu m-a tentat niciodată să îmi iau carnet? Sigur, uite că n-am carnet și tot am trecut printr-un accident, din care am scăpat ca prin minune, adică, metaforic vorbind, mi-a șuierat glontul pe lângă tâmplă. Da' mă găndesc, dacă cumva aveam carnet, dacă aș fi fost eu la volan? Dacă totul ar fi decurs la fel, aș fi fost moartă. Dacă aș fi scăpat cumva și atunci ca prin urechile acului, oare cum m-aș fi simțit? Iar dacă aș fi scăpat iar oricine altcineva ar fi fost accidentat sau ar fi murit, eu cum m-aș fi simțit?! Ca o criminală, cu siguranță. Așa că n-aș vrea să fiu în pielea niciunui șofer care-a trecut printr-un accident, cu victime mai ales, accidentate mortal eventual. Brrr!
Comentarii
Foarte de acord cu tine. Sunt exact de aceeași părere, am ajuns de ceva vreme la concluzia pe care ai scris-o. Și cred c-am spus-o și scris-o de multe ori, în diferite ocazii.
Haios e ca azi, aici, n-am încercat deloc să strecor vreo "morală" în "poveste", care nu era o poveste, ci doar o înșiruire de gânduri ce mi-au trecut prin cap azi dimineață și cu alte ocazii...
1. intre a incerca sa strecori/a face cu intentie si a nu avea in minte sa strecori/a face fara intentie nu e, adesea, o distanta prea mare...ci doar una mai greu de 'apreciat' ca atare;
2. ok cu insiruirea de ganduri...dar exista riscul ca o insiruire sa aiba un fir director care sa puna piesele laolalta si, deci, in ultima instanta, sa rezulte o 'poveste';
3. chiar daca spunem/repetam/scriem, chiar si adesea, anumite lucruri, asta nu inseamna neaparat ca si 'credem' in ele, ci, poate, doar ca, de exemplu, ne-ar ajuta/placea sa credem in ele;
4. a fi in viata, in orice moment al vietii noastre, reprezinta o 'proba', o incercare, daca vrei...anume, un fel de a te prezenta si vedea pe tine insuti/insati, dar nu ca pe un individ singular, anomic intr-o mare de lume, ci ca pe un individ parte din o comunitate, care da si care ia, care ajuta si care nu ajuta etc...bla-bla....in ultima instanta...e vorba de o 'alegere', intre a fi Om si a fi individ.
deci, da, cred ca ne impiedicam/blocam in cuvinte... in loc sa incercam sa batem catre intelegerea celuilalt.