Varza

E o perioadă când toate-s varză - sau așa mi se pare mie. De la perioada de concedieri și demisii încoace toate-mi par vraiște. La serviciu e de-nțeles. Acasă, de când cu albinele, mierea, călătoriile inopinate de colo-colo, activitățile cu PP-ul, iar e varza tot, venim fiecare ca la hotel, daca apare vreun proiect din care să fie o șansă sa luăm bani suntem terminați, că n-avem timp... O agitație perpetuă, care - culmea - n-are direct legătură cu mine, ci cu Alex, dar, colateral, mă zăpăcește și pe mine. Bașca, avem de lucru, fiecare câte ceva mărunțișuri, iar hardul calculatorului meu s-a bușit, doar ca să ne facă în ciudă. O perioadă în care, orice planuri ți-ai face, peste 5 minute tre' să le re-faci, peste alte 5 iar și tot așa. Varză! De-asta săptămâna trecută n-am mai mers cu Alex la Liești la recoltatul mierii de rapiță, de-aia cred că nici weekendul ăsta nu mă duc... e ca curu'. Și, colac peste pupăză, aveam prin frigider adusă de Alex vreo 2 kile de urdă de capră, și-mi vine ideea să fac clătite umplute cu urdă. Fac eu aluatul, în care zisei eu în sinea mea hai să bag și o lingură de miere. Fatal! Dacă nu au ieșit niște chestii care se lipeau ca cleiul de tigaie... care se oarecum prăjeau pe-o parte , dar mai departe, la întors sau la scosul din tigaie se făceau muci, zdrențe, în orice caz orice altceva decât clătite. Așa că mi-am pus pofta-n cui. Am mâncat zdrențele prăjite (de gustoase, erau foarte gustoase, ce-i drept) cu ceva urdă. Dar prea mare plăcere nu pot să zic ca mi-a făcut. A, și azi dimineață, altă realizare: pun la încălzit frumușel supa de găină (e drept ca stătuse ea ceva vreme uitată prin frigider)... miroase cam ciudat... gust... bleah! acră, acrită, gust nașpa de stricat - zdup cu ea-n wc. Așa ca am mâncat copios și-n dimineața asta...