Ieri seară la 6 fix am închis calculatorul și-am zis ok, let's do this. Prognoza zicea că o să vină mare vânt mare din nord, dar pe moment era liniște. Deci un fel de acu-i acu, după ce ba de munci ba de dentist nu apucasem să mai alerg săptămână asta.
Zis și făcut. Echipat în 10 minute, cu mici ezitări la echipament, am ales varianta cu mânecă scurtă și foița de vânt portocalie. Am pornit cam cu îndoieli, parcă nu eram în cea mai bună formă, ziceam că o să alerg scurt, pe străduțele de la Cașin. Pe parcurs zic, bă, dar vreau să văd măcar un pic lacul, așa că am lungit alergarea mai departe spre Herăstrău. De la Cașin la Herăstrău începuse să-mi bată vântul din față. De fapt și pe aleea centrală, până să cobor spre lac. Prin parc pustiu, un nene care alerga tocmai ieșea din parc, altul m-a depășit când am pornit să cobor spre lac. Ezitam, pe un' s-o iau, spre berăria H sau spre Pescăruș? Spre Pescăruș, ca pe urmă s-o iau pe bulevard în sus, o buclă ocolitoare înainte de a reveni spre casă.
Alerg ușurel, era umezeală pe jos, dar cum copacii erau desfrunziți, era destul de lumină. Pe la Taverna racilor aud tropăieli în spate și mă depășesc în alergare doi tipi. Apoi alții. Și alții. Era un grup de alergare numeros, destul de întins pe traseu, dar clar aveau altă cadență decât mine. Și nu se mai terminau! Mulți tipi, dar și câteva tipe. Echipați, vioi, puși pe treabă. Până am ajuns la ecluză mă depășiseră aproape toți.
Dar de unde eram mai degrabă înclinată să mă întorc, după ăștia am zis bă, și așa n-am mai băgat demult o tură de noapte completă de Herăstrău, ia să încerc. Așa în ritmul meu (după estimarea Liviei probabil în ritmul de babă anchilozată) fără vitejii.
Frumos parcul noaptea, când e pustiu. Doar câte un om cu câte-un câine și câte un alergător răzleț din sens invers. După calupul de alergători, liniște și pace. Pe ici, pe colo sufla vântul, dar la cât mă încălzisem era numa' bine. Era o vreme perfectă. Mi-a dat un fel de liniște, am alergat cu mare plăcere. Abia de pe la clubul diplomaților a început să vuiască vântul, sufla din spate. Da sufla, nene. În rafale. Am cugetat pe unde să ies din parc, ori pe la Arcul de Triumf, ori pe la expoziției. Am decis în ultima clipă s-o iau pe Expoziției, deși mi-era că o să mă zăpăcească vântul. Am avut baftă, era perpendicular pe direcția vântului, a fost de-a dreptul minunat, aceeași liniște și pustietate.
Și-așa m-am trezit că am dat ditai tura de lac în nocturnă în plin februarie, pe aripi de vânt. Oricum, recunosc că îmi place alergatul de iarnă, îmi place alergatul de noapte. Și dacă tot am decis că #farasaladefitness, deci am optat pentru alergare pe orice vreme, am investit și în echipament adecvat pentru vreme rece sau ploaie (că merge și pentru excursii&drumeții).
Comentarii