Un nene în vârstă stătea lângă poștă pe o cutie goală și vindea mere. N-a vândut prea multe, că la întoarcere avea aceleași trei pungi cu mere verzi, de vară, de pom de curte, ciupite, mici, imperfecte. Deja se pregătea să plece când l-am surprins întrebându-l cu cât dă merele. S-a întors spunând cu 5 lei, apoi, repede: pe astea două le dau cu 8 lei, că plec deja. Un nene de la țară, cu chipul ars, brăzdat de riduri și o privire oarecum copilărească. I-am dat 10 lei. Cu mâinile lui mari, tăbăcite și neîndemânatice a cules de jos, de sub niște pungi un portofel/portfard - probabil de-al nevestii, vreun giveaway de prin revistele de modă de-ale vreunei fiice sau nepoate, on obiect foarte roz aprins sidefat - pe care l-a deschis cu gesturi grijulii care clar nu-i erau în obicei, îl ținea cu grijă, cu vârfurile degetelor lui înnegrite și tăbăcite de om muncitor, și a pescuit cu greu doi lei pe care mi i-a întins cu grijă. N-avea mare lucru în portofel, maxim 15 lei. Mi s-a făcut milă. Dar omul era de fapt foarte bucuros că mai câștigase 8 lei și că putea să plece acasă liniștit. Pentru el 4 kile de mere nu-i erau de folos, dar acei câțiva lei, da. Și nu-i păreau puțini.
*
Mama stătea pe canapea și ținea un bol cu supă sau ceva în mînă. Cu cealaltă ținea lingura. Eu mă fâțăiam să iau ceva de pe masă. S-a oprit din mâncat ca să îmi spună ceva, neimportant, legat de nuștiuce știre văzuse adineauri la televizor. Lumina bătea din dreapta ei, era ora la care soarele lumina direct camera. În lumina care contura tot am observat un tremur al mâinii în care ținea lingura. Ea nu își dă seama. Da, a devenit o bătânică, o băbuță simpatică, dar băbuță...
*
Noapte de toamnă. Cer cenușiu-alburiu-roze, ciudat de luminos, pufos. Lac întunecat, luciu, fără unde. Vânt slab, care suflă dar nu mișcă nicio frunză. Alerg prin frunze ude.
*
Seară-noapte. Alei pustii. Multe frunze căzute, covor. Copacii întind crengile îmbrăcate în frunze ruginite către cerul albastru-spre-negru și își ating unii altora degetele. Ciorile de seară se foiesc neliniștite și cârâie printre frunze. Bombardamentul de seară - sau toaletă de seară. Ah, m-au nimerit!
*
Tanti care făcea odată curat la blocul nostru. Slăbuță, măsline, cu ochi negri aprigi și scrutători. Cu timpul s-a uscat, chipul i s-a brăzdat și a devenit mai reliefat, mai expresiv, mai muncit. În vară a fost evacuată din subsolul blocului vecin și o vreme a dormit afară, păzind-și bunurile. Acum e la următorul bloc. Trec pe lângă ea, o salut, mă salută. Chipul uscățiv negricios e umbrit de baticul negru. Cum stă așezată, își frământă degetele. Palme mari, muncite, cu degete deformate, noduroase, înnegrite, bătătorite, disproporționat de mari.
La întoarcere de la Lidl vin pe cealaltă parte a blocului. O siluetă cocoșată ce merge greu. E tanti, în veșnicul ei halat albastru de muncă. S-a cocoșat tare. Și, acum observ, merge ciudat, i s-au strâmbat și picioarele (reumatism? artrită?), se deplasează mult mai greu decât mi-o amintesc eu...
Comentarii