Așa sunt eu acum. Sunt într-un mic blocaj.
Vorbim de treaba cu ghidăria.
Am luat și examenul de ghid montant. Ăsta a fost muncit. a fost cu depășiri de limite, de frici, cu nervi, cu zbucium, cu tot ce trebuie. Și cu pandemie între timp, de nu mai știam ce-o să fie. DEci toate bune, restule o formalitate, depus dosar și așteptat atestatul și ecusonul, ca să fie setul complet.
Marțea trecută când ni s-a zis veniți la noi la sediu ăștia care vreți să colaborați ca ghizi am făcut pe dracu-n 4 și m-am dus (fugit în timpul jobului pe șest, profitat de faptul că momentan nu aveam nimic în lucru). Acolo frumos, relaxat la masa din curte ni s-a explicat ce și cum. Condiții ideale: putem să ne proiectăm noi singuri excursii, să fie ceva ce știm și ne place, iar ei, ATGR-ul, ne ajută cu logistica, partea financiară și legală. Noi avem să ne aducem singuri oamenii - călătorii. Dintre prieteni, amici, cunoscuți.
Ce să mai, ideal!
Când asculatm, eram în culmea încântării. Să pot să fac ce vreau? Să nu fiu obligată să învăț nu știu ce obiective sau să urmez nu știu ce pași dintr-o listă? Pfoaaa!
Apoi, ascultând mai departe, am început să mă dezumflu.
Ca să proiectezi excursiile, să te întrebi dar de ce ar veni oamenii cu mine? Ce pot să le ofer? Ce e interesant?
Ca să vină, trebuie să îi anunți. Personal. Să îți suni toți prietenii, amicii, cunoscuții. Și apoi să le ceri și recomandări de alți amici de-ai lor interesați și să îi suni și pe ăia.
Apoi, odată ce intri în horă, trebuie să joci. Ai o excursie în desfășurare dar să mai ai mereu încă 2 în stadiu de proiect gata de implementat, ca la finalul excursiei să le vorbești despre ele și să îi și înscrii pe cei care vor.
Apoi trebuie să faci față eventualelor anulări de la participanți, anulări din cauză de vreme rea, schimbări de plan pe traseu din cauza situației din teren.
A fost un pic de duș rece. Da, ideal, ideal, dar trebuie să dai ceva, să renunți la ceva ca să faci asta. Întrebarea e - vreau asta? Simt că pentru mine, ca om în căutarea mea, este ce îmi trebuie? Îmi oferă cunoașterea de care am nevoie? Este acea călîtorie pe care e necesar să o fac? Ce-mi aduce și ce-mi ia - e ok pentru mine oare? Vreau asta:? Am nevoie de asta? Sau e doar un punct de unde pot privi mai clar pentru mai departe? (adică am ajuns pe un vârf, acum pot vedea perspectiva - de aici să văd și să simt cum sunt acum și unde mă duc de aici mai departe?)
E clar că ăsta ar deveni un fel de job full-time de weekend.
Cam adio Excursiilor deschise, că n-o să am nici timp, și poate nici nu e fezabil - aici poate fi și rău și bine, adică cine vrea să vină, să vină în excursie organizată. Poate e etapa următoare. Poate e chiar necesară. Sau poate nu. Poate alta mi-e calea. Nu. Nu știu încă.
Mi-e clar că mă pierd în detalii nesemnificative. Încerc să iau o decizie rațională, dar e un conflict aici și nu văd încă ce cu ce e în conflict și ce-mi doresc cu adevărat. Ce e acel ceva pentru care mi-aș asuma toate riscurile fără să mă mai întreb dacă o fi bine sau nu. Da. Nu am ajuns în punctul ăla. clar nu.
Comentarii