BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 30 martie 2017

Cinque Terre primăvara (2)

În a doua (și ultima) zi de vizitat Cinque Terre am vizitat celelalte 3 Terre: Riomaggiore, Vernazza și Corniglia.

Plecarea din aceeași gară a noastră mică și am mers cu același tren personal până la cea mai îndepărtată stație de noi - Riomaggiore.



Ne-am dat jos din tren, am trecut dintr-o parte a satului în alta printr-un tunel (foarte frumos și surprinzător - niște studenți l-au decorat cu diverse ciobulețe și materiale creând diverse modele pe toată lungimea lui)...

și am ieșit în partea cu zona plină de bărulețe, magazinașe etc. Aici ne-am împrăștiat, fiecare în căutare de o cafea bună și (eventual) un mic dejun. Cu Ioana, colega de cameră, ne-am învârtit, strada principală era încă umbrită, era răcoare... și am fi vrut să fie un loc mai luminos... în cele din urmă, când ne cam pierduserăm speranța, am dat de-o mică cafenea cu vedere - fix în golful central. Și aveau un espresso super bun și foarte ieftin. Ne-a impresionat domnul barista, cu mustața lui gen Hercule Poirot, asortată la niște brațe foarte interesant și îmbelșugat tatuale. Și cum savuram cafeaua și priveliștea, numai ce-am văzut la intrare o bulină roșie pe care scria că e un local inclus în ghidul Michelin. Căutând acum, am aflat că se numește Dau Cila, e și restaurant și oenotecă. Desigur, când vii cu noaptea-n cap nu bagi de seamă amănunte dintr-astea. Vezi doar că ai o priveliște superbă.

Cum se făcuse ora de adunare, ne-am îndreptat spre punctul stabilit. Văzând că încă nu sosiseră toți, am calculat că merge să fug la doi pași unde se vindeau oarce chestii de haleală, și am luat o chestie cu făină de năut (cred) pe nume Farinata - foarte, foarte bună de altfel.


Apoi Dorin ne-a plimbat pe străzi de-am ajuns iar în golfuleț, doar că de astă dată am mers mai departe, pe faleza stâncoasă, să facem baie de soare. Căci aveam soare, un soare cald, minunat, ce se asorta fantastic cu cerul albastru, marea azurie și stâncile negre, împestrițate de casele terasate,  multicolore.



Am avut jumătate de oră sau chiar mai mult răgaz să dormităm la soare ca niște foci leneșe pe stâncile negre și albe. Apoi din nou ne-am adunat pentru a începe ascensiunea pe dealurile pitotrști către Vernazza. Dorin ne-a avertizat că avem de mers mai puțin ca în ziua anterioară, dar mai abrupt, toate treptele adunate la un loc, și vom avea un coborâș mai denivelat.

Așa, deci o pornirăm în sus. Trepte, trepte, infinite trepte, întâi doar ca să ieșim din Riomaggiore, abia apoi pe drumul către Vernazza peste deal.





A fost într-adevăr solicitant, dar am ajuns mult mai repede în vârful dealului, de unde se putea vedea și spre Riomaggiore, și spre Vernazza. Am mers printre măslini și terase de viță-de-vie. O potecă romantică.

Coborârea a fost mai aiurită. A, și să nu uit, la Riomaggiore, când am trecut de pe o parte pe alta a dealului ce despărtea cele două bucăți, cea cu gara și cea cu portul... a fost o priveliște deosebită să vezi de sus gara, iar puțin mai încolo, stâncile înspumate.

Bun, deci am coborât din vârful dealului în Vernazza. Aici n-am luat-o de-a dreptul în jos, ci pe ocolite, pe curba de nivel ce ocolea orașul de la stânga la dreapta, trecând printr-o piațetă cu o biserică străjuită de o magnolie roz în floare...
... și apoi am mers mers mers până în partea opusă a orașului, unde e amenajată o frumoasă promenadă, ușor sălbăticită. Un cimitir, cu biserica aferentă, un părculeț în capătul promontoriului, de unde se vede minunat priveliștea orașului.




Aici ne-am împrăștiat iar, ca fiecare să poată vizita ce dorește, să poată mânca ce vrea și unde îi place... Am vizitat întâi părculețul, apoi am coborât spre stâncile din port, apoi ne-am învârtit căutând ceva de halit, am optat pentru inele de calamar prăjite, cam scumpe, dar bune, apoi am coborât din nou spre mare, spre stânci și am zăbovit din nou, leneși, la soare. Cum deja soarele era în declin, nu mai era atât de arzător.Așa că răcoarea începuse să se insinueze.

La ora convenită ne-am adunat lângă gară, ne-am suit în tren și am ajuns în câteva minute în ultima localitate din cele 5, și anume Corniglia. Aici am ajuns special cât să prindem apusul. De la gară am urcat din nou trepte, multe... Lumina devenea aurie, blândă... Am ajuns pe platoul orașului și ne-am aventurat pe străduțe, către mare, călăuziți de Dorin.







Am găsit un punct de belvedere de unde se vede frumos apusul. Inspirată de alți oameni, care priveau apusul cu un pahar de vin în mână, am căutat sursa, am găsit bărulețul-sursă, Bar Terza Terra și mi-am luat și eu un pahar de vinul casei. A dat într-adevăr savoare apusului colorat. Diferența era că ceilalți aveau câte un pahar de vin alb, doar eu eram cu vinul roșu. Dar ce bun a fost!

Cum s-a ascuns soarele, s-a lăsat răcoarea. Aveam de făcut cumpărături pentru masa de seară, dar aici nu prea aveam mare varietate și diversitate, două magazinașe, cu câteva chestii... Apoi ne-am adunat și am coborât multele trepte către gară. Din nou trenul până la Moneglia, drumul nocturn printre case și apoi printre măslini, apoi cina... rămăsese să încercăm o mini-petrecere, să ne adunăm toți la noi în apartament, că aveam cel mai mare spațiu în living... dar n-a apărut nimeni, așa că ne-am băgat la somn.


0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails