BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

luni, 26 octombrie 2015

chei ale Nerei, Herculane, gânduri

Am reușit să merg în Cheile Nerei a doua săptămână. Toți cunoscuții mei fuseseră deja. Nu știam pe nimeni - mă rog, vreo 4 persoane, dintre care doi erau organizatorii. Am avut totuși baftă, că s-a dovedit că și aici erau mulți oameni mișto. M-ma așezat relativ nehotărâtă la plezneală lângă o fată. A fost o alegere întâmplătoare dar foarte bună. Am descoperit că aveam multe preocupări și în unele privințe gândim foarte asemănător. M-am bucurat mult pe chestia asta. La popasul de prânz de la Taverna Sârbului din Drobeta ne-am nimerit la masă cu alte fete, foarte ok si ele.

----------------
aici însemnările au fost abandonate în ideea că scriu eu mai târziu. și am rămas cu impresia că gata, despre asta am scris. Ceea ce se dovedește că nu e deloc așa. Acu trebuie să reiau de unde am rămas, pierzând însă între timp prospețimea impresiilor și trăirilor de atunci...
------------------

Da, ideea e că așa, ușor-ușor mai cunoști oameni noi care-s și mișto. Ceea ce e foarte bine.

În orice caz, acum trebuie să îmi storc creierii ca să îmi amintesc ce fuse atunci.

Obiective: prima dată în Craiova. Vizitat puțin centrul, apoi muzeul de artă. Care mi-a plăcut. Multe stiluri, de la vechi la nou. Am descoperit pictori despre care nu auzisem sau auzisem prea puțin, dar care aveau o forță de expresie remarcabilă. Apoi muzeul de la Porțile de Fier. Mai interesant în prima parte, cea cu expoziția, față ce cea cu sala turbinelor. Remarcabilă mai mult coborârea cu ascensorul și senzația de trepidație. Alfel, la naiba, miște chestii departe care se învârteau și atât. Apoi popas la Taverna Sârbului din Drobeta. Apoi, dacă nu greșesc, ne-am dus direct la Herculane, unde ne-am cazat. Hotel Afrofita, unul dintre cele trei înalte dinspre munte. Până seara program de voie. A, o senzație care ne-a însoțit tot timpul - super cald și umezeală. Toată excursia asta a fost cald ca în toiul verii, până în creierii nopții. Cum tipele de la recepție ne-au împrăștiat pe 6-7 etaje care încotro și nici nu ne prea știam dinainte unii cu alții... s-a descurcat care cum a putut, s-a asociat cum a apucat. Din fericire, Mă grupasem la cameră cu colega de bancă din autocar, Corina, iar cu Claudia, fata care stătea cu un scaun în fața noastră vorbind așa întâmplător de față despre mers la plimbare... mi-am făcut program. Corina a ieșit și ea la plimbare, dar doar prin oraș, iar eu ci Claudia am pornit-o către Grota Haiducilor. Ea mai fusese, cu mulți ani în urmă, așa că mi-a fost ghid. Nu sunt sigură că traseul a fost cel mai scurt cu putință, dar a fost frumos oricum. Păcat doar că s-a făcut târziu , dădea să se lase întunericul și noi nu ajunseserăm la Grotă, așa că am lăsat-o baltă și ne-am întors cât mai era puțină lumină spre hotel. Oricum, când am ajuns înapoi în Herculane s-a lăsat întunericul, tot drumul până la hotel a fost pe întuneric - noroc că s-a aprins iluminatul stradal și a fost ok. Ajunse la hotel ne-am dus fiecare în camera proprie, în ideea că ea, stând cu 2 etaje mai sus, când era gata, cobora la noi ca să mergem împreuna la piscină - aveam de la Elena, de tura anterioară, că e o piscină mișto, deschisă până la ora 22, cu jacuzzi etc. Corina n-a fost tentată de piscină, a preferat să încerce să doarmă. Dar noi ne-am coborât la subsol la piscină și nu pot să spun decât că a fost super. Claudia, cum nu știa deloc să înoate, a intrat așa puțin în piscină, unde era apa puțin adâncă, după care s-a mutat la jacuzzi. Am vizitat și eu de vreo trei ori jacuzzi-ul, când oboseam nițel de la înotat în piscină.
A doua zi ne-am trezit devreme, că aveam micul dejun la 8 și aveam programul lung. Am halit de ne-am spart, că de avut aveau de toate la discreție. Apoi țuști în autocar. Am mers pe un drum îngust și sălbatic, extrem de pitoresc, printre tufe de măceș, copăcei, dealuri și fânețe, către cascada Bigăr. Ajunși acolo am făcut poze gârlă, am stat ce am stat și ne-am tirat. Apoi am mers o grămadă până la intrarea pe traseul către Ochiul Beiului și cascadele Beușnița. Am ajuns deci la Podu Bei unde am parcat autocarul. Acolo a fost un episod amuzant cu scorpionul din parazăpezile Celianei. În fine, ne-am pus în mișcare, nu prea repede că eram mulți și ne-am întins cred pe vreun kilometru de la cap la coadă. Era cald rău. Am mers și-am mers, am trecut pe lângă cascada „la văioagă”, fără pauză majoră de vizitare, cu promisiunea că o vizităm la întoarcere. La camping și păstrăvărie am făcut o mică pauză de regrupare, halit ceva ușor și hidratare, i-am lăsat locului pe cei ce nu mai aveau chef să meargă înainte, preferând să mănânce un păstrăv sau o clătită ori o bere. Noi am continuat până la Ochiul Beiului. Beușnița avea debitul mult scăzut față de august 2014. Ceea ce a făcut ca și Ochiul Beiului să aibă parțial alge și mușchi care mai obturau vederea, iar terasele râului, care mă impresionaseră așa de mult data trecută, să fie acum secate și pline de un mușchi gălbui antipatic, mâlos. Am mai băgat un sandwich și aici, s-au făcut mii de poze pe toate părțile apoi Răzvan ne-a zorit către cascada Beușnița. Care era complet uscată. Era o cascadă verde, doar de mușchi. Și undeva picurau două picături. Decepție maximă. M-am gândit că am fost super norocoasă anul trecut când am prins debit mare, iar cascada era mirifică, ca și râul în sine.
Drumul înapoi a durat și el o grămadă. Eram cam obosiți când am ajuns la autocar. Am mai băgat totuși o porțiune scurtă de tunele către Sasca Română. Deja lumina scăzuse bine și pozele îmi ieșeau prost. Ne-am îmbarcat în autocar abia așteptând să ajungem la hotel. Speram să mai prindem măcar o oră de bălăceală. N-a fost să fie, drumul a fost lung, ni s-a părut absolut interminabil. Eram toți frânți, ora era cred în jur de 11. Am mai halit din provizii, am mai făcut 90% bagajele și am dormit buștean.
Dimineața aceeași poveste, trezit devreme, mic dejun la 8. Am tras o plimbare de 5 minute preț de câteva poze nereușite cu versanâii muntoși din spatele hotelurilor. De data asta știam care-s halelile reușite și care nu, așa că m-am oprit doar la cele testate și plăcute anterior.
Am ieșit apoi către Drobeta și apo înainte, către Mraconia. Ajunși la capul lui Decebal am tras o sesiune de poze în aștepatarea șalupelor. Vremea nu era prea fotogenică, pâcloasă. Ne-am dat cu bărcile până la nu știu ce naiba peșteră unde a intrat doar cu vârful bărcii, deși era interesantă și mergea traversată cu piciorul, apoi nițel mai departe la peștera... căcat, am uitat... Veterani, noroc că scrie în pozele altcuiva. Asta nițel mai interesantă, mai ales în ideea că a fost garnizoană austro-ungară. În fine, vizităm, pozăm, ne cărăm. Apoi din nou prânzul la Taverna Sârbului din Drobeta. După care, la final, ne-am oprit să vedem piciorul podului lui apolodor din Damasc. A fost drăguț portatul muzeului și ne-a deschis. Am pozat, de la distanță, am văzut și omologul lui de pe partea bulgărească. Și cu asta gata, drum până la bucurești, cu ultima pauză tehnică la Slatina în benzinărie.


Gata. cu relatarea faptelor.

Acuma vine partea mai grea. Când am scris titlul, la final am pus un „gânduri”. Iar acum să mă tai, habar nu am care erau gândurile alea. Pot doar să improvizez, dazându-mă pe ce cred c-ar fi putut ele să fie.
Chestia mișto a fost că vorbind așa, mai de umplut timpul, mai din una-n alta, cu Corina, am descoperit că aveam multe chestii de gândire în comun. În, plus, ea a fost chiar foarte curajoasă. A lucrat ani de zile într-o bancă. De la un moment dat nu s-a mai regăsit în treaba asta, preocupările colegilor de bancă și ale lumii complementare i-au devenit vizibil îndepărtate, s-a revoltat și a decis să termine cu asta. Și-a dat demisia, s-a înscris la faculatatea de psihologie de la Cluj (unde nu cunoștea pe nimeni) și a început o viață nouă. Mi-a plăcut și ce mi-a explicat ea legat de curentele academice din domeniul psihologiei, multe chestii mișto. Și aici vin eu cu o cugetare ulterioară, dar probabil legată cumva de cele discutate atunci, cum că omul în prostia lui, vrea rezultatul instantaneu sau cât mai rapid pentru orice problemă oricât de gravă. Rezultatul-pastilă instant. Ceea ce creează monștri. Și miriade de impostori care se folosesc de mirajul „miraculosului tratament” ca să prostească pe față milioane de indivizi care pur și simplu nu prea gîndesc. Am vorbit și despre fanatismul credințelor (nu vorbesc de religii, ci de orice fel de credință, bunăoară în consumerism, sau în comunism, sau în nu știu de terapie la modă etc). Apoi a fost și Claudia, cu pasiunea ei pentru hand-made, momentan abandonată pentru că nu își găsește locul propice, unde să se simtă bine și să-și permită să picteze brățări, cutii, bijuterii... Am fost surprinsă când am intrat să văd ce a făcut ea de-a lungul timpului și am văzit chestii pictate incredibil de frumos.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails