Azi ar fi trebuit să fiu în excursia cu Terra Incognita din Cheile Nerei. De când s-a vorbit prima dată de asta am zis că musai vin. M-am pregătot psihic... Dar de vreo săptămână lucrurile au început să scârțîie. Mai întâi Aramisul cu caietele lui pentru clasa 1 și deadline-urile halucinante. Am tras tare și am făcut paginarea. Textul era varză, nu fusese nici măcar redactat. N-avea nici diacritice. Pozele le-am primit târziu, fără nicio indicație de care unde să intre. Și erau lipsă căcălău, evident. O carte mai prost redactată nici că am văzut. Măcar desenele de la ilustrator au fost ok și pe alea măcar știan unde să le bag. Bun, deci am reușit să paginez. Apoi madam redactor trebuia să-mi dea corectura. Evident că a lălăit-o, nu zic că nu avea și ea alte treburi... dar mi-a trimis-o abia duminică noaptea. Și pe urmă voia caietul corectat (80 de pagini) până miercuri dimineața! Asta în condițiile în care știa că lucrez acsă, după serviciu, 3-4 ore pe zi. Șiiiii corecturi și modificări erau căcălău! Pe umă a făcut presiuni că trebuie dată în tipar cel târziu joi. Iar eu vineri la 5 dimineața mă așteptam să plec în excursie. Am tras tare, miercuri am lucrat până la 3 noaptea la mizeria de caiet, în ideea că joi noapte, înainte de excursie să termin și ultimul calup de 12 pagini. După care să-i dau editabilele și să se descurce.
Ei, pe fondul ăsta, la job iar altă muncă multă. Ca să fiu sigură că nu apar probleme am vorbit și cu Dree să vadă dacă poate să facă cumva ca lucrările de la ai ei să vină ori miercuri-joi, ori luni, ca să nu am probleme. Dar bineînțeles că nu a fost așa. A fost o fâlfâială de proiecte și o nebunie de nu se poate. Și asta mai ales joi, unde nu numai că n-am închis decât un singur proiect, dar au mai început și altele noi în plus. Mai erau și alți clienți care amenințau cu modificări și căcaturi... așa că după o zi ultra plină și agitată
----------
articol început vineri 11 septembrie, sedus și abandonat, reluat abia azi, luni 14 septembrie
----------
tot încercam să obțin un răspuns de la șef dacă pot să îmi iau liber au ba a doua zi... rămăsese că să vedem stadiul proiectelor în lucru la finalul zilei, să fie încheiate ca să nu aibă emoții vineri... Și cum-necum, cu tot push-push-ul și nebunia, nu era declarat încheiat decât unul din 5 sau câte erau. Vorbind cu Bogdana despre asta a reieșit că i-e tare frică să nu rămână cu proiectele în aer din cauză că singurul om care ar fi putut-o ajuta cu modificări să nu aibă timp s-o ajute... că nimic nu e clar și că și celălalt client amenință cu modificări... era evident că nu se voia ca eu să plec. Nici nu a venit careva să zică „Nu! Nu pleci nicăieri! Stai aici și muncește!”, dar mi s-a comunicat așa, mai mult și mai puțin subtil că n-ar fi bine, oportun, că sunt multe argumente logice pentru care trebuie să nu plec. Deja tensiune îmi crescuse, pe de altă parte mă pistona și madama de la Aramis cu căcatul ăla de caiet așa zis urgent, îmi trimisese corectura a 2-a, apoi a început să îmi trimită și corectura autoarei, despre care chiar ea mi-a zis că se bate cap în cap cu corectura ei... Aveam de terminat corectura 1 în acea noapte, de făcut bagajul și timp de dormit nici o clipă. Lui Răzvan nu știam ce să îi zic, că deja era extrem de târziu... În concluzie... Excursia a picat. Și încă, chipurile eu am luat decizia. Mă rog, nu chiar, dar... whatever.
De draci, am zis că dacă tot nu mai plec și tot stau noaptea să fac corecturi la caietul vieții... măcar să îmi clătesc mintea și auzul cu niște muzică mișto. Așa că m-am dus direct în piața festivalului George Enescu la concertul din seara aceea Orchestra Națională Radio, cu o frumoasă selecție de piese, unele doar instrumentale, altele acompaniate de un tenor. Toată ziua a fost mohorâtă, cu stropeli de ploaie. Am ajuns, concertul tocmai începuse, cerul cu noori plumburii atârna amenințător deasupra pieței, iar nori de ciori dansau pe aripile vântului în ritmul muzicii. Da au fost niște momente incredibile. Coregrafia solului de ciori era mai presus de imaginația unui coregraf, cum dansau ele pe Uvertura din „La forza del Destino” . Recunosc, mi-a prins tare bine. M-am ciocnit acolo și de Miha, draga de ea, care era în drum spre casă, a stat puțin la concert și-a plecat...
Când au ajuns la melodii din repertoriul internațional m-am tirat, că totuși mă aștepta muncă până târziu. Aici - ghinion. Am așteptat 300 de mi-a venit acru. minim 20 de minute. Și erau alâii care așteptau dinainte. Au venit vreo 5 de 368, vreo 6 de 226, în fine, orice numai 300 nu. Când a sosit în fine, era arhiplin, lumea buluc pe el, toți nervoși c-au stat atât. Abia la intersecția cu 41 s-a eliberat și-am prins un loc. Și nici nu m-am așezat bine când sună telefonul. Madama Aramis care se asigura că-i trimit în noaptea aia ultimele pagini corectate. Și, în sfârșit, ideea pe care i-o sugerasem deja de 2 zile - să-i dau editabilele ca să termine corectura finală la ei, mai repede. Inițial refuzase abrupt ideea, acum din fericire i se părea foarte oportună - cică voia ca vineri (adică a doua zi) să o dea în tipar. Superr! Bravo, ia-l și fă-i ce vrei!
Bun, ajunsă acasă am halit fără chef o ciorbă și m-am băgat la corecturi. Care cu tot cu collect au durat până pe la ora 2:30 noaptea. Eram năucă când am terminat.
Vineri mi-am băgat piciorul, m-am trezit târziu, la 8:30. În drumul spre serviciu - o luasem pe varianta tramvai până la Victoriei + 381 Universitate - când traversam prin fața BRD mă strigă cineva. A, ploua, mai mul picura. Era Mirela! Nu ne mai văzuserăm de jumătate de an sau mai mult, poate chiar un an? Mă întreabă dacă am juma' de oră liberă de-o cafea acolo, la Victoriei... Decid repede că da, cu orice risc de gargară la job. Și mergem la Gloria Jean's. Apare și Virgil. Era ritualul lor de dimineață, ca fix înainte de muncă să stea ei doi la o cafea, fără agitație, fără copil, să schimbe și ei două vorbe, că acasă nu apucă - ca atâția alții... Și a fost tare plăcut să stau cu ei. Nu am vorbit cine știe ce, doar așa pe scurt am mai zis fiecare ce-a mai făcut... dar a fost suficient și relaxant. Și cafeaua foarte bună. Când am ieșit, 11 fără 2 minute, ploua cu găleata. M-a dus Mirela cu mașina la job, fiind oricum în drumul ei spre serviciu în Pache Protopopescu.
Ei, la job nu se agitase nimeni, totul era calm... și bine. Doar că s-a dovedit că stresul și marile urgențe care trebuiau să vină... n-au venit. Am rămas ăn București pentru două amărâte de corecturi pe două flyere de căcat. Am fost plină de draci tot weekendul. Pentru ce, da, pentru ce nu m-am dus eu în excursie?! Dar treaba era deja făcută și nu aveam cum să undo să mă întorc la momentul serii de dinainte.
Dar, ce să zic... altfel n-a fost rău, am dormit pe săturate, dar nu destul cât să recuperez toată oboseala... M-am plimbat cu maică-mea o grămadă prin Herăstrău... seara am fost la Enescu... sâmbătă ăn piață, duminică am avut mare baftă cu Mimi care avea o invitație vacantă la Electra cu Bayerische Staatsopera. Doar răcealo-gripa naibii nu mi-a trecut deloc. Dacă nu aș fi fost atât de furioasă din cauza ratării excursiei (și mai ales când mă gândeam pentru ce!) ar fi fost chiar un weekend perfect.
Ei, pe fondul ăsta, la job iar altă muncă multă. Ca să fiu sigură că nu apar probleme am vorbit și cu Dree să vadă dacă poate să facă cumva ca lucrările de la ai ei să vină ori miercuri-joi, ori luni, ca să nu am probleme. Dar bineînțeles că nu a fost așa. A fost o fâlfâială de proiecte și o nebunie de nu se poate. Și asta mai ales joi, unde nu numai că n-am închis decât un singur proiect, dar au mai început și altele noi în plus. Mai erau și alți clienți care amenințau cu modificări și căcaturi... așa că după o zi ultra plină și agitată
----------
articol început vineri 11 septembrie, sedus și abandonat, reluat abia azi, luni 14 septembrie
----------
tot încercam să obțin un răspuns de la șef dacă pot să îmi iau liber au ba a doua zi... rămăsese că să vedem stadiul proiectelor în lucru la finalul zilei, să fie încheiate ca să nu aibă emoții vineri... Și cum-necum, cu tot push-push-ul și nebunia, nu era declarat încheiat decât unul din 5 sau câte erau. Vorbind cu Bogdana despre asta a reieșit că i-e tare frică să nu rămână cu proiectele în aer din cauză că singurul om care ar fi putut-o ajuta cu modificări să nu aibă timp s-o ajute... că nimic nu e clar și că și celălalt client amenință cu modificări... era evident că nu se voia ca eu să plec. Nici nu a venit careva să zică „Nu! Nu pleci nicăieri! Stai aici și muncește!”, dar mi s-a comunicat așa, mai mult și mai puțin subtil că n-ar fi bine, oportun, că sunt multe argumente logice pentru care trebuie să nu plec. Deja tensiune îmi crescuse, pe de altă parte mă pistona și madama de la Aramis cu căcatul ăla de caiet așa zis urgent, îmi trimisese corectura a 2-a, apoi a început să îmi trimită și corectura autoarei, despre care chiar ea mi-a zis că se bate cap în cap cu corectura ei... Aveam de terminat corectura 1 în acea noapte, de făcut bagajul și timp de dormit nici o clipă. Lui Răzvan nu știam ce să îi zic, că deja era extrem de târziu... În concluzie... Excursia a picat. Și încă, chipurile eu am luat decizia. Mă rog, nu chiar, dar... whatever.
De draci, am zis că dacă tot nu mai plec și tot stau noaptea să fac corecturi la caietul vieții... măcar să îmi clătesc mintea și auzul cu niște muzică mișto. Așa că m-am dus direct în piața festivalului George Enescu la concertul din seara aceea Orchestra Națională Radio, cu o frumoasă selecție de piese, unele doar instrumentale, altele acompaniate de un tenor. Toată ziua a fost mohorâtă, cu stropeli de ploaie. Am ajuns, concertul tocmai începuse, cerul cu noori plumburii atârna amenințător deasupra pieței, iar nori de ciori dansau pe aripile vântului în ritmul muzicii. Da au fost niște momente incredibile. Coregrafia solului de ciori era mai presus de imaginația unui coregraf, cum dansau ele pe Uvertura din „La forza del Destino” . Recunosc, mi-a prins tare bine. M-am ciocnit acolo și de Miha, draga de ea, care era în drum spre casă, a stat puțin la concert și-a plecat...
Când au ajuns la melodii din repertoriul internațional m-am tirat, că totuși mă aștepta muncă până târziu. Aici - ghinion. Am așteptat 300 de mi-a venit acru. minim 20 de minute. Și erau alâii care așteptau dinainte. Au venit vreo 5 de 368, vreo 6 de 226, în fine, orice numai 300 nu. Când a sosit în fine, era arhiplin, lumea buluc pe el, toți nervoși c-au stat atât. Abia la intersecția cu 41 s-a eliberat și-am prins un loc. Și nici nu m-am așezat bine când sună telefonul. Madama Aramis care se asigura că-i trimit în noaptea aia ultimele pagini corectate. Și, în sfârșit, ideea pe care i-o sugerasem deja de 2 zile - să-i dau editabilele ca să termine corectura finală la ei, mai repede. Inițial refuzase abrupt ideea, acum din fericire i se părea foarte oportună - cică voia ca vineri (adică a doua zi) să o dea în tipar. Superr! Bravo, ia-l și fă-i ce vrei!
Bun, ajunsă acasă am halit fără chef o ciorbă și m-am băgat la corecturi. Care cu tot cu collect au durat până pe la ora 2:30 noaptea. Eram năucă când am terminat.
Vineri mi-am băgat piciorul, m-am trezit târziu, la 8:30. În drumul spre serviciu - o luasem pe varianta tramvai până la Victoriei + 381 Universitate - când traversam prin fața BRD mă strigă cineva. A, ploua, mai mul picura. Era Mirela! Nu ne mai văzuserăm de jumătate de an sau mai mult, poate chiar un an? Mă întreabă dacă am juma' de oră liberă de-o cafea acolo, la Victoriei... Decid repede că da, cu orice risc de gargară la job. Și mergem la Gloria Jean's. Apare și Virgil. Era ritualul lor de dimineață, ca fix înainte de muncă să stea ei doi la o cafea, fără agitație, fără copil, să schimbe și ei două vorbe, că acasă nu apucă - ca atâția alții... Și a fost tare plăcut să stau cu ei. Nu am vorbit cine știe ce, doar așa pe scurt am mai zis fiecare ce-a mai făcut... dar a fost suficient și relaxant. Și cafeaua foarte bună. Când am ieșit, 11 fără 2 minute, ploua cu găleata. M-a dus Mirela cu mașina la job, fiind oricum în drumul ei spre serviciu în Pache Protopopescu.
Ei, la job nu se agitase nimeni, totul era calm... și bine. Doar că s-a dovedit că stresul și marile urgențe care trebuiau să vină... n-au venit. Am rămas ăn București pentru două amărâte de corecturi pe două flyere de căcat. Am fost plină de draci tot weekendul. Pentru ce, da, pentru ce nu m-am dus eu în excursie?! Dar treaba era deja făcută și nu aveam cum să undo să mă întorc la momentul serii de dinainte.
Dar, ce să zic... altfel n-a fost rău, am dormit pe săturate, dar nu destul cât să recuperez toată oboseala... M-am plimbat cu maică-mea o grămadă prin Herăstrău... seara am fost la Enescu... sâmbătă ăn piață, duminică am avut mare baftă cu Mimi care avea o invitație vacantă la Electra cu Bayerische Staatsopera. Doar răcealo-gripa naibii nu mi-a trecut deloc. Dacă nu aș fi fost atât de furioasă din cauza ratării excursiei (și mai ales când mă gândeam pentru ce!) ar fi fost chiar un weekend perfect.
Comentarii