BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

luni, 14 septembrie 2015

a.b.ratii

Îmi tot umblă prin colțuri umbrite de minte diverse cugetări nu foarte închegate, care uneori mai sar în față aduse de cine știe ce întâmplare sau articol sau vorbă auzită...

Așa azi mi s-au reconfigurat două teme aflate, de altfel, într-o reconfigurare eternă: tema prieteniei și tema echilibrului în natură.

Aia cu prietenia, care mi se învârte-n cap de când mă știu mi s-a reactivat citind unul din panseurile lui Conu. Care zicea că „aproape ca nu mai exista noțiunea de prietenie ci doar aceea de interes comun”... Chestie la care m-am gândit în ultima vreme (unu sau doi ani) din când în când. Sau mai des.

------------
reiau după... 1 sau chiar 2 săptămâni. Bineînțeles că starea de-atunci care mi-a generat acele gânduri s-a dus demult, gândurile însele s-au sucit modificat și semiuitat de-atunci. Gândirea în sine, însă, nu. Doar prospețimea instantaneului, florile clipei de-atunci s-au perimat.
------------

Pornind de la prietenia devenită doar interes comun... Un gând care, cum ziceam, mă bântuie de ceva vreme... asta pentru că văd tot mai des că foarte mulți așa fac. Sunt prieteni de circumstanță - de loc, de timp, de mod... complemente circumstanțiale. Iar interesul dictează direcția prieteniei respective. Lucru de care nu-ți prea dai seama pe loc, că nici nu prea ai cum. Abia mai târziu, când circumstanța s-a diluat, abia atunci te prinzi. E oarecum ciudat, oarecum de înțeles, oarecum trist, oarecum oricum nu știu dacă contează... sau ce mai contează. Până la urmă fiecare se descurcă cum poate, cât pate, agățându-se de tot soiul de chestii. Nici măcar nu e de criticat sau condamnat. Că deh, până la urmă... câți prieteni adevărați poți să ai? Mii, sute, zeci? Nu prea cred. Și oricum am dificultăți în a contura „prietenia adevărată”. Așa, deci pornind de la aberarea asta despre prietenie și interes am ajuns într-o duminică pe când mă plimbam în Herăstrău, nu știu cum, de fapt știu, rumegând gânduri și discuții de la cabana Garofița, despre ideea că s-a pierdut vechea și tradiționala nevoie de celălalt, cum se făcea pe vremuri, se căsătoreau ca să-și clădească o casă, o familie, o stare, o gospodărie împreună. Și mă gândeam că aia era până la urmă, tot o tranzacție, hai și tu cu mine să ne fie bine bazată pe interes comun. Și nu erau deloc puține relațiile de tipul ăla. Aș zice că erau majoritare. Și majoritatea relațiilor sunt construite pe vreo dependență. Oare, la naiba, la asta se rezumă totul? La nevoie? La interes? Exagerez acuma, bănuiesc că o relație sănătoasă are la bază un echilibru între sentiment și interes. Mda...

Bun, hai s-o lăsăm baltă că m-am plictisit de aberat pe tema asta, reluăm altă dată când o să-mi mai mișune iar ideea asta prin cap.

Aia cu echilibrul în natură (ha! iar echilibru! uite că oricum o dau și-o întorc tot bat apa-n piuă cu echilibrul. Clar asta e tema zilei, lunii și cred că și-a anului, pentru că văd clar că mi s-a dus dracului echilibrul nu știu cum și nu știu unde. Dar să filosofez pe teme asta nu mi-e interzis, că doar deja mi-am recunoscut vina...) mi-a vent în cap când am văzut documentarul cu lupii din Yellowstone.


Un documentar foarte mișto și care te pune serios pe gânduri la relațiile subtile și nebănuite dintre diferitele componente ale unui ecosistem... ale unui univers. Cum o rotiță poate influența după o vreme întregul angrenaj. Cum uneori, vrând să corectezi un rău, de fapt provoci un rău mult mai mare. Cum omul, care se crede mereu mai deștept decât orice, decât natura, decât universul, mai dumnezeu decât Dumnezeu... schimbă ceva ca să îi fie lui mai bine... și strică nebănuit de multe lucruri. Ca un copil prost ce este.

Da, gândirea din ziua aia când am vrut să scriu articolașul ăsta erau mult mai complexe și mai frumos-poetice, dar azi doar cu atât am rămas. Cu scheletul aberației de-atunci.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails