BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 18 februarie 2015

shades of grey, fizica cuantică, religie și orchestra medicilor

Ce or avea cele din titlu în comun? Doar o Liubă care trecu prin ele. Se bate moneda și apa-n piuă pe 50 shades o grey, fir-ar mă-sa a naibii de modă, ce țeapă monumentală am luat... cu toate că am avut din start prejudecata că e vorba de o intrigă proastă - cartea n-am citit-o, tot din prejudecată, recunosc - am mers la film, la avampremieră, chiar, cu gagicile de la muncă, a fost așa o mișcare de mase încât am zis că măcar să ies și eu cu toate gagicile, și, cine știe, poate n-o fi așa prost filmul. Ei bine, a fost prost, chiar mai prost decât mă așteptasem - concluzie? nu te mai lua după alții, chiar dacă oameni dragi ție îți zic că ceva e mișto dar tu ai motive să te îndoiești puternic, mai analizează înainte să te duci cu valul. Apoi pe net, articole peste articole despre asta, bleah, mi s-a făcut silă de-a dreptul. Așadar o să trec peste tentația facilă de a freca și eu menta pe tema violenței și abuzului, mai ales că... de fapt e tot o sandra brown mai din zilele noastre, care a băgat și ceva sado-maso în ciorbă. Puah!

Apoi evenimentul mult așteptat, al excursiei la cetățile transilvănene. Frumos, instructiv ca întotdeauna. Nițică tristesse, c-așa îmi șade mie bine, de ce să fiu happy happy joy joy, puii mei. Multe cujetări. Și o discuție până la ore destul de târzii la bere cu trei băieți. Eh, ce dor mi-era de discuțiile filosofice la o bere până în zori din vremurile de aur ale găștii... Unde-s pumnalele, unde-s pistoalele, caii și flintele haiducilor? Așa că am stat și eu la taclalele băieților, combătând despre religie, știință, religie versus știință, fizică cuantică, tehnologie, limite umane și multe altele atinse mai mult sau mai puțin tangențial...

Luni, pe nepusă masă, ia Oana problema întâlnirii mini gășcuței noastre de la master și cum-necum, ne-am adunat. Din scurt, azi am vorbit, azi ne-am văzut asta e rocord mondial, așa ceva nu ni s-a mai întâmplat. Ne-am re-văzut după ceva vreme, a avut fiecare de povestit, mai ales Elena, cu peripețiile ei trecând de la extaz la agonie într-un timp atât de scurt...

Iar astă seară, iar o neprevăzută, prin Ralu, invitație la Ateneu, la un eveniment al medicilor, lansarea asociației viața fără hipertensiune, unde, ca cireașă pe tort aș menționa prezența și discursul lui Liiceanu și apoi al lui Pleșu, în calitate de hipertensivi vip. Ce înseamnă să fii om deștept - au fost tare simpatici, au găsit fiecare ceva interesant și amuzant de spus. Iar marea surpriză - pentru mine, ca necunoscătoare - a fost interpretarea orchestrei medicilor, care a fost foarte mișto. Eu mă așteptam la ceva cel mult mediocru, însă nu a fost așa, am numai cuvinte de laudă. Sopranele au avut volumul cam mic la voce, chestie care cred că face diferența între o soprană titrată și una mai de background, tenorii au fost - părere personală - parcă un pic mai buni. Iar orchestra s-a descurcat excelent.



Update de a doua zi:
Stare gripală pe muchie de cuțit. Cujetări semi-triste. Muzică care mi-a rămas de ieri de la concert, în incultura mea cred că n-am prea ascultat Sibelius, am descoperit că îmi place. Și parcă mi se potrivește, oarecum. Și nici „Gringo viejo“ de Carlos Fuentes pe care-l citesc de vreo două săptămâni nu mă înveselește. Cred că perioada asta a anului mă predispune la mici depresii, la lipsă de vlagă, la gripe, la oarece lipsă de chef și la tristeți. Anul trecut am avut chiar o cădere de dispoziție destul de nașpa, legat de muncă și viitor. Anul ăsta parcă nu e așa rău, dar fizic tot sfârșită mă simt.

Acum dacă m-am trezit cu „Gringo Viejo“... până nu uit ce-am citit... O carte despre viață și moarte, mai mult sub aripa morții, oarecum... A vieții lipsite de viață și a morții dorite, așteptate, pentru a semnifica ceva... Uitasem stilul specific scriitorilor spaniolo-portughezi, așa că l-am redescoperit cu oarecare plăcere cu ocazia asta... Trântesc aici un citat care cumva mi-a reținut atenția:

“ce faci dacă deodată tatăl se ridică din morți și dovedește că toți sunt morți deja (...) și că toți ne dublăm timpul în altă împrejurare, în altă poziție, în altă vreme: sunt toate aceste corpuri (...) ca niște marionete vopsite în alb (...) doar dovada că ei înșiși, bătrânul scriitor și tânărul general, tatăl ei rătăcitor și mama ei îndădăcinată, (...) erau cu toții corpuri ocupate de cei morți, cadavre locuite în prezent de oameni numiți „Harriet Winslow”, „Tomas Arroyo“, „Ambrose Bierce“?”

Simt nevoia să pun stop agitației și fervorii din jur, să mă bag undeva într-un cotlon ascuns și să mă liniștesc, să cuget, să încep să îmi pun oarecare ordine în ce vreau să fac... ca să am o șansă să ies din micul cerc vicios în care zăbovesc de oarece vreme. Și chiar să încep să fac ce tot zic că vreau să fac.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails