BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 2 decembrie 2014

aaaa venit... a veeeeeniiiit... iaaaarnaaaaaaa

Şi m-am dus la munte în căutarea iernii. La început am găsit gheţuş, dar peste noapte a venit zăpada. Şi peisajul a devenit de poveste. Şi pe urmă iarna s-a ţinut după noi înapoi...

Dincolo de asta, mi-am redescoperit câteva din chestiile care mă aricesc aiurea-n tramvai, semn că e de lucru...

una e străvechea senzaţie că mereu lumea uită pur şi simplu brusc de mine, d-astea... desigur, nu e nimic de mirare la felul meu de-a fi şi ar trebui să fac ceva în sensul ăsta... sau dacă nu reuşesc să fac nimic, măcar să n-o mai iau ca pe-un ceva nasol. whatever. Cum am zis, drum în lucru

Şi a doua, în unele situaţii mai nasoluţe între prieteni, am tendinţa să nu mă mai bag, ba chiar observ o laşitate care nu mă caracteriza înainte... sau cum să o definesc... uneori mi-e târşă să-mi mai bag nasul să scot pentru alţii castanele din foc, deşi ar fi frumos şi prieteneşte s-o fac. Asta apropo de faza mai veche, din vară, dintre Cristina şi Dana, sau de faza recentă, cu Dominicul beat la cabană, printre oamenii din altă gaşcă, pe care eu i-am adus.

Prima chestie e ceva ce trebuie să rezolv eu cu mine, a doua, e cumva o dilemă morală. În sensul că, dacă e să fiu, din punct de vedere al prieteniei, un om de nădejde, chiar dacă mă trezesc (din cauza altora) într-o situaţie nasoală... ar trebui să-i ajut, chiar dacă n-am deloc chef să mă bag... Sau, dacă e să fie cum mi-e mie bine, când un om, chiar prieten fiind, se face singur de căcat într-un fel sau altul, să-l las naibii să îşi asume tâmpenia şi să tragă singur concluziile...
din păcate niciuna din variante nu mi se pare că ar fi cine ştie ce... ani de zile m-am tot băgat în rahat pentru unii sau alţii, m-am agitat să-i împac, să-i susţin moral, să-i târâi afară din beţii, sau din depresii şi gânduri negre... chestii care m-au făcut ca momentan să mă simt bine că mi-am ajutat aproapele... după care să observ că în 99% din cazuri n-a folosit la nimic. Depresivii s-au adâncit mai departe în depresiile lor, eventual deprimându-mă pe mine... Beţivii şi-au văzut mai departe de beţiile lor ştiind că are cine să-i scoată din căcat... Certaţii nu s-au împăcat cu adevărat... Doar puţini dintre cei care au simţit nevoia să vorbească pur şi simplu şi pe care i-am ascultat s-au redresat, poate şi cu ajutorul meu de 0,001%... Cred că de fapt doar cine se ajută singur se salveză... Pe de altă parte, nici recentele fugi de responsabilitate nu s-au dovedit folositoare, în ultimă instanţă... Adică nimeni nu şi-a asumat vreo greşeală, nimeni nu s-a corijat...

Acum însă, de când am constatat la mine recenta atitudine de a fugi de belelele altora - în care se bagă singuri... mă simt totuşi vinovată când ştiu că aş putea să fac ceva şi n-o fac. Când ştiu că altă dată, dacă Cristina şi Dana începeau să se certe, aş fi intervenit, încercând să conciliez şi reconciliez, să aplanez conflictul... Când ştiu că altă dată aş fi sărit să-l bibilesc pe Dominic şi să-l târâi către cabana lui, suportându-i toate deprimările, sucelile şi autoflagelările lui de om beat şi deprimat, scutindu-i pe ceilalţi din cealaltă gaşcă de refulările lui... Mda. Interesant e că n-am făcut asta. M-am ferit, am fugit, cu riscul de a fi laşă şi naşpa. E oarecum trist, dacă e să mă judec din punct de vedere uman, că am ajuns să mă protejez aşa. Şi nici nu-mi dau seama daca e bine sau nu.

Deci să stăm la gura sobei, să cujetăm, poate poate om descoperi un răspuns câştigător, folositor şi oarecum valabil pentru mine privind toate aceste bullshituleţe.

Hai noroc şi chef de rock, cum ar spune un clasic bărbos în viaţă, Baftă, pre porecla lui.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails