Mi-e că și de data asta toată agitația cu protestele o să dea chix cumva. Că cineva, cumva, manipulează ceva și noi suntem, ca de obicei, marionetele. Că mizele sunt altele și noi habar n-avem. Urăsc să am iar acest sentiment că orice-aș face, tot degeaba. Ok, ieși în stradă. Și cu asta ce-ai făcut, cum bine spunea un coleg de muncă. Protestezi. Și? Da, te simți oarecum cu sufletul împăcat că ai făcut și tu ceva, că ai luat poziție, nu doar ai semnat petiții pe net, ai dat like-uri și ai scris vorbe-n vânt. Dar lipsește finalitatea. Mă tem că nu se va schimba nimic. Si, poate mai rău, pentru cei ce visează revoluții - amintiți-vă de decembrie '89. Ce s-a sperat și unde s-a ajuns. Niște șmecheri care știau ce fac s-au înscăunat în locul ălor vechi, ne-au păcălit big time. Mereu sunt unii care trag niște sfori și întorc orice s-ar întâmpla în folosul lor. Băsescu probabil visează să fie dat jos Ponta, Ponta visează să scape de Băsescu și probabil sunt alții care tare îți doresc să scape de amândoi ca să-și facă ei loc în frunte. Și nici unii n-ar pregeta să se folosească de orice, de Roșia Montană, de Smurd, de Siria, de mama măsii ca să le iasă pasiența. D-aia zic, când e cu ieșit în stradă, e bine să nu te lași dus de val. Bine-ar fi ca fiecare să gândească cu mintea proprie și să nu se lase târât în cine știe ce mișculații...
Pe de altă parte, mass media boicotează treaba asta. Și, în lumea de azi, dacă nu e la TV, nu există. Și nu poți zice că nu ieșea de-o știre senzațională, cum le place lor. Ieșea, dar nu era politically corect. Deci nu e pe TV, nu există.
În concluzie, nu există o concluzie. Șansele să se schimbe ceva în bine sunt minime. Presa mușamalizează rahatul care a început a mirosi - e și ăsta un semn, cum că undeva, cuiva i se pare periculos să se arate că sunt mulți cei care zic că treaba e nasoală rău, probabil ca să nu înceapă și mai mulți să își pună întrebări, să nu se amplifice agitația. Există deci o luptă pentru întâietate între mass media tradițională, aservită mogulașilor și implicit clanurilor politice, și mass media nouă - new media - care e liberă și haotică (slăbiciune și punct forte în același timp).
Realitatea de afară reflectă această situația. Majoritatea - dacă nu totalitatea - celor care protestează se informează pe net. Cei care stau liniștiți la locurile lor consumă preponderent media clasice sau refuză informația oferită de media în general. Și oricum consideră că ori n-ai ce face, n-are rost, și oricum e departe de ei, roșia montană e departe, dă-i dracului, să ia aurul și să ne lase în pace, să nu ne mai tulbure liniștea cu nori amenințători cu cianuri și alte fantasmagorii, și de altfel e bine să le dea de muncă ălora de-acolo, ce atâta tevatură, oricum o să câștige ceva și statul român, deci e de bine. Asta zic din cazurile pe care le știu, or fi și altele.
Deci? Ne agităm fără speranță? Stăm liniștiți în lumea noastră mică -că oricum nu ne afectează ce se întâmplă, credem noi? O fi existând vreo a treia cale? sper să existe...

Comentarii