micutze aberatzii

De Paște a fost bine. Doar că prea scurt. Simt nevoia de un concediu în care să fac orice, numai să nu văd calculator în fața ochilor. Să mă dau cu rolele, cu bicicleta, să mă plimb, să pierd vremea cu sau fără folos. Sâmbăta am fost într-o mișcare continuă, pregătiri de Paște, 1000 de chestii de făcut. Duminică m-am odihnit, și am reușit să ies cu maică-mea la o plimbare între ploi. Luni am făcut o plimbare lungă, profitând de vremea bună. Apoi de marți hop înapoi la muncă. N-am avut chef de nimic, dar absolut de nimic. Am ma primit de lucru o tranșă pentru colaborarea mea... Dar cum lucrurile au cam luat-o razna cu corecturile pe proiectul ăsta - practic sunt atâtea corecturi de făcut, atâtea 100 demodificări de care trebuie să ținem cont, încăt m-a demoralizat complet. Și pe drept cuvânt, căci miercuri au început să sară în sus și ceilalți dtp-iști din proiect. Deh, aia e, leneșul mai mult aleargă. Dacă n-au plătit pe careva care să unifice traducerea și care să ne dea textul ca lum...

Au fost câteva săptămâni tare sucite și agitate, de nu știam ce sa fac mai întâi, cum să termin mai repede... Îm principiu mi-am cam făcut treaba, am reușit s-o scot la capăt. Ba chiar am reușit să fac ceva curățenie de primăvară. Evident că n-am reușit s-o și termin, dar cât de cât e ok. Am mai reușit să ies și cu prietenii, am mai fost și la DanceMasters și la încă o petrecere dansantă împreună cu fetele (gașca noastră de la dansuri). Încă mă întreb cum de-am reușit. Evident, am și câteva restanțe (site-ul pentru Vali, fata cu imprimeurile...) mai ales în comunicarea cu prietenii (n-am mai sunat pe nimeni, n-am mai scris, n-am mai inițiat nicio vizită, nicio ieșire - evenimentele la care am fost au fost de alții propuse, organizate, eu doar am dat curs invitațiilor). Am reușit în schimb să termin de dat hainele lui Alex, prin lucrurigratis.ro, unor oameni care chiar aveau nevoie. O perioadă cam haotică, la drept vorbind.

Alaltăieri am ajuns acasa mai devreme (adica la 8 seara, nu la 9-10 ca de regulă) așa că m-am dus în Penny să mai cumpăr niște nimicuri. Am luat troleibuzul două stații până la intersecția cu Pajurei. Ei, și ce-mi văzură ochii? O mașină dintr-alea care de regula stropesc inutil carosabilul pe marginea șoselei. Și un lucrător al salubrității, poate chiar șoferul, spăla trotuarul cu furtunul dotat cu un dispozitiv care împrăștia apa cu presiune mare. Și chiar curăța! Am căscat ochii ca la a nu-știu-câta minune a lumii. auzisem de așa ceva, cum c-ar exista în Occident. Mă rog, fac cumpărăturile și mă întorc. Surpriză! Încă o mașină, cu alt om și același dispozitiv, pe trotuarul ăstălalt. Mă mai minunez o dată și-mi văd de drum. Ok, bine, un caz izolat. Ieri, când mă întorceam din centru după ce băusem o bere cu gașca în Argentin, din 300 văd, între intersecția cu Turda și Ciuperca (deci pe întinderea a trei stații) nu mai puțin de 8 (opt!) mașini dotate cu om și țâșnitoare cu presiune ca...

În dosul blocului, în dreptul bucătăriei, a crescut, în mai mulți ani, un dud. Care acum e măricel. Și o pereche de guguștiuci l-au găsit interesant. Și l-au adjudecat. Locuiesc în acel dud de vreo doi ani. Abia anul ăsta, de când m-am mutat înapoi la mama, i-am avut sub ochi în fiecare zi. Așa, cu voie, fără voie, i-am văzut mereu. Iarna au stat tot timpul cocoțați în dud, băgați unul în altul, ca să-și țină de cald. Mai zburau un pic să se dezmorțească din când în când. Unul mai cenușiu, altul cu o vagă nuanță mai maronie. În zilele când a nins și totul era acoperit cu zăpadă nici nu s-au mișcat de pe creangă. Dormitau acolo, și din când în când se mai scuturau de zăpadă. Și mi-a trecut atunci prin minte: dar ce-or să mănânce amărâții ăia? Totul sub ditai nămeții... Și le-am pus niște firimituri de la o lipie care se uscase. A avut mare succes. Și le-am mai tot dat câte ceva, ba grăunțe, ba firimituri, toată perioada cât totul era înzăpezit. Apoi brusc unul dintre ei a dispărut. Un...