Treceți la conținutul principal

Ninge, ninge!


Azi ninge ca la balamuc. Am ieșit cu Ovidiu sa ne vedem cu Cătălina în pauza de masă. Ne-am întâlnit la Aurel Vlaicu, bodega unde se putea mânca ieftin și ok era închisă, așa că ne-am dus la coferărie. Am mers pe lângă edificul muncii capitaliste, pasajul Pipera (sau cum i-o zice). În tot locul câini făcuți colac prin zăpadă, ninși și resemnați. Orașul e, de astă dată, cu adevărat cotropit de ninsoarea deasă.
În rest... ieri am ieșit cu maică-mea până la Domenii, pe jos, prin zăpadă, aveam ca pretext sa luăm de la crama Murfatlar de la Domenii niște vin din care să putem face vin fiert. A fost o plimbare destul de plăcută, cu toate că vântul bătea cam tare pe alocuri. Apoi m-am apucat de "croșetat" la site-ul pentru floraria simona, a mers relativ ok, dar am înghețat bocnă (camera unde am instalat calculatorul și firele pentru net era cea mai friguroasă ieri, bătea vântul de-acolo, iar geamul, mulțumită meșterilor lui pește care mi-au renovat casa, nu se închide bine).
Sâmbătă am ieșit în expediție până la Crângași, tot cu maică-mea după mine, să facem cumpărături. Drept care am pierdut vreo trei ore cu misiunea asta... a, asta după ce dimineață ieșisem, am tras o fugă până la piața 1 Mai, la plafar, ca dădusem pe net o comandă și voiam să o ridic, și la întoarcere mi-am făcut și abonamentul pe ratb și metrou - în expediția asta de dimineață am cam dârdâit, că vântul bătea nasol de tot, iar zăpada era formată din multe biluțe înghețate și ace care înțepau orice părticică de piele neacoperită.
Vineri, după muncă, m-am dus la dansuri, unde, pentru că ne adunaserăm doar 3 cursanți, nu s-a mai ținut cursul...
În drumurile cu metroul spre și dinspre serviciu citesc "Anul morții lui Ricardo Reis" de Saramago. Am redescoperit plăcerea cititului în timpii morți ai călătoriilor cu metroul după ce împrumutasem de la Conu Marele Gatsby. Apoi am scos din raft "Diavoliada", o culegere de povestiri și scrieri de Bulgakov, și m-am distrat copios citind-o. În special "Inimă de câine" - o citeam și râdeam, abia așteptam să merg cu metroul. Ultima scriere era "Roman teatral", pe care încercasem cândva, când eram mică, s-o citesc și nu-mi plăcuse, dar de astă dată am savurat-o. Interesant cum se schimbă percepția și înțelegerea cu timpul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...