Treceți la conținutul principal

Ninge, ninge!


Azi ninge ca la balamuc. Am ieșit cu Ovidiu sa ne vedem cu Cătălina în pauza de masă. Ne-am întâlnit la Aurel Vlaicu, bodega unde se putea mânca ieftin și ok era închisă, așa că ne-am dus la coferărie. Am mers pe lângă edificul muncii capitaliste, pasajul Pipera (sau cum i-o zice). În tot locul câini făcuți colac prin zăpadă, ninși și resemnați. Orașul e, de astă dată, cu adevărat cotropit de ninsoarea deasă.
În rest... ieri am ieșit cu maică-mea până la Domenii, pe jos, prin zăpadă, aveam ca pretext sa luăm de la crama Murfatlar de la Domenii niște vin din care să putem face vin fiert. A fost o plimbare destul de plăcută, cu toate că vântul bătea cam tare pe alocuri. Apoi m-am apucat de "croșetat" la site-ul pentru floraria simona, a mers relativ ok, dar am înghețat bocnă (camera unde am instalat calculatorul și firele pentru net era cea mai friguroasă ieri, bătea vântul de-acolo, iar geamul, mulțumită meșterilor lui pește care mi-au renovat casa, nu se închide bine).
Sâmbătă am ieșit în expediție până la Crângași, tot cu maică-mea după mine, să facem cumpărături. Drept care am pierdut vreo trei ore cu misiunea asta... a, asta după ce dimineață ieșisem, am tras o fugă până la piața 1 Mai, la plafar, ca dădusem pe net o comandă și voiam să o ridic, și la întoarcere mi-am făcut și abonamentul pe ratb și metrou - în expediția asta de dimineață am cam dârdâit, că vântul bătea nasol de tot, iar zăpada era formată din multe biluțe înghețate și ace care înțepau orice părticică de piele neacoperită.
Vineri, după muncă, m-am dus la dansuri, unde, pentru că ne adunaserăm doar 3 cursanți, nu s-a mai ținut cursul...
În drumurile cu metroul spre și dinspre serviciu citesc "Anul morții lui Ricardo Reis" de Saramago. Am redescoperit plăcerea cititului în timpii morți ai călătoriilor cu metroul după ce împrumutasem de la Conu Marele Gatsby. Apoi am scos din raft "Diavoliada", o culegere de povestiri și scrieri de Bulgakov, și m-am distrat copios citind-o. În special "Inimă de câine" - o citeam și râdeam, abia așteptam să merg cu metroul. Ultima scriere era "Roman teatral", pe care încercasem cândva, când eram mică, s-o citesc și nu-mi plăcuse, dar de astă dată am savurat-o. Interesant cum se schimbă percepția și înțelegerea cu timpul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Drumurile Deltei 2024. Brațul Chilia

Brațul Chilia este foarte pitoresc - multe meandre, vegetație multă, copaci, păsări, pășuni pe alocuri, ceva sate, Ucraina pe celălalt mal, puține bărci cu motor. Mergând cu nava clasică am făcut spre 6 ore. Am văzut portul Ismail - ditamai portul, cum ar fi la noi Constanța... Am plecat din Tulcea pe 25 septembrie, miercuri, către cel mai îndepărtat sat la care se poate ajunge pe brațul Chilia, cu Ucraina pe partea stângă și vărsarea în mare în față. Cu navele de stat în sezon ai un vapor (un fel de feribot) zilnic, iar în extrasezon, unul la două zile. Anul ăsta sezonul s-a lungit pâna la 1 octombrie. Ne-am plasat pe puntea de sus, ca să vedem pe unde mergem. Jos erau depozitate și diverse mărfuri și alimente, și colete (în satele astea nu vine curierul cu duba, aici vii la vapor și le preiei). Erau oameni și pe puntea de jos, erau și câteva femei nu foarte tinere, și câțiva bărbați tot așa. Toți aveau aspect de oameni din partea locului. Mai era o femeie mai tânără, cu d...

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...