micutze aberatzii

A fost un weekend de pomină... pe drumuri de munte. Ploaie, mai multă ploaie, și mai multă ploaie. Apoi și ninsoare. Când am oprit la Târgoviște ca să ne așteptăm unii pe alții peisajul era deja nins bine. Pe drum, faimoasa mâzgo-zăpadă fleșcăită. Pe frumul forestier spre Bolboci, deja altă poveste. În ciuda utilajelor de deszăpezite, era zăpadă (la un nivel acceptabil, dar pe unele porțiuni gheață. Cine-a avut lanțurile puse a trecut. Cine nu, nu. Două din cele trei mașini au rămas pe loc. Noroc cu vasluienii noștri care veniseră c-o seară înainte cu Nissan Patrolul lor - au venit și ne-au scos din belea. Cele două mașini au fost parcate lângă sanatoriul tbc, restul ne-am îngrămădit un unica mașină care-a putut continua și în Nissan. Am ajuns cu bine la cabană. Ningea viscolit, vântul spulbera zăpada dar era tare frumos. Ne-am instalat în mansarda de 10 locuri, am halit, am făcut o mică plimbare prin zăpadă și viscol (din cauza peripețiilor deja nu mai era vreme de-un traseu, cum n...

Am citit pe un blog al cuiva care a scris despre Alex și a dat link către " Accidentul " un comentariu a cărui introducere m-a umplut de tristețe: http://eufrosin.wordpress.com/2011/09/04/ne-a-parasit-un-prieten/#comment-15285 . Ba am vrut să zic ceva, ba mă gândeam că ce rost are... În orice caz, de trei zile îmi stă pe creier. M-a uimit folosirea sintagmei "înspăimântătoare detașare", care, cel puțin în accepția mea, are o conotație negativă, în legătură cu ce am scris. Se pare că este ușor de confundat detașarea (cuvânt care, de altfel, are o multitudine de definiții în DEX: http://dexonline.ro/definitie/detasare ) cu altceva. Pe românește, se pare că impresia d-lui Thalex a fost că mă doare-n ... bască și că am descris accidentul ca un spectator un film, o piesă oarecare. Acum, citind, într-adevăr, cuvintele sună sec, faptele sunt descrise clar... cum, nicio lamentare, niciun blestem, nicio lacrimă de crocodil?! Nu tu floricele de stil, nu tu confuzie, lirism,...

Chiar între Crăciun și Anul nou am avut de paginat, cam pe grabă, un ultim număr al Buciumului pe 2011. Cam stresant, multe modificări, am ochit articole interesante dar pe care n-am apucat să le și citesc, le-am paginat, le-am pus poze, corectat și trimis la tipar pe nerăsuflate, mulțumită că totuși am terminat cu bine și asta. Azi am apucat să citesc (în varianta online) unul dintre articolele care mi-au atras atenția. Și nu mi-a părut rău: http://www.buciumul.ro/2011/12/29/mastile-obiceiurilor-intre-autentic-si-cosmetizare/ Ioana a simțit ce am simțit și eu, fără însă a reuși să-mi duc mai departe raționamentul, că, în zilele noastre, ceea ce însuflețea tradiția, ce-i dădea viață, ce-o făcea reală și valoroasă... piere. Lăsând doar măști și exponate moarte. Mi-a păcut mult articolul ei și mi-a dat de gândit, m-a ajutat să îmi clarific cumva și ce-am simțit de sărbătorile astea. Din păcate, nu doar tradițiile se golesc de conținut... Probabil că întreaga noastră existență se gol...

... au fost vorbele lui Baftă cu vreo oră înainte de Revelion. Da, iar s-a mai dus un an. Un an ciudat - pentru mine - plin de schimbări venite din senin, de planuri făcute, de planuri zdrobite, de construire și de de-construire, de muncă, de agitație, de probleme, un an început cu un Revelion în doi, acasă, în tihnă, cu muzica noastră, cu mâncarea și băutura noastră, cu gândurile și planurile noastre, un revelion vorbit pănă la ziuă - și încă am mai fi vorbit dacă nu ne dobora băutura... și încheiat la Arcuș, printre vechii prieteni din gașcă, parcă prea repede și fără destul aplomb... Dar, parcă cumva, cercul s-a închis. Mi-era teamă puțin de un Revelion la Arcuș care să-mi amintească de precedentul (revelionul din 2009), când am fost și cu gașca, și cu Alex la același Arcuș, la aceeași pensiune, în aceeași cameră... Dar a fost bine. Cumva am simțit că, deși Alex nu mai este aici, acum, cu noi, ca noi, totuși este. Altfel, dar este. Revelionul de anul ăsta, în sine, n-a fost mare ...