Treceți la conținutul principal

Nu vrem garduri pe munte!


Am dat peste un articol alarmant despre o lege care ar restrange masiv si abuziv practicarea turismului si sporturilor montane.
Iata textul articolului:

"APEL LA ACTIUNE pentru stoparea proiectului de lege referitor la modificarea legii ariilor protejate (OUG 57/2007), ce restrange masiv si abuziv practicarea turismului si sporturilor montane

In aceste zile la Parlament se pregateste un proiect de lege care modifica regimul legal al ariilor protejate, afectand mare parte din masivele montane din Carpati. Daca va fi aprobat in forma lui actuala, se vor institui restrictii si interdictii extrem de dure si nejustificate pentru toate formele de turism activ nemotorizat si sport montan, adica drumetie, speologie, alpinism, escalada, mountain-bike, schi de tura, free-ride, parapanta, deltaplan, rafting, canyoning. In schimb se vor inlesni alte activitati de genul exploatari forestiere, vanatoare, constructii pe teritoriul ariilor protejate, cu consecinte mult mai grave asupra echilibrului natural din aceste zone.

E vorba, printre altele, de:
- exploatari forestiere in ariile protejate, fara posibilitatea de control a acestora de catre administratori – prin excluderea articolului care prevede obligatia adaptarii amenajamentelor silvice la prevederile planurilor de management ale ariilor protejate
- constructii si investitii in parcurile nationale – prin introducerea art. 22, alineatul 11, litera i
- vanatoarea in parcurile nationale
- permiterea investitiilor in siturile Natura 2000, pe considerente economice – prin modificarea art. 28
- scoaterea din circuitul agricol sau silvic a terenurilor din ariile protejate – prin modificarea art. 27
- oprirea procesului de desemnare a ariilor naturale protejate – prin introducerea art. 11 (1), litera b2
- interdictia totala de a parasi traseele turistice marcate (desi in multe masive montane nici nu sunt aproape deloc trasee marcate, sau sunt doar cateva), indiferent de mijlocul de deplasare: pe jos, pe schiuri, pe bicicleta, pe cal - prin prevederile art. 53
- interdictia totala de campare in afara camping-urilor special amenajate (desi in majoritatea masivelor montane nu exista deloc campinguri amenajate, si chiar unde exista sunt foarte putine si prin amplasare nu acopera nevoile turismului montan) - prin prevederile art. 53
Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 57/2007 se poate consulta aici: http://www.cdep.ro/comisii/administratie_publica/pdf/2011/rs716_07.pdf
O sinteza foarte bine elaborata si redactata de Radu Mititean de la Clubul de Cicloturism Napoca cu prevederile negative ale acestui proiect de lege gasiti aici: http://ccncluj.blogspot.com/2011/02/protest-contra-proiectului-legii.html

Daca sunteti de acord cu protestul impotriva adoptarii acestui proiect de lege va puteti manifesta adeziunea adaugandu-va in tabelul din pagina http://www.alternativetm.ro/47/624/nu-vrem-garduri-pe-munte. Acest protest va fi transmis prin email Comisiei pentru Administratie Publica din cadrul Parlamentului."

M-am înscris și eu pe lista celor ce se opun adoptării OUG 57/2007 (cu modificările dubioase recente). Cred că are prea multe "șopârle" care pot fi folosite în interesul unor iresponsabili cu bani, care ar distruge fără să gîndească orice. Și mă tem că prin adoptarea altor prevederi aș putea deveni iubitoare de trasee montane virtuale, că de umblat "brambura" prin munti (adica prin locuri pe unde NU umbla gloate de maneliști și grataragii) ar fi ilegal. La naiba! Nici să umbli prin propria țară să n-ai voie?! E aproape sigur că protestul semnat de peste 4000 de persoane și organizații Nu va fi luat în seamă de destinatari (Comisia pentru administratie publica din cadrul parlamentului), dar cu siguranță nu strică. Probabil ar mai trebui găsite și alte căi de oprire a adoptării OUG 57/2007... dar habar n-am care ar fi acelea.

Editare ulterioară:
Din păcate, Camera Deputatilor a adoptat ieri această lege... http://www.cdep.ro/pls/steno/eVot.Data?dat=20110308
asta am aflat de pe pagina de facebook a protestului http://www.causes.com/causes/585853-protest-nu-vrem-garduri-pe-munte

Sper că lupta organizațiilor de mediu și de turism nu se va opri aici și, în final, se vor modifica prevederile dubioase. Aș ajuta și eu, dar momentan nu știu cum.

Comentarii

Anonim a spus…
Cum deja știm deja, orice lege se poate anula. Mai ales de acest simulacru de guvern. Așa că, putem continua lupta, strângând semnături și forțându-i pe nemernici să abroge această tâmpenie.
lucian a spus…
what are you gonna do about it?
what are you gonna do about it?
what are you gonna do about it?
(extras din Miami concert:
http://fliiby.com/file/334528/bd78ide2sh.html )

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...