dintr-o alta viata... de carton

asteptand cu mii de draci sa se incheie numarul curent, m-am dat pe bloguri. din una-n alta am dat peste un articol al unei persoane pe care o stiu din vedere, din era mccanniana. la creatie. ea scria ca in vremea de criza a zilelor noastre, publicitatea bate pasul pe latura rationala (platesti cu x% mai putin, ai pachetul cu z mai mare etc) in defavoarea publicitatii emotionale. articolul mi-a adus in sange toate dezamagirile legate de publicitate si legat de ea, de societatea de consum. atata minciuna... poleita si stralucitoare. si totul porneste de la premise subrede... chipurile informarea/seducerea cumparatorului. nu conteaza ca produsul e o porcarie infecta, trebuie sa se vanda, trebuie o analiza swot, trebuie gasite atributele de interes, de noutate si mers pe un concept (care nici macar nu e neaparat ceva esential) pana in panzele albe. bunaoara detergentul x. publicitareste si marketingareste e sa nu te gandesti la defectele lui. vezi numai partea pozitiva. nu conteaza ca e, sa zicem, poluant, ataca mainile, tesatura, ca are 50% chimicale de umplutura, ca sa para mai mult si sa iti ia mai multi bani; se va spune in schimb, ca are aroma de... ca inalbeste extraordinar, ca face si drege. si de-aici, publicitatea exagereaza si ea, si odata vezi ca in reclama la detergentul-minune zbori in norisori albi, in flori de nu-stiu-ce, ca esti in poiana narciselor de incantare detergentisima, de-ti vine sa te si repezi sa il si cumperi (ha!). Realitatea e cruda. Exista un produs, creat de un producator, care face totul ca sa-l vanda, fara sa-i pese de ceva sau de cineva in afara de banul lui. Iar altii, ca sa castige un ban cinstit, joaca cate un rolisor in comedia regizata de cel cu banu’. Asa e-n tenis. Piata muncii, toata lumea trebuie sa-si castige painea cumva. Esti artist, ai talent, ce poti sa faci? vii in publicitate, ca se castiga bine, ai parte si de glorie (daca ai talent, e firesc sa vrei sa-ti fie recunoscut cumva)... daca ai ramane pur si simplu artist, ai muri de foame pictand, sculptand sau facand alte chestii artistice. Bun... si se inhama omul in publicitate... si sigur, aici e dupa noroc: unii nimeresc in locuri in care muncesc de le sar capacele, unii sunt multumiti de ce fac, altii dimpotriva, unii nu mai au nici cand sa doarma, unii sunt sapati (publicitatea e o jungla, intotdeauna sunt unii cu cutitele pregatite sa ti le infiga in spinare, daca e in folosul lor), unii se mint spunandu-si ca fac ceva bun si minunat, unii o duc bine samd. Traim intr-o lume cinica, nepasatoare, de fapt inconstienta. Iar publicitatea o vad ca pe “flori de mucegai“ - manifestarea artistica, mai mult sau mai putin frumoasa, a acestei lumi.
Eu una am fost implicata colateral in publicitate, ca simplu negrisor dtp-ist. Perioada in care am lucrat in publicitate a fost cred cea mai grea din viata mea. in afara de munca multa, cel mai naspa aspect a fost reprezentat de politicile interne, regulile, regulamentele si mai ales interesele si jocurile de culise ale celor cu oarecare putere, leapsa de-a raspunderea, ostilitatea initiala si uneori, simpla rautate a unora, lasitatea sau frica altora de-a nu cadea prost, drept care aruncau vina pe ultimul negrisor din lantul trofic, in capul caruia se spargeau inevitabil toate oalele, belelele provocate de incompetenta sau indolenta altora. Ma felicit ca am plecat. Ma uit la o buna prietena de-a mea, art, care, de cand o stiu, se straduieste sa faca lucruri frumoase, deosebite, se implica, sta peste program, dar nu stie sa fie pupincurista. Drept care primeste si mai mult de munca, e criticata, i se imputa fel si fel de chestii, nu i se mareste leafa cu anii... drept care biata fata, desi talentata, desi isi iubeste munca, e deprimata, n-are niciodata timp (nu ne vedem cu jumatatile de an, asta in cel mai fericit caz), n-are timp si nici cum sa aiba o viata personala... In afara ce aceste doua aspecte care ma implica in publicitate, n-am nimic personal cu publicitatea. Am doar o parere proasta.