micutze aberatzii

De mai mult de-o saptamana am o stare aiuristica. Parca nimic nu-mi place, nu-mi prieste, sunt agitata fara rost. In plus, habar n-am ce vreau sa fac, sau mai bine zis cum sa ma adaptez celor ce se intampla in jurul meu si au legatura cu mine. Cand parca se facuse liniste si ma linistisem si eu cu toate rele-bune din viatza mea, atunci hop! neprevazutul loveste din nou. asadar primesc o propunere de afaceri... si o propunere de reluare a unei povesti incheiate acum juma' de an... si niste vorbe/pretexte ale cuiva legate de dans... si niste balarii si incurcaturi cu facturile Avon... si un telefon neasteptat, o revedere in conditii inedite si amuzante... Si la ce bun toate astea?! Nu pot sa nu ma intreb... Io ce naiba ar trebui sa fac?! Nu e vorba de niste chestii clare, de niste raspunsuri care sa fie de la sine intelese. Nu-i nici bine nici rau. Se poate si cu, si fara. Afacerea comporta multa munca, multa alergatura si riscuri, timp pierdut; desi imi doresc sa pun pe picioare o a...

multe surprize zilele astea... mirela asteapta un copil, cineva din trecut da semne de viatza, eu voi reusi sa ma duc la concertul Metallica de la Sofia ... numai chestii neasteptate. de-aia ziceam eu ca-mi place viatza, ca e plina de surprize; ce atata monotonie...

ieri cu fetele de la dans in Oldies... azi cu gasca, mare sarbatoare mare, patru peshtishori nou-nascuti dau de baut (bafta, vulturu', bebe si eliza)... adunare de zile mari, abia astept... iar maine ma vad cu mirela, chiar mi-era tare dor de ea... mi-a scris azi pe mess... zicea ca m-a visat ieri noapte, cum ca ne certam una pe alta ca de ce n-am reusit sa ne facem timp sa ne vedem la un papanas (ca doar asa ramasese vorba ultima oara cand ne-am intalnit)... adevarul e ca si pe mine ma cam rodea un sentiment de vina ca n-am mai vorbit demultisor... ei, asa se intampla, asa vin revederile, la pachet. si e foarte bine.

Excelenta versiunea simfonica! (parerea mea) Azi am citit bloguri... interesante, diverse, cu personalitate. Le voi adauga in lista mea de linkuri. Interesant sa vezi cum percep altii viatza sau diferite aspecte ale ei, cum simt, cum se exteriorizeaza in scris, cum gandesc... Sigur, un blog e doar o imagine a unui om... Bunaoara, zilele astea am citit ce-am scris anul trecut... si ma gandeam.... oare cineva care nu ma cunoaste deloc dar mi-ar citi blogul ce imagine si-ar face despre mine? Ar fi relevanta? Ar fi realista? La fel sta treaba si-n cazul celorlalti necunoscuti pe care-i citesc. Cred ca un blog e o completare, nu un substitut. Poti cunoaste un om, dar daca mai si citesti ce scrie, asta iti da inca o perspectiva din care sa-l poti privi. Sau ca niste lentile prin care vezi brusc mai bine, mai descoperi ceva. Un zoom in (sau out). Un fel de inca o dimensiune. Asta am constatat din blogurile celor care-mi sunt prieteni. Dar ca sa reiau ideea, azi citeam bloguri, multe bloguri,...

ieri am fost la teatru... Copiii la putere, se numeste piesa... Ma gandeam daca e ok sa scriu sau nu depre ea... avand in vedere ca nu mi-a prea placut. A fost premiera, sau avampremiera, ceva de genul asta, lume multa... Unii s-au amuzat copios. Eu una n-am fost cine stie ce incantata. Mesajul piesei, asa cum l-am citit pe un site (port.ro) suna bine... dar e tare greu de deslusit printre alambicarile si briz-brizurile zapacitoare... eu una, n-am vazut padurea din cauza copacilor. nu-mi dau seama ce a fost de vine, eu, montarea, regia, jocul actorilor, piesa insasi sau ce altceva n-a fost in regula. poate toate la un loc. mi-a lasat acelasi gust incert ca filmele frantuzesti din noul val. exista un ceva, un mesaj interesant, dar atat de halucinant, amestecat si derutant, incat... nu-l mai percep decat foarte estompat. desi, mentionez, imi place teatrul absurd. si inca foarte mult...

fulgi... vant... alb... intuneric... tarziu in noapte... vantul spulbera zapada, in drumul pustiu de la ringier spre metrou... totul e alb, fulgii marunti sunt ca un val de spuma ce sa sparge de tarm... valul ma spulbera si pe mine... mi-ar fi placut sa ma imprastii si sa zbor cu vantul si fulgii aiurea, in toate partile, fara rost, fara scop, fara intrebari, fara ganduri; asa, pur si simplu. si, fara nici o (nicio, in noua ortografie aprobata de academia romana - ce naspa arata) legatura, ceva amuzant:

A fost una din acele zile cand se burzuluieste nonconformismul din mine. Nonconformista sub acoperire. De ce? Pai, ia spuneti-mi, de ce sa fac eu ce fac altzii? De ce sa-mi stabileasca societatea, lumea, altii o anume zi pentru nu-stiu-ce? ca e thanksgiving, haloween, valentine, ca e... orice-ar fi?! Asadar dau ignore pentru chestiile astea. La fel m-apuca cand sunt intr-o situatie in care musai "trebuie" sa ma port intr-un anume fel; nici una, nici doua, grrrr! si fac exact pe dos... sau oricum, nu ma las pana nu fac vreo faza "care nu se face". That little devil! In rest, agitatie (rezervare la teatru pt duminica, luat bilete, scandal la Avon, o comanda amanata, belele; multa munca la munca) si stabilirea unui program incarcat de weekend. Sambata o sa ma vad cu personajul caruia trebuie sa-i spun delicat dar hotarat ca n-are ce cauta in preajma mea... apoi ca sa ma binedispun, merg cu dana la concursul de dans de la polivalenta; duminica ma vad cu elena iar apoi m...

sperantza. viatza. bucurie. energie pasnica. veselie. azi am o stare de spirit verde. cred ca de asta m-am si imbracat in verde. o verzitura. ma gandeam, daca as fi scriitor, sau regizor de talentul lui Krzysztof Kieślowski... cum as ilustra "verde"? [ma refer la trilogia „Trei Culori” - „Albastru” (despre libertate - in sentimente), „Alb” (egalitate), „Roşu” (fraternitate)] greu de spus... apropo, mie mi-a placut tare mult "alb"; "rosu" mi-a placut si el, despre interconexiunea dintre oameni, prietenie... si cu finalul sau care reuneste personajele din filmele anterioare; "albastru" e de o tristete sfasietoare, care se termina in speranta... oare ce ar putea fi "verde"? cred ca din orice alte atribute as alege "viatza"...

hm, ce zile fade... parca hibernez. o fi reactia de re-aclimatizare la bucuresti si la rutina... ieri am fost la dentist, mi-a facut mulajul pentru o coroana, se pare ca vineri voi avea maseaua ca noua... am trecut inainte de asta si pe la avon sa ridic o comanda, si din colet lipseau niste chestii (bine ca nu erau trecute la plata, macar), asa ca azi am facut reclamatie... ieri seara, cand m-am intors de la dentist m-am apucat (in sfarsit) sa formatez si repartitionez hardul... am reusit, dar am terminat operatiunea abia la 2 noaptea asa ca acum mi-e sooooooom.... si n-am chef de nimic. cu toate astea fac planuri de weekend, sambata concurs de dans, duminica teatru... de fapt mi-as lua campii, m-as plimba, dar e cam friiigggg pentru asta... bleah. as citi o carte buna... sau as bea un vin fiert... sau as dormi...

vant rece, taios. fulgi marunti, spulberati. cer mohorat. frig! vant din fatza, drum lung, asteptari in statiile ratb. nu aveam deloc chef sa ies din casa, dar promisesem. nashul-dentist s-a dat peste cap sa imi aranjeze o intalnire cu un catindat (vad ca vrea neaparat sa ma marite), si ca sa scap de gura lui am acceptat. m-a enervat nashul-dentist, nu stiu de ce ma prezentase drept Livia si m-a rugat sa nu-l dau de gol, i-am zis ca n-am ce face, pe mine ma cheama Liuba, in final am acceptat sa zic ca asa imi zic ei, nashii. ce enervant, sa minti ca sa... ce? grrrrr!!! in fine, apare personajul, insotit de taica-sau, nashul face prezentarile inginer cutare cutare (fiul), doctor cutare cutare (tatal), la care eu ma prezint simplu liuba grecea. (ia mai lasati-ma cu rahaturi d-astea imi zic, in sinea mea, evident). sigur, toate presupunerile mele s-au adeverit in ce priveste catindatul... baiat bun, inteligent, dar nu-mi inspira nimic. mai interesant mi s-a parut taica-sau, desi urat si b...

m-am intors. putin obosita, cu febra musculara, dar vesela, voioasa si sanatoasa. toata lumea: "cum a fost?" pai cum sa fie? ca orice lucru, cu parti bune si parti rele. in primul rand, am fost cazati la vila noua, nu la cea veche, dupa planul initial. am fost 4 in camera, noi cele 3 si inca o fata tare haioasa, Diana. noi eram alea batrane, avand in vedere ca restul dansatorilor aveau de la 7 la 16 ani... si poate mai erau unii pe la 20, desi nu s-ar fi zis. noi 4 ne-am distrat de minune, in ciuda intemperiilor. ce intemperii? pai, sala de antrenament neincalzita, in care faceam cele 3 antrenamente zilnice, fiecare a cate 2 ore (adica in total 5-6 ore in frig crancen in fiece zi); camera usor incalzita, din cauza de economie (tanti administratoarea de vila tot dadea centrala mei incet, mai incet...); apa calda pentru dush cu pauze tot din cauza centralei date pe minim sau oprite; condens de pe unii peretzi, care s-a adunat prin coltzuri pe dusumea in oarece baltzi (motiv pen...

Am mai vorbit despre viatza ca o colectie de momente deosebite... se poate numi evadare din realitate... sau doar selectie? adevarul e ca nu vreau sa imi incarc memoria si sufletul cu lucruri urate, mai ales ca-s atat de multe in lumea de azi... prefer sa savurez o melodie care-i spune ceva sufletului meu, sa gust cu placere o ciocolata calda, sa vad cu multa bucurie un film bun, sa stau relaxata la o barfa cu prietenele in Caru cu Bere, sa dansez cu toata fiintza mea, sa ma delectez cu o carte buna, sa ma vad si sa vorbesc cu prietenii din gasca (a fost tare distractiva vizita la BRD, in fumoarul de la etajul 11), sa-mi fac planuri de cantonament... de ce sa pastrez in amintire imbulzeala din 300, oamenii nervosi, nervii mei, greselile mele sau ale altora, debandada din societatea romaneasca, absurdul cotidian care ne impresoara pe toti?! prefer sa vad florile din mlastina... ieri am citit un articol care mi-a placut foarte tare, de Andrei Plesu, "Despre mânie" ... vreau do...