Am lăsat oarecum uitării blogul ăsta - nu e nici prima și probabil nici ultima dată. Multe s-au întâmplat, m-am întors la work from office de la work from home (nu că mi-aș fi dorit eu asta, ci direcțiunea), timpul „liber” a intrat în sac - de fapt, după felul în care mă gestionam muncind de-acasă, munca la birou îmi pare curat hoție de timp, adică de viață. Îmi pare că depinde doar de mine să nu mai fie așa, dar probabil e nevoie să mi se pună pata și să dau naibii munca în stil clasic, cu orice risc. Sau naiba știe.
La birou sunt acum ca și cum m-aș fi angajat într-o firmă nouă. Cu mici excepții, firma e compusă din oameni noi, pe care n-am apucat să îi cunosc, lucrurile nici nu se leagă - dar nici eu nu mai am pornirea să văd, să scormonesc, să văd ce e cu oamenii ăștia (mulți deja din generații foarte noi, care evident că se înțeleg între ei, au preocupări similare, cu care am destul de puține în comun așa, la o primă vedere). Nu pot spune că mă simt ca la Armada, unde chiar n-aveam nici în clin nici în mânecă cu nimic și nimeni, dar e oarecum ca un job oarecare, cu relații destul de minime și superficiale. Ceea ce nu e nici bine, nici rău. Este și atât.
După întoarcerea la birou, dintre cei puțini oameni vechi au continuat să plece. Și să vină oameni noi. De curând a plecat și colegul de la dtp și am rămas specie periclitată, pe cale de dispariție. Că doar ziceam că habar n-am cât o să mențin din inerție obișnuințele vechi de a merge la un job, oricare ar fi el.
În ce privește călătoriile, sunt tot așa, într-o nelămurire. Pe de o parte aș vrea - și da, și ba - să mă apuc să organizez mai multe excursii, să trec de la excursii complet gratuite la excursii cu ceva taxă de organizare, dar personal, dacă e după ce simt, aș vrea să le păstrez gratuite, pe sistemul de colaborare, adică eu vin cu o idee, alții vin cu completări și așa iese o excursie faină în care fiecare contribuie cumva. Doar că acest wishful thinking s-a dovedit a fi nerealist, adică ca ceva să se întâmple tot eu trebuie să iau toate hotărârile iar ceilalți să zică doar ok vin sau ok nu vin și eventual să vină în ultima clipă cu alte idei că „da de ce nu facem așa?!”, în condițiile în care tot procesul de luat decizii a fost complet transparent și oamenii fiind întrebați permanent ce opțiuni preferă.
Așa că deocamdată am lăsat lucrurile să meargă mai de la sine, cu foarte mici intervenții. Au fost multe excursii, multe de o zi, montane, pentru Andinio, unde am fost ghid secundar. Frumoase și unele un pic solicitante. Vânătarea lui Buteanu pornind de la Bâlea Lac, trecând prin vârful Capra, coborând prin ceață pe lângă Acul revolver spre lacul Capra și apoi spre cabana Capra. Am prins bogăție de rododendron pornind de la cota 1400 spre muntele Furnica și coborând apoi pe piciorul Pietrei Arse spre Poiana regală și apoi pe Poteca regală. Valea Sâmbetei pe zăpadă mare în martie. Urcuș pe Găinațul Mare (hihi, da, așa îl cheamă!) tot pe zăpadă. Apoi alte excursii unde a exista un pic și de componentă de drumeție montană (Kosovo și Alpii albanezi, respectiv Valea Valbona), Sejur pe riviera albaneză, Munții Harghitei (pe Harghita Mădăraș), care au fost un mic de muncă cu vacanță... Și pe lângă asta s-au legat și ceva vacanțe cu gașca - un Samothraki (aici s-a legat pur și simplu, Roxana și Conu deja aveau asta în plan cu niște prieteni de-ai lor și din vorbă în vorbă, am ajuns și eu în organizarea asta) și apoi, pentru că tare aveam chef să mai merg cu cortul, s-a legat și un pic de concediu de vară de august, fostul tradițional (pentru gașca mocăită) turul țării - pe valea Cernei.
Primăvara excursiile au fost rare, pentru că în drumețiile montane de o zi oamenii au început să vină mai puțini, dar acum, vara, am cam ținut-o din excursie în concediu și tot așa. În două m-am băgat eu, oarecum - adică Andei zisese mai ca în glumă că la cea cu riviera albaneză m-ar lăsa pe mine să aduc oamenii din București până în Saranda cu autocarul și era cât pe ce să nu iau în serios chestia asta, noroc că am întrebat (cumva din cauză că era cât pe ce să plec un weekend cu gașca fetelor de la dansuri și voiam să mă asigur că nu are ceva alocat pentru mine înainte de a promite ceva sigur). A mai apărut înainte de asta și o ocazie neașteptată să ajung la Gura Portiței, tot ca să îl ajut pe el și să adun turiștii de la București și să îi duc la Jurilovca. Așa am mai exersat iar partea aia cu vorbitul la microfon, cu povestitul despre locurile prin care treceam etc.
Așa că am experimentat, mai ales în ultimele 2-3 luni, excursii de diferite tipuri. Doar pe cont propriu n-am reușit, da o să fie și asta ceva mai încolo - nu chiar unde aș fi vrut, da măcar așa ca un mic început. Cumva, aproape niciodată nu am făcut decât un pic din câte se puteau face, nu am văzut decât puține din câte se puteau vedea. Dar... nici nu era cazul să încercăm să bifăm mai multe chestii. Mai bine mai puține dar mai echilibrate. Prea mult înseamnă oboseală mare și să nu reții nimic din ce vezi - cel puțin la mine.
Fragmente.
La Ineleț și Cracu Mare n-am mai avut senzația de sate pustii, oamenii erau ieșiți de dimineață la adunat fânul.
La Herculane - imaginea oamenilor care făceau băi termale în pseudobazinele din jurul izvoarelor termale care izvorau chiar pe malul Cernei. Și zona 7 izvoare, unde oameni de vârsta a treia stăteau campați în mașini pe marginea drumului și coborau în halate sau în costum de baie spre ștrand.
Crovurile - un fel de depresiuni la înălțime, niște căldări în vârful munților - acum ca niște căldări puse pe foc.
Samothraki - vama veche vibe.
Cicade asurzitoare. Și multă, multă căldură umedă.
Plaje cu pietre - la început m-au enervat, apoi am început să apreciez limpezimea apelor și faptul că puteam vedea peștișorii.
Comentarii