Toți avem fricile și demonii noștri. Personale. Unele sunt generice, cum ar fi frica de moarte, pe care le simte și le înțelege orice ființă umană (și poate nu numai).
Altele sunt strict personale, adică tu n-ai cum să înțelegi de ce mi-e mi-e frică de cine știe ce.
Toată viața m-am luptat cu fricile mele.
Ba le-am negat. Ba le-am scos de sub preș și m-am holbat la ele, le-am studiat și am zis că ce prostii, trebuie să le lupt cu ele, n-au niciun rost. Am încercat să le demontez în bucăți, pe cale logică. A funcționat - parțial.
Pentru că de fapt nu au dispărut. S-au camuflat. Au făcut pe moartele în păpușoi.
Dar nu pe bune. Prin colțuri întunecate își reclădeau păienjenișurile. Dar am început să visez niște aiureli de te doare capul. Monștri, dezastre, situații halucinante. Tâmpenii. Dar tâmpenii d-alea pe care nu le uiți când te trezești. Apoi, în câte un moment mai relaxat, mintea, care le rumega mărunt, scotea, ca un magician, iepurele din pălărie - care era frica camuflată ce se manifesta în vis.
Ei, deci așa... Frica nu e moartă, frica se transformă...
Singura metodă care a dat roade (nu 100%, că nu le conștientizam pe toate) a fost să accept frica. E a mea, e parte din mine, eu am creat-o. Nu are rost să o neg. Are, a avut un rost, un rol, un motiv pentru care a apărut. Deci n-am încotro decât să o accept, să o îmbrățișez, să îmi permit să o simt până în suflet, oricât de copleșitoare sau neagră ar fi. Să fac pace cu ea, ca s-o înțeleg cu adevărat, dincolo de rațiune.
Sigur, cum am zis, pe unele le-am identificat și am reușit asta. Dar mereu mai descopăr încă una, bine ascunsă, atât de bine încât habar n-aveam că este așa.
Cred că o să am de furcă cu ele - și cu mine, implicit - atâta vreme cât sunt vie. Dar na, așa e viața, mereu schimbătoare, ca o ființă vie, se transformă mereu. Și schimbându-se, dezgroapă chestii, interacționează cu alte schimbări și de aici noi efecte, conflicte, care duc iar la noi modificări și rezultate, la infinit...
Doar să fiu conștientă de asta. Și să nu jump to conclusions... Pentru că mintea noastră asta s-a antrenat să facă, să scoată concluzii din piatră seacă (din puține date, neclare etc).
Comentarii