micutze aberatzii

 Abia de curând, ieri, de fapt, am conștientizat cât de divizată sunt. Una e Liuba cea blândă, care vrea ca totul să fie bine pentru toată lumea, Liuba care înțelege și ascultă pe toată lumea, ajută pe oricine, nu judecă. Care, pe vremuri, se dădea peste cap să-i ajute pe toți, să facă în așa fel încât toți să fie mulțumiți, doar că... uita de ea. De unde le dădea importanță tuturor, nu-i mai rămânea nimic pentru ea însăși. Și în neștiința ei, i se părea firesc ca ceilalți să îi răspundă în același fel. Doar că nu se întâmpla așa, drept care suferea, se simțea rănită, se revolta. Ea se aștepta ca alții să-i dea ce nu-și putea da ea. Atenție, iubire, grijă. Din interacțiunea cu lumea a acestei Liube a apărut revolta. Nevoia de a se apără de nedreptatea (așa o vedea ea) lumii. Și a apărut armura, cealaltă Liuba. Rebelă, nespusă, dură în exprimări, de o luciditate tăioasă, care judeca pur și dur pe oricine. Care te repede de nu te vezi, te ia tare și-și trântește adevărul (cum îl perc...

 De când m-a pocnit cheful să fac primul curs de ghid - aproape trei ani deja? - n-am prea știut încotro mă duce drumul. Am făcut pași mici, unul după altul, fără să știu exact unde mă duc. Să fiu ghid la o agenție, da' să nu devină un alt job, adică cu datorii și obligații și cu "trebuie". De fapt, poate era așa un vag wishful thinking că poate așa, dar drept să zic nu mă prea vedeam în rolul ăsta. Nu mă vedeam mare ghid guraliv și simpatic care trăncănește verzi și uscate și plimbă turiștii de colo colo și-i amețește de cap. Nu mă vedeam trăind din bacșișurile turiștilor străini și nici făcând scheme financiare semilegale în cadrul sejururilor ca să-mi scot niște bani în plus. Nici nu mai știu cum de mi-a venit ideea să-mi implic colegii în treaba asta, cum de-am avut curaj. Prima chestie a fost un mic tur prin zona Armenească - Foișorul de foc - Moșilor. Aici am făcut exces de informații tehnice, ani, nume, și cum nu le țineam minte, le-am printate. Am cam citit de pe ...

 Ieri seară la 6 fix am închis calculatorul și-am zis ok, let's do this. Prognoza zicea că o să vină mare vânt mare din nord, dar pe moment era liniște. Deci un fel de acu-i acu, după ce ba de munci ba de dentist nu apucasem să mai alerg săptămână asta. Zis și făcut. Echipat în 10 minute, cu mici ezitări la echipament, am ales varianta cu mânecă scurtă și foița de vânt portocalie. Am pornit cam cu îndoieli, parcă nu eram în cea mai bună formă, ziceam că o să alerg scurt, pe străduțele de la Cașin. Pe parcurs zic, bă, dar vreau să văd măcar un pic lacul, așa că am lungit alergarea mai departe spre Herăstrău. De la Cașin la Herăstrău începuse să-mi bată vântul din față. De fapt și pe aleea centrală, până să cobor spre lac. Prin parc pustiu, un nene care alerga tocmai ieșea din parc, altul m-a depășit când am pornit să cobor spre lac. Ezitam, pe un' s-o iau, spre berăria H sau spre Pescăruș? Spre Pescăruș, ca pe urmă s-o iau pe bulevard în sus, o buclă ocolitoare înainte de a reve...

Pe firul unui vis m-am dus, ca un păianjen, să înțeleg unele situații care mă fac să mă simt neplăcut din cele mai vechi timpuri, și răscoleau în mine niște sentimente foarte brusc și foarte distructiv. Visul mi-a amintit de o situație din ultimii ani - îmi plăcea cineva, aveam o chestie afectivă, aparent măcar un pic reciprocă, nu voiam nici să mă gândesc la mai mult, că nu era singur, apoi altcineva, care nici ea nu era singură și care din vorbe spunea că nici nu-l prea plăcea de fapt, s-a făcut plăcută și ceva s-a întâmplat. Brusc el era peste tot unde era ea, îi făcea mereu pe plac, gesturi mici dar care denotau grijă specială... Ea le accepta, dar fără vreun tam-tam. Apoi părea că și ea începuse să-i caute prezența, parcă se înfiripat ceva, ceva ce era și nu era. Oricum, de cum apăruse ea, atenția lui și acea armonie, ce-o fi fost, n-a mai fost la fel, s-a sucit. A devenit ceva complicat. (între timp povestea lor, deși avea șanse să devină oficială pare să se fi terminat, dar asta...

Mă gândeam la un moment dat să scriu povestea vieții acestui bunic al meu destul de aventuros, care a trăit din plin de toate. A venit și clipa asta. S-a născut într-un sat sărac din Moldova, iar cel mai apropiată localitate mai mare era Târgu Bujor. Au fost 12 sau 13 copii, cum era pe vremea aceea. Câțiva au murit de mici, n-am reținut câți au ajuns adulți, dar tor erau 7-8, pe-acolo. Cred că era aproape de un râu mare satul, că avea multe povești cu scăldatul în râu, cu înecați, fel de fel. Când s-a făcut mai mare, a fost dat ucenic la un cizmar mai la oraș. (Galați?) Și se pare că i-a plăcut, a deprins meserie și devenise bun, conștiincios fiind. Doar că adolescent fiind și vremurile grele, la oraș a dat de clasa muncitoare și de activitatea subversivă comunistă. Desigur că, băiat sărac și care a dus mereu o viață grea, a fost fascinat de teoria generoasă a comunismului. De ce să nu aibă toată lumea cele necesare? De ce să nu fie egalitate? S-a alăturat mișcării ilegalitate, tipărea...

 Azi m-am trezit că nu rezonez deloc cu unele lucruri. Și că unele chestii parcă mă deranjează, iar la altele chiar m-am trezit că reacționez într-un fel care m-a surprins. E interesant și complicat să încerci să te înțelegi, mai ales când pare că faci lucruri iraționale. Și totuși... De fapt îmi ofer indicii într-un lung quest unde eu îmi ofer indicii foarte complicate, eu îmi dau provocări, eu le ghicesc, eu le asamblez într-un puzzle, eu le interpretez, pe urmă le răstorn în oglindă, după care râd de mă prăpădesc când mai înțeleg câte o chestiuță.  Nu mai rezonez cu unele lucruri. Cu văile plângerii, cu lamentările inutile. La o adică, fiecare poate alege dacă face unele lucruri sau nu. Nu suntem în situația în care ne pune cineva pistolul la tâmplă. Putem accepta, putem refuza, putem alege soluții intermediare.  Unele nostalgii se dovedesc a fi doar nostalgii, imaginație pură, un trecut dus și demult mort. Era nevoie doar să accept realitatea. Nu există oameni mai imp...

 Ei, care-i leacul pentru frici? Să se întâmple exact ce ți-era frică să nu pățești. S-o faci lată din prima, s-o dai de gard ca lumea. După care, dacă nu te-apucă pandaliile, găsești o soluție ca să continui ce ai de făcut și mergi mai departe. Iar dacă reușești să faci și haz de necaz și apoi să te te simți bine cu partea care iese bine... Se cheamă că ai scăpat de frică și că ai mai învățat niște lecții.