Treceți la conținutul principal

Căldură mare, monșer. La Veliko Târnovo

După lupte seculare care au durat muuult, mai mult de o lună, cu o anulare totală pe 8-9 mai, în fine am ajuns cu munțomanii pastelați la Veliko. Oricum, deja nu mai aveam nicio speranță că o să se întâmple, mă așteptam mai degrabă să intervină iar cine știe ce și să se anuleze încă o dată (și chiar mă gândeam, când a renunțat încă o dată Ralu, că o să pice tot), dar, spre surpriza mea, lucrurile s-au aranjat în așa fel încât am ajuns la Veliko. Și a fost amuzant că, vorbind cu Dana Blyth (aici e potrivire de coincidențe care s-a lăsat cu angajarea lui frate-său la Pastel) au ajuns să vină și ei cu noi la Veliko. Și dacă cumva se anula excursia lui Flori, pe motiv de vreme, ar fi venit și ea.

Deci, revenind, până la urmă s-a făcut 8 iunie, ne-am întâlnit toți în benzinăria OMV de la Eroii Revoluției și am pornit spre Bulgaria. Era deja cald - ora 8:30.

Drumul, drum, cald, am trecut de graniță unde ne-am și regrupat, că Silviu uitase să își activeze roamingul așa că a trecut primul Cristi. Cristi a reușit să rateze întrarea spre Nicopolis ad Istrum pe care el ținuse morțiș să îl vedem, așa că am mers direct la Veliko.
Cazarea, la Rooster Hostel, foarte drăguță, hotelul chiar are un farmec al lui, de clădire veche dar amenajată confortabil și plăcută ochiului. Am descoperit că aveam loc excesiv, dar na, pe booking nu reieșea câte locuri sunt în camera de 4 (mai era un separeu cu un pat dublu în plus față de cele 4 paturi single).
Apoi am ieșit să ne hidratăm cu bere și să halim. Am bericit la o terasă apoi ne-am mutat la Shtaslivetsa să mâncăm. Aici pe meniul în engleză nu erau trecute felurile tradiționale, dar am întrebat de supa tarator și kavarma și aveau, desigur.





După mâncare am pornit super leneș spre cetate, să o vizităm. Se făcuse 18:30 și nu se mai vindeau bilete, ultima întrare era la ora 18. Așa că ce altceva să facem, ne-am plimbat prin Veliko, până la muzeul de istorie și statuia Asăneștilor - țepușa și cei patru călăreți. În drum spre, pe străduțele de piatră printre casele vechi - puzderie de pisici deloc fricoase.



Apoi, reveniți în oraș prin partea modernă spre centrul vechi, am mers din local în local. Ce mai încolo-încoace, sâmbătă a fost o zi de colindat prin cârciumi. S-a încheiat cu un pic de show de lumină la cetate și o lungă pălăvrăgeală în fața hotelului, cam bârfitoare, până spre ora 12. O vreme am stat ca boierul în hamac, bând o bere radler, privind cerul întunecat brusc luminat pe margini de fulgere îndepărtate. Mai și picura slab, ca o bură. Noaptea, până să adorm, am auzit tunetele tot mai apropiate și apoi că a început să plouă cu picături mari.



Duminică ne-am trezit care când a putut. Lumina mă semitrezise de ceva vreme dar mai moțăiam. Dar când au început să zdrăngăne clopotele am zis gata, atât! Am ieșit tiptil și m-am apucat să mișun prin bucătărioară. Mai era acolo o asiatică simpatică care își pregătea micul dejun. Am făcut ceai și am ieșit la măsuța din minicurte. A apărut și Dana, care voia cafea. Era un expresor manual, nu știam să îl folosesc dar am zis na, ia să încerc, amintindu-mi cam ce făceau diverși barista. M-am chinuit un pic dar am reușit. Și apoi am răspândit această cunoștință. Doar la dozajul cafelei am dat-o în bară.
Am făcut chech-out-ul apoi ne-am dus să căutăm o cafea ca lumea. La cafeneaua turcească unde se făcea cafea la nisip. A fost amuzant cum stăteam noi la măsuțe pe miniscăunele bând cafea.



Apoi în fine am pornit să vizităm cetatea. Era iar cald din cale afară, așa că Alina și Dana au rămas în oraș, la umbră, iar restul ne-am avântat spre cetate. Am vizitat și ce eu una mai văzusem, dar și restul cetății - adică o grămadă- ceea ce nu mai apucasem să vizitez în niciuna dintre excursiile precedente. Foarte mișto, după gustul meu.
Ne-am cam copt sub soarele intens, dar a meritat. M-am bucurat că unii au apreciat pictura nonconformistă a catedralei din vârful cetății.










Ei, și după asta ne-am reunit cu restul și am mâncat de prânz înainte de a pleca spre București. Malkia Inter, o cârciumioară recomandată de la cazare, decorată de tatăl proprietarei.




Și așa a trecut timpul în zbor, nici nu știu când s-a și terminat. Ne mai trebuiau niște zile ca să vizităm ce propusesem eu și Cristi, dar na, poate la o re-excursie, cu mai mulți dintre cei ce nu au putut veni de data asta.

Cum am simțit eu excursia asta... Cumva vag lălăită, dar nu deranjant, leneveală de la căldură, multe detalii, Veliko pornit slooowly să se renoveze/modernizeze, toropeală și un pic dar foarte pic feeling de ouț of place.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

O zi plină

Sună mobilul deșteptarea. Ochii mi se dezlipesc cu greu, aș mai dormi încă câteva ore... Sar din pat, gata, repede-repede, că azi sunt multe în program, n-am idee cum să o scot la capăt. Afară iar frig - și ce frig! - când respir îmi vine să tușesc de rece ce e aerul. Precipitare câtre troleibuz, l-am ratat, da' mai bine întârzii decât să cad pe gheață. Aștept, vine altul, arhiplin, ei, asta e, azi nu citesc finalul cărții. Traseul obișnuit, troleibuz-tramvai-troleibuz, iar pe drumeagul printre nămeți înghețați și mațini în mers pe ulița îngustă mă gândeam că, la cum țopăiam pe-acolo eram ca o păpușă stricată, care dă din mâini și picioare aiurea, gata-gata să cadă. Am ajuns, ia să văd cum e cafeaua asta grecească luată aseară din megaimage, mda, cam nașpa, are aroma aia care mie nu-mi place, parcă arsă, în fine, lasă că merge. Muncă, modificări peste modificări, agitație, la ora 1 gata, hai la evenimentul cu copiii. La o școală din Crângași, în sala de sport, copilașii de la cent...

aberatii - iluzia unei insule

"iluzia unei insule". Am reascultat de curand cantecul asta al lui Vali Sterian... E sinistru, macabru, cum vrei sa-i spui, dar imi place... mult... nu stiu de ce... "http://www.radio3net.ro/artisti.php?str=iluzia+unei+insule&mode=piesa&cx=search#p_player116" ... "... Nu-ti face probleme, e mijlocul verii/ E mijlocul iernii, ciudata poveste / Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii / Trasura ca moarta parandu-ti ca este... / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600 / Zadarnic te sperii ca ninge mereu / Ca strajile drumului fumega mute / E numai iluzie, dincolo-s eu / Te-astept cu faclii 4600..." Cam ciudat pentru o optimista (dar oare chiar sunt o optimista? hmmm... mai degraba realista...) sa guste cantece/poezii asa de triste.. Si totusi, tare-mi place... Dar cred ca daca as fi citit inainte poezia, fara sa ascult inainte cantecul, nu mi-ar fi placut... Dar ce ar fi binele fara rau, bucuria fara tristete, optimismul fara pesimism,...