micutze aberatzii

După un drum solicitant bocancii mă strângeau, la masă n-am avut baftă să prind ciorbă așa că, la imboldul lui Nico care voia pe malul lacului, ne-am dus pe buza lacului Bolboci. Eu visam să-mi bag picioarele în el de lac. Nu era mare loc unde să te bagi în apă, a trebuit să cobor un pic abrupțel, dar am găsit o piatră pe care să mă așez. Apa era rece dar nu chiar gheață de să simți că ți se taie picioarele. Soarele se ascunsese în norii de furtună ce veneau spre Moroieni. După baia asta la picioare m-am trântit în iarba verde și zdravănă. Aici, la nivelul solului era mai cald, căldura zilei era acumulată în pământ și plante, mirosea a verdeață și a ploaie îndepărtată și a tunet. Prin spatele ochilor larg închiși plutea un petic de albastru ciel, un pastel de albastru ultramarin foarte diluat. Și o bucățică de oranj, în celălalt colț. Foarte vii. De unde până unde? Picături răzlețe din norii ce treceau. Mai mici, mai mari, rare. Relaxare. A fost o excursie frumoasă. A trebuit...

Ploaie torențială cu soare plin. Asta mi se pare metafora și personificarea zilei de azi. Amalgam de chestii opuse, diferite, alăturare neașteptată. Nerăbdare și calm, soare și ploaie, superficialitate și profunzime, revoltă și acceptare, idei și antiidei.

Weekendul de Rusalii. Habar n-am de sunt Rusaliile astea și de ce or fi așa importante de am avut o zi liberă, dar ca orice zi liberă moka, e de bine, clar. Cu excepția duminicii, când m-am trezit târziu și am fost cam plantă, fără chef și energie și cu o stare de cacao, În restul zilelor am bătut recordul la mers și agitat și făcut și dres. Sâmbătă, ziua maică-mi. M-am trezit relativ devreme, în ideea să apucăm să ne plimbăm prin parc cât de cât pe răcoare. Ea câr că mâr, că nu se simte așa bine, că să n-o grăbesc, da' mare disperare că n-avem ce mânca (ți-ai găsit!), mă enervez și mă duc la piață (am inaugurat Piața Mureș recent redeschisă, unde știam că e pustiu încă, trei tarabe, da' am găsit strictul necesar) și revin, mai calmă. Ieșim târziu, pe la 12, adică taman când începea căldura să fie mai mișto, dar na. Ajungem în Herăstrău, ne învârtim, mai stăm ici și colo pe băncuțe, apoi mergem cu metroul în Carrefour. Asta ca să-și aleagă cadoul de ziua ei, că nu mă mai b...

Nevoia de siguranță. Care se transpune în nevoia de posesie, de acumulare, de a avea. Persoane, obiecte, proprietăți, le adunăm, le stivium, ca să ne asigurăm un sentiment de siguranță, că ne-am protejat împotriva neprevăzutului, că de acum putem să ne liniștim, acum suntem bine. Păcat că ne mințim singuri, de fapt. Nimic nu e forever, nimic nu e sigur, totul se schimbă, mai repede sau mai imperceptibil. Doar schimbarea și neprevăzutului sunt sigure. Și când te gândești că din nevoia asta de siguranță ne chinuim toată viața să "avem" chestii - o casă "a mea", o mașină, un statut, o poziție, pe cineva drag alături, o viață "sigură", multe lucruri diverse, lejeritatea de a călători, de a avea vacanțe, de a te bucura de diverse distracții... Orice pentru autoiluzia a ceva sigur, pentru iluzia că avem control asupra vieții noastre. Atât de înrădăcinată în mentalul colectiv încât nu punem niciodată la îndoială adevărul sfintei posesii. Așa că dacă nu avem o c...

Alergări prin aer de tei. Somn de tei. Vise de tei. E o perioadă caldă, cu ploi frecvente, iar teii înfloriți te amețesc cu parfumul lor. E ca o vrajă. Am dormit câteva zile cu geamul deschis iar teii de pe marginea străzii s-au întrecut în parfum pe ei înșiși, așa că am avut somn parfumat. Căldură mare a venit pe aripi de cicade. Țârâitul lor specific și sonor face aerul să fiarbă în Herăstrău.

După lupte seculare care au durat muuult, mai mult de o lună, cu o anulare totală pe 8-9 mai, în fine am ajuns cu munțomanii pastelați la Veliko. Oricum, deja nu mai aveam nicio speranță că o să se întâmple, mă așteptam mai degrabă să intervină iar cine știe ce și să se anuleze încă o dată (și chiar mă gândeam, când a renunțat încă o dată Ralu, că o să pice tot), dar, spre surpriza mea, lucrurile s-au aranjat în așa fel încât am ajuns la Veliko. Și a fost amuzant că, vorbind cu Dana Blyth (aici e potrivire de coincidențe care s-a lăsat cu angajarea lui frate-său la Pastel) au ajuns să vină și ei cu noi la Veliko. Și dacă cumva se anula excursia lui Flori, pe motiv de vreme, ar fi venit și ea. Deci, revenind, până la urmă s-a făcut 8 iunie, ne-am întâlnit toți în benzinăria OMV de la Eroii Revoluției și am pornit spre Bulgaria. Era deja cald - ora 8:30. Drumul, drum, cald, am trecut de graniță unde ne-am și regrupat, că Silviu uitase să își activeze roamingul așa că a trecut primul ...