E un oraș ce îmi amintește de un București de acum 10-15 ani. Dar parcă mai curat decât era Bucureștiul atunci. Tot un oraș 90% comunist, dar cu destule clădiri vechi frumoase. Hoteluri comuniste pustii, în ciuda măreției arhitectonice.
Noi am sta într-un hotel mai puțin falnic, cu un iz postbelic - hotel Chișinău. Zona de intratre, holul, scara monumentală acaparată de plante verzi din abundență dădeau un aspect plăcut. Dincolo de asta, culoarele spre camere imi aduceau aminte cumva de holurile de la Casa Scânteii. Cumva mai drăguț decât la bloc, mai a instituție. Camere care chiar te trimiteau cu gândul la apartamentul bunicii dintr-un bloc comunist (mă rog, ca atmosferă, nu ca detalii). Vechi, dar curat.
Am ieșit la plimbare pe întuneric deja. Am mers cu grupul până la micul arc de triumf de vis-a-vis de clădirea guvernului (sau parlamentului?) cred. Aici ne-am împărțit care încotro. Marea majoritate au mers la Andy's Pizza, eu, cum nu știam ce e cu ăsta și crezând că e doar pizzerie am decis să merg mai departe și să caut La Plăcinte, că văzusem că exista, din autocar, la venire.
Burnița mărunt, era umezeală dar nu foarte frig. Am mers destul pe jos în noaptea aceea. De la Hotel Chișinău la Parcul Catedralei, unde era Arcul de Triumf, apoi de acolo mai departe, tot pe bulevardul Ștefan cel mare și sfânt până La Plăcinte.
În prima parte erau destui oameni pe stradă, de la parc spre plăcinte deja se mai împuținaseră, iar la întoarcere era pseudo-pustiu, câte unu-doi omuleși rătăciți ici și colo.
Zonele cu magazine erau strălucitoare șii vii dar alternau cu zone întunecate ale unor instituții parcă părăsite - unele minestere și chiar președinția, din cauză că aveau gard și probabil oarece copăcime ce le ascundea și mi-au creat impresia de părăsire așa, pe noapte.
Șoseaua largă, bine luminată, la întoarcere am văzut o mică gașcă de câini vagabonzi ce traversau strada.
Am ajuns și La Plăcinte - am târât-o și pe biata Floricica după mine - doar că... mai era puțin până la închidere și nu mai serveau orice, doar chestii simple, care se pregăteau repede. Am luat câte o salată candă - care conținea și pui suficient de mult, așa că ne-am astâmpărat foamea. Evident am aflat a doua zi de la ceilalți că Andy's Pizza era deschis și mai târziu, și aveau și alte feluri de mâncare nu doar pizza. Trecând peste asta, La Plăcinte era frumos, mâncarea chiar a fost foarte bună, și până la urmă bine că se închidea la 10, că așa vrând-nevrând am ajuns și noi înapoi la hotel la o oră rezonabilă.
Drumul de întoarcere a fost pe cealaltă parte a bulevardului, căscând gura la clădirile vechi, iar bura se rărise... oamenii se împuținaseră și ei. Dar era plăcut să te plimbi prin oraș. Dus-întors am făcut cam 6 km, văd acum privind pe Google Maps. Și evident acum am descoperit că erau X restaurante și baruri mult mai aproape, inclusiv alt sediu La plăcinte, că era și o Vatra neamului etc. Ei, poate next time. Pentru o posibilă altă viitoare excursie prin Chișinău, mi-aș propune să merg mai mult pe străduțele lăturalnice, căutând cafenele și baruri prin zonele mai vechi. Dar asta e, când nu faci research-ul de la hotel, unde ai wi-fi, când te trezești pe stradă mergi la nimereală, mai întrebi pe unul-altul și faci ce poți.
Excursia la Cricova a fost minunată. Mi-a plăcut mult de tot. A contribuit și ghida noastră, dar nu numai. Mersul cu trenuletul cu viteză prin tunelurile Cricovei, cu opririle în punchte-cheie, diversitatea, informațiile, filmulețul documentar, paharul de șampanie, rătăcirea prin galeriile de depozitare a vinurilor pentru clienți, zona de muzeu, zona cu sălile de degustare, toate au fost fascinante. Iar în camera de unde îți puteai cumpăra suveniruri... nu știai la ce să te uiți mai întâi, ce să îți iei... Eu nu mi-am luat nimic, că aveam oricum o sticlă de șampanie și un vin roșu incluse în prețul turului, iar trecerea graniței cu mai mult de atât nu era ok. Nu reușesc să exprim în cuvinte impresiile de acolo, însă recomand călduros oricui să viziteze cramele Cricova, adică acel orășel subteran în care, la un moment dat, cosmonautul Iuri Gagarin s-a rătăcit în timpul unei vizite oficiale, și a fost găsit abia a doua zi.
Al treilea moment interesant a fost vizita la Orheiul vechi. E impresionant în primul rând geografic, ca așezare, pe spațiul creat de râul Răut, care taie roca calcaroasă și crează o luncă și mai multe promontorii stâncoase pe care se găsesc diverse vestigii. Noi am vizitat doar schitul, mănăstirea Orheiul vechi, coborând apoi în satul Butuceni, dar observ pe hartă că, în funcție de timpul disponibil poți vizita foarte multe obiective diferite.
Satul Butuceni e frumos, iar casele au arhitectură și trăsături aparte față de tot ce am mai văzut până acum. Aproape fiecare casă e frumoasă în felul ei, e rustică, e autentică... Sunt multe pensiuni și restaurante aici, toate foarte frumoase și cu mâncare bună. Noi am atacat plăcintele locale, fiecare cu rețeta diferită în funcție de locul de unde o luai.
Noi am sta într-un hotel mai puțin falnic, cu un iz postbelic - hotel Chișinău. Zona de intratre, holul, scara monumentală acaparată de plante verzi din abundență dădeau un aspect plăcut. Dincolo de asta, culoarele spre camere imi aduceau aminte cumva de holurile de la Casa Scânteii. Cumva mai drăguț decât la bloc, mai a instituție. Camere care chiar te trimiteau cu gândul la apartamentul bunicii dintr-un bloc comunist (mă rog, ca atmosferă, nu ca detalii). Vechi, dar curat.
Am ieșit la plimbare pe întuneric deja. Am mers cu grupul până la micul arc de triumf de vis-a-vis de clădirea guvernului (sau parlamentului?) cred. Aici ne-am împărțit care încotro. Marea majoritate au mers la Andy's Pizza, eu, cum nu știam ce e cu ăsta și crezând că e doar pizzerie am decis să merg mai departe și să caut La Plăcinte, că văzusem că exista, din autocar, la venire.
În prima parte erau destui oameni pe stradă, de la parc spre plăcinte deja se mai împuținaseră, iar la întoarcere era pseudo-pustiu, câte unu-doi omuleși rătăciți ici și colo.
Zonele cu magazine erau strălucitoare șii vii dar alternau cu zone întunecate ale unor instituții parcă părăsite - unele minestere și chiar președinția, din cauză că aveau gard și probabil oarece copăcime ce le ascundea și mi-au creat impresia de părăsire așa, pe noapte.
Șoseaua largă, bine luminată, la întoarcere am văzut o mică gașcă de câini vagabonzi ce traversau strada.
Am ajuns și La Plăcinte - am târât-o și pe biata Floricica după mine - doar că... mai era puțin până la închidere și nu mai serveau orice, doar chestii simple, care se pregăteau repede. Am luat câte o salată candă - care conținea și pui suficient de mult, așa că ne-am astâmpărat foamea. Evident am aflat a doua zi de la ceilalți că Andy's Pizza era deschis și mai târziu, și aveau și alte feluri de mâncare nu doar pizza. Trecând peste asta, La Plăcinte era frumos, mâncarea chiar a fost foarte bună, și până la urmă bine că se închidea la 10, că așa vrând-nevrând am ajuns și noi înapoi la hotel la o oră rezonabilă.
Drumul de întoarcere a fost pe cealaltă parte a bulevardului, căscând gura la clădirile vechi, iar bura se rărise... oamenii se împuținaseră și ei. Dar era plăcut să te plimbi prin oraș. Dus-întors am făcut cam 6 km, văd acum privind pe Google Maps. Și evident acum am descoperit că erau X restaurante și baruri mult mai aproape, inclusiv alt sediu La plăcinte, că era și o Vatra neamului etc. Ei, poate next time. Pentru o posibilă altă viitoare excursie prin Chișinău, mi-aș propune să merg mai mult pe străduțele lăturalnice, căutând cafenele și baruri prin zonele mai vechi. Dar asta e, când nu faci research-ul de la hotel, unde ai wi-fi, când te trezești pe stradă mergi la nimereală, mai întrebi pe unul-altul și faci ce poți.
Excursia la Cricova a fost minunată. Mi-a plăcut mult de tot. A contribuit și ghida noastră, dar nu numai. Mersul cu trenuletul cu viteză prin tunelurile Cricovei, cu opririle în punchte-cheie, diversitatea, informațiile, filmulețul documentar, paharul de șampanie, rătăcirea prin galeriile de depozitare a vinurilor pentru clienți, zona de muzeu, zona cu sălile de degustare, toate au fost fascinante. Iar în camera de unde îți puteai cumpăra suveniruri... nu știai la ce să te uiți mai întâi, ce să îți iei... Eu nu mi-am luat nimic, că aveam oricum o sticlă de șampanie și un vin roșu incluse în prețul turului, iar trecerea graniței cu mai mult de atât nu era ok. Nu reușesc să exprim în cuvinte impresiile de acolo, însă recomand călduros oricui să viziteze cramele Cricova, adică acel orășel subteran în care, la un moment dat, cosmonautul Iuri Gagarin s-a rătăcit în timpul unei vizite oficiale, și a fost găsit abia a doua zi.
Al treilea moment interesant a fost vizita la Orheiul vechi. E impresionant în primul rând geografic, ca așezare, pe spațiul creat de râul Răut, care taie roca calcaroasă și crează o luncă și mai multe promontorii stâncoase pe care se găsesc diverse vestigii. Noi am vizitat doar schitul, mănăstirea Orheiul vechi, coborând apoi în satul Butuceni, dar observ pe hartă că, în funcție de timpul disponibil poți vizita foarte multe obiective diferite.
Satul Butuceni e frumos, iar casele au arhitectură și trăsături aparte față de tot ce am mai văzut până acum. Aproape fiecare casă e frumoasă în felul ei, e rustică, e autentică... Sunt multe pensiuni și restaurante aici, toate foarte frumoase și cu mâncare bună. Noi am atacat plăcintele locale, fiecare cu rețeta diferită în funcție de locul de unde o luai.
Comentarii