BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 17 august 2017

Sighișorene - Concediu 2017 ep.1




Cocoțați pe un deal vecin cu cel cu biserica din deal și cetatea, în curtea pensiunii La Grecu, ne-am instalat corturile colorate pe sub meri, peri, nuci, prin iarba mare. O curte verde, plină de viață. O familie de cocoși toți același model și care se plimbau de colo colo în grup. Doi căței de talie mică foarte haioși, dar cu temperamente diferite, s-au înființat și ne-au tot dat târcoale. 
Turtiți de căldură și de zăpușeală și de sete ne-am făcut curaj și am plecat spre cetate. Drumul cel mai scurt era superb, pe curba de nivel a unui deal, printre curți și grădini superbe, coborând apoi pe oarece trepte spre cetate. Între timp pe cerul albastru dogoritor sosiseră de te miri unde niște nori cam amenințători, ce se jucau de-a leapșa.
Am intrat în cetate urcând pe o străduță îngustă, ce mergea oblic către poarta cu turnul cu ceas.



Am admirat turnul, Sighișoara văzută de sus, apoi ne-am preumblat pe străduțe în căutarea unui loc unde să halim și să bem o bere.

Am găsit Casa Cositorarului, unde am fi stat dar nu aveam loc toți grupat, apoi ne-am întors în Piața centrală, unde întâi am găsit loc (greșit!) la o terasă ce s-a dovedit a fi a unei cofetării sau cafenele, deci wrooong, nu bere nu mâncare. Ne mutăm mai încolo, la Taverna Românească, ne înghesuim toți 10 la 2 mese lipite cu aprobarea personalului. Ne comandăm bunătățuri, ciorbe de fasole, gulașur, beri fără număr. 


Sătui și rehidratați, decidem să urcăm pe scara acoperită până la biserică, să ne plimbăm pe sus prin cimitir ca să ne accelerăm digestia. Am urcat pe scara acoperită, Scara școlarilor.



Se lăsa și înserarea, accelerată de norii ce tropăiau pe cer. Ne-am plimbat prin liniștitul cimitir al bisericii din deal, unde odihnesc strămoșii locuitorilor actuali. Nume cu sonorități germanice și maghiare și ani vechi, epoci demult apuse, ornamentații diverse, în funcție de epocă și rang. Coborâm pe strada Scării și ieșim exact unde trebuie - la intrarea în scara acoperită. De aici fix înainte și revenim la casa Cositorarului, unde ne împrăștiem la mese (din nou nu aveam loc laolaltă) ca să testăm lăudatul ștrudel cu înghețată și dulceață. Norii se tot îngrămădeau pe cer și veneau unii după alții, iar pe când eram pe cale să termin ștrudelul a început să tune și să mai și picure puțin. Cum alții mai aveau de consumat una alta, nu ne-am grăbit să plecăm. Locația și decorul sunt superbe, iar  terasa și designul saloanelor din casă te uimesc prin frumusețe și aerul șic. Dar ștrudelul a fost o dezamăgire, iar băuturile calde.



Am plecat în cele din urmă pe întuneric, pe sub tunetele ce se întețeau, amenințați de spectrul ploii. După ce-am ieșit din cetate și apoi din supermarketul de unde ne-am luat provizii pentru dimineață, am nimerit sub voalul ploii. A fost întâi o rafală destul de vioaie, apoi s-a rărit iar picăturile s-au micșorat până la dimensiunea de apă pulverizată. Am pornit-o către pensiune, pe străduțele ude, iar la nivelul treptelor, pe întuneric, am început să invocăm tovărășia Mariei Borgia (unul din numele din cimitir) care, ziceam noi, ne însoțește și e de treabă, și ne ferește de rele. Era ceva lumină din loc în loc și urcușul către pensiune a fost chiar foarte plăcut.
Noaptea era adâncă, iar prin curtea unde aveam corturile, în urma ploii ieșiseră la plimbare zeci de limacși. Mulți au căzut răpuși în întuneric sub tălpile noastre în drumul dintre corturi, foișor și budă. În memoria lor am băut câte ceva, care un vin, care o bere, care un cidru.


0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails