Acum două weekenduri trebuia să merg cu gașca noastră la Muntele Roșu - Silva. Planurile erau făcute, ne împărțiserăm și pe mașini când viroza ce mă pândea din weekendul anterior, cel din Cinque Terre, m-a lovit în plin. Tuse nasoală, muci fosforescenți și o stare generală nasoală. Am anunțat că nu mai ajung, mai ales că se anunța și vreme cu vijelie și frig. Simțeam și o oboseală groaznică, aș fi zăcut juma de zi. Ceea ce am și făcut de altfel sâmbătă. Doar că după aceea am socotit eu că nu mai am când și în ce fel să fac să ajung până la ziua lui Mitzi la cei ce se lăudaserăm că îmi pot grava pe brățare-cadou mesajul de la Maria. Nu îmi funcționa prea grozav mintea, așa că nu m-a dus capul să mă uit exact ce mă duce acolo decât abia când eram deja în 300. Evident exista varianta mult mai scurtă cu 105 la casa presei și de acolo 2 sau 3 posibile autobuze care m-ar fi lăsat chiar în față la Feeria. Așa că am mers la Romană, acolo am așteptat 131. cred că am făcut vreo 20 de minute în plus așa sau poate chiar 30... cine știe. În fine, am ajuns, a fost ok, doar că m-am trezit că oamenii ăia când au văzut pe bune brățara mi-au zis că nu o pot grava... dar văd că am deraiat și am ajuns să zic altceva decât ce îmi propusesem.
Deci să revenim la Muntele Roșu. Claudia m-a surprins acum vreo 2 săptămâni cu frumoasa inițiativă să ne organizăm pe cont propriu noi cei ce călătorim oricum cu fel de fel de gruputi organizate și să facem o drumeție dezorganizată în Ciucaș. Cu cazare la Muntele Roșu și traseu până la Cabana Ciucaș, apoi la Răscruce, vârful Gropșoarele și coborâre spre cabana Muntele Roșu, la cazare. Cum în cele din urmă am devenit mai amestecați decât se crezuse inițial ca nivel de pregătire, traseul a fost ajustat la fața locului.
Acum am avut o vreme superbă, soare puternic, zăpadă topită, cer albastru, ghiocei, viorele, brândușe. Am pornit din București mai devreme decât am fi vrut pentru că pe la Cheia era raliu și de la ora 10 se închidea șoseaua. Așadar am făcut ce am făcut și am ajuns cu toții înainte de 10. De fapt, la 10 am pornit în traseu. S-au discutat diverse variante, unii erau dornici de alt traseu decât Ciucaș, în cele din urmă am pornit cu toții pe varianta Cabana Ciucaș - vârful Ciucaș, iar cei dornici au mers apoi și către La Răscruce, (am înțeles că nu au ajuns pe Gropșoarele) de unde au coborât la cabană.
Grosul trupei a urcat nițel mai încet către cabana Ciucaș, astfel încât când noi ne luam de mâncat sau băut primii plecau deja spre vârf. Noi am plecat ceva mai târziu, în două valuri și ne-am reunit pe parcurs. Fetele care au urcat greu au rămas la cabană să se odihnească, relaxeze, să facă poze și apoi să se întoarcă la Muntele Roșu când doresc.
Noi cei mulți am atacat vârful Ciucaș pe varianta cunoscută, cea prin horn. A fost cea mai ușoară urcare, pentru că era zăpadă prietenoasă, fără gheață pe dedesubt... Pe la Babele la sfat ne-am întâlnit cu grupul Terra, care și ei făceau Ciucașul în aceeași zi. Noi urcam, ei coborau. Ne-am salutat cu cei cunoscuți, apoi am continuat.
Am ajuns pe vârf, aici bineînțeles că bătea vântul, am stat să facem poze, să admirăm peisajul, să ciugulim câte ceva. Ciucașul era extraordinar de fotogenic, cu stâncile ce se iveau printre peticele albe de zăpadă, cu cerul albastru și norișorii albi, lumini și umbre, un spectacol superb. Toată lumea a făcut poze superbe, dar chiar și așa, realitatea era și mai frumoasă.
Iar super tare a fost traseul de coborâre, prin Tigăile Mari. Frumos, pitoresc, nu foarte ușor dar cu priveliști superbe în lumina auriu-portocalie a soarelui ce se apropia de apus.
Ne-am întors la cabana Ciucaș, unde am halit ca să ne revenim după efort. Din nou, Grupul fruntaș a plecat când am sosit noi, în ideea să ajungă pe Gropșoarele.
După haleală am început coborâșul pe același traseu de la venire și am ajuns la cabană fix după ce soarele apusese.
A urmat o seară ce cântări la chitară și din gură, frumos, relaxant... un paghar de vin...
A doua zi ne-am răsfirat care încotro, unii au plecat spre Brașov, alții, cu mașina defectă, s-au tirat cu varianta salvatoare la București... Noi am zăbovit până după prânz la soare, la o bere, la o ciorbă, am gustat și bucatele de la cabana Silva...
În concluzie, ne-am întors acasă cu toții bronzați, sau mai bine zis ușor arși de soare.
Deci să revenim la Muntele Roșu. Claudia m-a surprins acum vreo 2 săptămâni cu frumoasa inițiativă să ne organizăm pe cont propriu noi cei ce călătorim oricum cu fel de fel de gruputi organizate și să facem o drumeție dezorganizată în Ciucaș. Cu cazare la Muntele Roșu și traseu până la Cabana Ciucaș, apoi la Răscruce, vârful Gropșoarele și coborâre spre cabana Muntele Roșu, la cazare. Cum în cele din urmă am devenit mai amestecați decât se crezuse inițial ca nivel de pregătire, traseul a fost ajustat la fața locului.
Acum am avut o vreme superbă, soare puternic, zăpadă topită, cer albastru, ghiocei, viorele, brândușe. Am pornit din București mai devreme decât am fi vrut pentru că pe la Cheia era raliu și de la ora 10 se închidea șoseaua. Așadar am făcut ce am făcut și am ajuns cu toții înainte de 10. De fapt, la 10 am pornit în traseu. S-au discutat diverse variante, unii erau dornici de alt traseu decât Ciucaș, în cele din urmă am pornit cu toții pe varianta Cabana Ciucaș - vârful Ciucaș, iar cei dornici au mers apoi și către La Răscruce, (am înțeles că nu au ajuns pe Gropșoarele) de unde au coborât la cabană.
Grosul trupei a urcat nițel mai încet către cabana Ciucaș, astfel încât când noi ne luam de mâncat sau băut primii plecau deja spre vârf. Noi am plecat ceva mai târziu, în două valuri și ne-am reunit pe parcurs. Fetele care au urcat greu au rămas la cabană să se odihnească, relaxeze, să facă poze și apoi să se întoarcă la Muntele Roșu când doresc.
Noi cei mulți am atacat vârful Ciucaș pe varianta cunoscută, cea prin horn. A fost cea mai ușoară urcare, pentru că era zăpadă prietenoasă, fără gheață pe dedesubt... Pe la Babele la sfat ne-am întâlnit cu grupul Terra, care și ei făceau Ciucașul în aceeași zi. Noi urcam, ei coborau. Ne-am salutat cu cei cunoscuți, apoi am continuat.
Iar super tare a fost traseul de coborâre, prin Tigăile Mari. Frumos, pitoresc, nu foarte ușor dar cu priveliști superbe în lumina auriu-portocalie a soarelui ce se apropia de apus.
Ne-am întors la cabana Ciucaș, unde am halit ca să ne revenim după efort. Din nou, Grupul fruntaș a plecat când am sosit noi, în ideea să ajungă pe Gropșoarele.
După haleală am început coborâșul pe același traseu de la venire și am ajuns la cabană fix după ce soarele apusese.
A doua zi ne-am răsfirat care încotro, unii au plecat spre Brașov, alții, cu mașina defectă, s-au tirat cu varianta salvatoare la București... Noi am zăbovit până după prânz la soare, la o bere, la o ciorbă, am gustat și bucatele de la cabana Silva...
În concluzie, ne-am întors acasă cu toții bronzați, sau mai bine zis ușor arși de soare.
Comentarii