Iar n-am apucat să scriu la cald, luni-marți... ei, a fost o plimbare strașnică! Mă gândeam eu că o să fie solicitant, că știam din vremea când fusei cu gașca proprie că e urcuș continuu până în șa... Ei, prin zăpadă e mai distractiv! Și mai greu, dar am avut baftă de soare și de căldură. Abia când am ajuns aproape de vârf am intrat la propriu cu capul în nori. Și norii ne-au cernut zăpadă, ne-au glazurat cu fulgi mititei. Și apoi ne-a luat un vânt tăios care ne-a făcut pauza de poze de pe vârful Păpușa foarte scurtă, că-ți degera instant mâna sau orice suprafață neîncotoșmănată.
Coborârea ne-a testat la greu genunchii, care la mine s-au dovedit de gumă de la jumătatea coborârii încolo. Zăpada a fost în general cam până peste genunchi, parțial prăfoasă, parțial înghețată... aia combinată mi-a dat de furcă.
Traseul ne-a luat mai mult decât pe indicatoare, dar a fost și lupta cu zăpada, și ritmul monomului - oameni cu condiție fizică destul de inegală. Oricum, pe vârf am ajuns destul de mulți dintre cei chitiți să urce până pe vârf. Practic, cred că am continuat urcarea cam două treimi din cele două autocare... și posibil ca tot vreo 2/3 din ăștia să fi ajuns până pe vârful înghețat.
La coborâre am căzut în fund de o grămadă de ori, pe porțiunile cu amestec de zăpadă pulbere și zăpadă înghețată.
Îmi amintesc, la urcare, când soarele a fost înghițit de norul ce sălășluia pe fruntea albă a Iezerului și pe măsură ce ne afundam și noi în nor, fulgi mici, delicați, mi se așezau pe mânecă, iar desenul lor miniatural perfect se contura perfect.
Și zonele însorite... au fost porțiuni unde mi-era atât de cald de am dat jos două straturi. Dar pe măsură ce urcam, devenea necesar să mai pun câte ceva la loc.
Comentarii