Sâmbătă (5 martie) am vizitat Sagrada Familia. Ne-am programat vizita la 10:15, ca să pornim cu dreptul în expediția noastră - planul era să vizităm Sagrada, apoi casele Gaudi, să mergem pe Rambla și să ieșim la plajă. Cu Sagrada făcuserăm cunoștință de vineri seara, când n-am avut răbdare și am vrut să o vedem în nocturnă. Era impresionantă și noaptea, dar ziua... ziua e vizibilă întru toate detaliile ei. Văzusem o gămadă de documentare, teleenciclopedii etc cu Sagrada. Dar evident, nimic nu se compară cu a fi tu, mic, în fața ei, cu gura căscată de neverosimului ei. Nu poți să nu te gândești CUM a gândit și închipuit, dar și realizat omul ăla, Gaudi, o asemenea chestie care nu e deloc „cum se face”.
Și la fiecare pas, la fiecare detaliu te minunezi. Da, e altceva, e impresionant, e o odă vie adusă divinității într-un mod absolut aparte. Orice catedrală e impresionantă, dar asta... mie personal, mi se pare cu un nivel sau două peste tot ce s-a făcut. Și vitraliile, aranjate cromatic, pe o fațadă în culori și nuanțe reci, pe cealaltă în nuanțe calde, cu atâtea și atâtea modalități ca lumina zilei să intre negreșit... coloanele-tulpini... și câte și mai câte. E interesantă și diferența stilistică dintre fațada realizată de însuși Gaudi și de cea realizată de cei ce-i continuă opera. Formele fluide ale naturii ale lui Gaudi au devenit cubiste în viziunea celorlalți. După ce-am urcat și în turnul corespunzător fațadei Patimilor am rămas însă un pic... nu foarte mulțumite. Sigur, contează și faptul că n-am luat audioguide-ul (era o ditamai coada la audioguide-uri și chiar nu aveam chef să mai stăm la coadă în loc să vizităm), care probabil ne-ar fi atras atenția asupra unor anumite detalii. Cel mai surprinzător a fost faptul că am urcat în lift și am ajuns imediat sus. O scară îngustă în melc ne-a condus în jos. Pe ferestre se vedea foarte frumos ba orașul, ba unele detalii ale Sagradei, ba niște schele (mai puțin frumos, asta). Am coborât destul de rapd, mai cu o poză, mai cu o așteptare după pâlcul de turiști chinezi.
Odată coborâte întâi era să ieșim direct, noroc că a văzut Dree că mai era ceva de vizitat - la subsol, un muzeu dedicat construirii și etapelor Sagradei, precum și lui Gaudi.
Apoi chiar am ieșit de tot. În parcul din fața Sagradei era o manifestare, ceva cu grătare pregătite, ceapă și un grup de dansatori cu bețe care au executat un dans-luptă, nu știu dacă tradițional sau altceva. N-am stat decât câteva clipe să căscăm gura.
Am tras o fugă până acasă - motive tehnice - apoi am pornit-o pe jos în căutarea caselor proiectate de Gaudi - am mers și pe niște străduțe, urmând harta (administratorul ne lăsase o hartă, care ne-a fost de mare folos, dacă n-am examinat-o pe toate părțile și bucățile... și apoi am ieșit pe Passeig de Gracia, marele bulevard plin de monumente arhitecturale și magazine de lux. Am văzut casele lui Gaudi, spectaculoase și diferite, dar cum intrarea era scumpă am intrat doar în Casa Batlo (cea cu mozaicuri multe), pe celelalte le-am admirat doar de-afară. Cum mie Gaudi îmi place rău de tot, evident că și casa Batlo mi-a plăcut extraordinar de mult - și informațiile audioguide-ului au fost binevenite, pentru completarea imaginii. Liniile fluide ale casei marine și fiecare detaliu... toate sunt incredibile. Tare mi-ar plăcea să am o astfel de casă „mișcătoare”, vie, mereu schimbătoare în funcție de oră, de lumină... Chiar cu cred că pot spune ce anume mi-a plăcut mai tare de acolo.
Apoi am mers tot per pedes în jos, către mare, iar după larga și impresionanta placa de Catalunya am intrat pe Rambla cea plină de lume, turiști, vânzători de suveniruri, bodegi etc, am băut una cerveza la Cerveceria Baviera (din greșeală scumpă, dar bună tare) și ne-am continuat preumblarea către port și plajă. La acest local, care cu siguranță era vechi, cu tradiție, am constatat că graba întru servire nu e specialitate locală - dar dacă te gândești, cred că noi suntem prea stresați și mereu cu timpul măsurat aiurea, normalitatea e să fii relaxat, să te întinzi la vorbă cu ceilalți și să nu fii mereu într-o alergătură contra cronometru. Sincer mi-a părut un pic rău că n-am și mâncat acolo, că mirosurile erau absolut îmbietoare.
După o hoinăreală îndelungată pe Rambla, printre chioșcurile cu suveniruri, printre spectaculoasele statui vivante - mai ales una cu omul-dragon mi s-a părut super - am ajuns în cele din urmă și spre port. Am trecut de piața cu statuia Mirador de Colom și... ne-a ieșit ispita-n drum: ne-a tentat o plimbare cu vaporașul, care chiar atunci pornea... dar care a fost cam țeapă - era de 45 de minute... și atât a durat să ieșim de la docuri și să mergem pe canalul către ieșire, până aproape să depășim zona de port industrial (macarale pe stânga, macarale pe dreapta...), apoi, când speram că măcar o să ieșim puțin în larg, ne-a întors înapoi la docuri. De unde tot timpul fusese vânt, aici, pe vaporaș, deși mergea cu viteză foarte mică, vântul ne-a bătut de ne-a zăpăcit. De acolo mi se trage și răceala de care încă sufăr.
Ajunse pe uscat, acum ne era clar unde putea fi plaja, așa că am luat-o pe porțiunea pietonală de-a lungul mării și portului de iahturi. Porțiunea asta pietonală e o chestie super largă, cât să treacă și o armată de oameni. Lumea se plimba, care alergînd, care cu cățelul, care cu bicla, care per pedes. Ne-am încheiat drumeția ajungând apoi pe plaja Barceloneta, cât să vedem apusul în lumina unei beri băute pe plajă.
Seara am încheiat-o acasă ciugulind câte ceva plus o bere, un vin...
Și la fiecare pas, la fiecare detaliu te minunezi. Da, e altceva, e impresionant, e o odă vie adusă divinității într-un mod absolut aparte. Orice catedrală e impresionantă, dar asta... mie personal, mi se pare cu un nivel sau două peste tot ce s-a făcut. Și vitraliile, aranjate cromatic, pe o fațadă în culori și nuanțe reci, pe cealaltă în nuanțe calde, cu atâtea și atâtea modalități ca lumina zilei să intre negreșit... coloanele-tulpini... și câte și mai câte. E interesantă și diferența stilistică dintre fațada realizată de însuși Gaudi și de cea realizată de cei ce-i continuă opera. Formele fluide ale naturii ale lui Gaudi au devenit cubiste în viziunea celorlalți. După ce-am urcat și în turnul corespunzător fațadei Patimilor am rămas însă un pic... nu foarte mulțumite. Sigur, contează și faptul că n-am luat audioguide-ul (era o ditamai coada la audioguide-uri și chiar nu aveam chef să mai stăm la coadă în loc să vizităm), care probabil ne-ar fi atras atenția asupra unor anumite detalii. Cel mai surprinzător a fost faptul că am urcat în lift și am ajuns imediat sus. O scară îngustă în melc ne-a condus în jos. Pe ferestre se vedea foarte frumos ba orașul, ba unele detalii ale Sagradei, ba niște schele (mai puțin frumos, asta). Am coborât destul de rapd, mai cu o poză, mai cu o așteptare după pâlcul de turiști chinezi.
Odată coborâte întâi era să ieșim direct, noroc că a văzut Dree că mai era ceva de vizitat - la subsol, un muzeu dedicat construirii și etapelor Sagradei, precum și lui Gaudi.
Apoi chiar am ieșit de tot. În parcul din fața Sagradei era o manifestare, ceva cu grătare pregătite, ceapă și un grup de dansatori cu bețe care au executat un dans-luptă, nu știu dacă tradițional sau altceva. N-am stat decât câteva clipe să căscăm gura.
Am tras o fugă până acasă - motive tehnice - apoi am pornit-o pe jos în căutarea caselor proiectate de Gaudi - am mers și pe niște străduțe, urmând harta (administratorul ne lăsase o hartă, care ne-a fost de mare folos, dacă n-am examinat-o pe toate părțile și bucățile... și apoi am ieșit pe Passeig de Gracia, marele bulevard plin de monumente arhitecturale și magazine de lux. Am văzut casele lui Gaudi, spectaculoase și diferite, dar cum intrarea era scumpă am intrat doar în Casa Batlo (cea cu mozaicuri multe), pe celelalte le-am admirat doar de-afară. Cum mie Gaudi îmi place rău de tot, evident că și casa Batlo mi-a plăcut extraordinar de mult - și informațiile audioguide-ului au fost binevenite, pentru completarea imaginii. Liniile fluide ale casei marine și fiecare detaliu... toate sunt incredibile. Tare mi-ar plăcea să am o astfel de casă „mișcătoare”, vie, mereu schimbătoare în funcție de oră, de lumină... Chiar cu cred că pot spune ce anume mi-a plăcut mai tare de acolo.
Apoi am mers tot per pedes în jos, către mare, iar după larga și impresionanta placa de Catalunya am intrat pe Rambla cea plină de lume, turiști, vânzători de suveniruri, bodegi etc, am băut una cerveza la Cerveceria Baviera (din greșeală scumpă, dar bună tare) și ne-am continuat preumblarea către port și plajă. La acest local, care cu siguranță era vechi, cu tradiție, am constatat că graba întru servire nu e specialitate locală - dar dacă te gândești, cred că noi suntem prea stresați și mereu cu timpul măsurat aiurea, normalitatea e să fii relaxat, să te întinzi la vorbă cu ceilalți și să nu fii mereu într-o alergătură contra cronometru. Sincer mi-a părut un pic rău că n-am și mâncat acolo, că mirosurile erau absolut îmbietoare.
După o hoinăreală îndelungată pe Rambla, printre chioșcurile cu suveniruri, printre spectaculoasele statui vivante - mai ales una cu omul-dragon mi s-a părut super - am ajuns în cele din urmă și spre port. Am trecut de piața cu statuia Mirador de Colom și... ne-a ieșit ispita-n drum: ne-a tentat o plimbare cu vaporașul, care chiar atunci pornea... dar care a fost cam țeapă - era de 45 de minute... și atât a durat să ieșim de la docuri și să mergem pe canalul către ieșire, până aproape să depășim zona de port industrial (macarale pe stânga, macarale pe dreapta...), apoi, când speram că măcar o să ieșim puțin în larg, ne-a întors înapoi la docuri. De unde tot timpul fusese vânt, aici, pe vaporaș, deși mergea cu viteză foarte mică, vântul ne-a bătut de ne-a zăpăcit. De acolo mi se trage și răceala de care încă sufăr.
Ajunse pe uscat, acum ne era clar unde putea fi plaja, așa că am luat-o pe porțiunea pietonală de-a lungul mării și portului de iahturi. Porțiunea asta pietonală e o chestie super largă, cât să treacă și o armată de oameni. Lumea se plimba, care alergînd, care cu cățelul, care cu bicla, care per pedes. Ne-am încheiat drumeția ajungând apoi pe plaja Barceloneta, cât să vedem apusul în lumina unei beri băute pe plajă.
Seara am încheiat-o acasă ciugulind câte ceva plus o bere, un vin...
Comentarii