BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 23 septembrie 2014

Un concediu de pomină - ziua 8

Ne-a trezit soarele, se făcuse cald în cort. Ne-am decis să mergem pe jos până la cascada Lolaia aceea, să bem o cafea și să halim o omletă sau ceva la cabana Lolaia (aflasem în ziua precedentă de la un tip și-o tipă care veneau pe jos din sens opus că nu e așa departe, că există cabană, că drumul e și mai prost pentru mașină) și să ne întoarcem la mașini. Așa că am strâns bagajele și corturile, le-am îndesat în mașină iar noi am pornit pe jos către Lolaia. Era cald, zăpușitor și drumul parcă nu se mai termina, cei doi km au durat parcă foarte mult.

Peisajul frumos, în continuare, ba desișuri, ba poieni, rugi de mure nu foarte coapte pe margini, și aluni cu alune nefăcute încă. În fine ajungem la un indica în lemn pe care scria Cârnic. Fleșcăiți, ne întrebăm cât o mai fi până la cabana Lolaia, o cafea, o cafeaaaaa, ajutooor. Ne târâim încă un pic și începem să vedem case în construcție. Ajungând mai aproape, vedem că în stânga, după vilele în construcție era ditamai campingul și o pensiune ba parcă chiar mai multe. O pensiune fățoasă și drăguță ne tentează, n-o chema Lolaia ci nu mai știu, ceva gen Cristi sau altceva de genul ăsta. Intrăm, terasă frumoasă, pustie. Ne așezăm la o masă și începem să căutăm un proprietar ceva. Găsește Conu pe un nene, vine, ne întreabă ce am dori, cerem cafea, omul zice imediat, mă duc să fac... Moment în care am renunțat să mai cerem de mâncare, că și așa a fost amabil bietul om și s-a dus să pună de cafea. Bem cafeaua, intrăm în vorbă cu nenea, întrebăm și de cascadă, ne zice să mergem pe drum în sus, tot înainte pe drumul forestier până dăm de trepte, că e amenajat și nu e periculos, putem liniștiți să mergem în sandale.

Pornim încolo, moment în care ne dăm seama că sunt mai multe pensiuni înșirate pe drum, iar a treia e cabana Lolaia de care auziserăm noi, mare, am văzut că avea și un perete pentru cățărare, un foișor mare și o curte măreață. Trecem de ea, mergem ce mergem, la un moment dat din drum se face o potecă cam noroioasă, o fi pe acolo, nu o fi, încercăm dar parcă e prea nașpa, în plus omul zisese de trepte, or aici ciuciu trepte, ne întoarcem și continuăm pe forestier. Ne intersectăm cu un grup mare de copii, o tabără presupu, apoi cu mici grupuri de străini. Ajungel și la trepte, coborâm, da, frumoasă cascadă, și locul de belvedere tare deștept amenajat, inclusiv su suport pentru pus aparatul și făcut poze. Ne-a plăcut cascada Lolaia. Frumușică foc!

Am făcut apoi drumul întors spre mașini, am ciugulit ceva să nu murim de foame și o pornirăm mai departe. Urma să mergem spre Carașova, în Cheile Carașului, să campăm lângă Peștera Liliecilor - ne spusese nea Ion cel ce bucătărea pentru echipa de fotbal de juniori că e ok, că se campează și se ajunge și cu mașina acolo. Și am mers. Am mers cu mașina o grămadă.

Dacă nu mă înșel, prima oprite a fost Hunedoara?! voiam să vizităm castelul Huniazilor. Fiind weekend, era plin. Frumos, tare frumos. Trecem podul, ne apropiem de poarta, unde vedem preţ vizitare adulţi 25 lei. Calcule rapide, pentru un cuplu rezulând o cheltuiala bruscă de 50 de lei, aşa că renunţăm la idee. Săracii, ei s-au oferit să ma duc doar eu să vizitez iar ei s-aştepte, dar nu era ok. Poate cu alta ocazie.

Am trecut prin Reşiţa, în fine, am mers mult, mult, am obosit de atâta mers... Am uitat de tunelul fotogenic, aia e...

Am ajuns pe înserat la Carașova, în parcul național Cheile Carașului, în căutarea Peșterii Liliecilor, unde înțeleseserăm noi ca am putea campa, așa era planul. Parcăm, căutăm marcaj ceva... ciuciu... în cele din urmă vin două sau trei tipe cam nămolite, intrăm în vorbă cu ele, tocmai se întorseseră fix de la peștera liliecilor... aflăm că în niciun caz nu se ajunge cu mașina acolo, că e de mers ceva, de trecut și prin râu, așa că renunțăm să ajungem acolo chiar atunci, mai bine căutăm un loc de campare pe lângă Carașova.

Intrăm în Carașova, de învârtim pe străzi, la un moment dat, inspirați, oprim să întrebăm pe cineva, avem noroc, un băiat zidar sau ceva ne-a explicat ca sunt locuri de campare, ne-a zis cum să mergem pe ce străduțe. Ținem noi drumul, ieșim din Carașova, mergem pe malul râului, se văd poienițe micute pe mal... trecem și de un loc excavat... ajungem la o mare poiană, avea și cabina de wc, și coșuri de gunoi... erau și vreo două-trei mașini și 3 corturi. Aici e de noi! Ne ducem și-i întrebăm pe unii care erau cu ditamai cortul de camping, doi neni și o tanti, daca se poate campa, daaa, sigur, venți, veniți, uitați e loc aici cât china, noi suntem aici de o săptămână... e un loc minunat!
Zis și făcut. Am pus corturile, ne-am instalat, fix când începea să se lase seara. Singurul lucru era că, fiind noi pe malul apei, se ridicau aburi, era cam ca o ceață pe râu - ceea ce prevestea umezeală. și insecte. Altfel, era de vis! Ne-am luat beri, am halit pe săturate... Vecinii noștri pe pajiște, cei trei fani ai statului cu cortul, ne-au făcut cadou o jumătate imensă de pepene, l-am lăsat în râu la rece să nu se strice... Am stat la taclale până târziu, în ciuda ciupiturilor de țânțari... Pe noapte am descoperit, când să mergem la culacre, că ale noastre corturi au fost asaltate de zeci de melcușori, cocoțați peste tot. A, și a mai fost un episod straniu. La un moment dat cum stăteam noi pe scăunele cu berea în nas, vjjjt! din stânga, dinpre Carașova cum stăteam noi, trece un ceva, gen stea căzătoare, dar cu o traiectorie scurtă, căci brusc s-a inflamat, a luat foc, fșșșșt! și-a pierit. Am rămas mască. e-o fi fost, habar nu am.
O chestie fantastică. M-am trezit în toiul nopții, să fi fost ora 2 sau 3 noaptea... am ieșit din cort. Era lună plină-plină, mare, era chiar puțin deasupra mașinii lui Baftă. O atmosferă de basm, căci aburul cețos crease o perdea vaporoasă, tot peisajul părea complet ireal, ca un vis. Și lumină nu chiar ca ziua, dar aproape!

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails